Când făceam primii paşi în calitate de angajat, semnam orice hârtie şi hârtiuţă fără să citesc mai departe de titlu şi subtitlu. Mă gândeam că industria de la noi este atât de… şi aşa de… încât contractele şi actele adiţionale sunt doar nişte chestii de hârţogăraie. Trebuiau făcute pentru că aşa presupune legea, nu pentru că angajatorul ar vrea să mă atace dacă nu mă supun. La al treilea job lucrurile s-au schimbat un pic. Semnasem deja tot ce era de semnat, inclusiv două acte adiţionale. Însă venirea unei noi colege a adus şi semne de întrebare. Ea chiar îşi făcea griji pentru obligaţiile pe care le avea conform celui de-al doilea act adiţional. Teoretic şi practic, dacă ne-am fi dat demisia, am fi fost obligaţi să ne angajăm în alt domeniu, fiind obligaţi de acel act să nu ne angajăm timp de 5 ani de la demisie la niciuna dintre firmele concurente din domeniul respectiv.
Pe mine nu m-a interesat pentru că ştiam că am toată viaţa înainte şi o grămadă de noi şi interesante job-uri pe care să le descopăr. Pentru noua colegă era însă o problemă. Era hyper calificată în domeniu, lucrând de mai bine de 20 de ani pe acelaşi post, şi nu voia să semneze ceva fără să aibă siguranţa că se va putea angaja în altă parte dacă aici lucrurile s-ar fi dovedit a fi… neprielnice. Sincer, avea partea ei de dreptate. Dacă, de exemplu, ar fi primit o ofertă mult mai bine plătită din partea concurenţei? Actul adiţional ar fi obligat-o să o refuze şi să se resemneze.
Chestia este că am învăţat să citesc cu atenţie contractul individual de muncă, ori de câte ori îmi schimb job-ul. Am învăţat să am grijă ce semnez, inclusiv când vine vorba de acte adiţionale la contractul de muncă. Acte care, apropo, trebuiesc semnate în maxim 20 de zile de la emitere.
Ţinând cont de detaliul acesta şi de faptul că nu doar eu ci şi foarte mulţi alţi oameni sucim contractul, actele adiţionale şi orice alte foi pe toate părţile, departamentul de Resurse Umane trebuie să fie destul de overwhelmed. Mi-e milă de ei pe de o parte, ştiind că nu e vina lor că trebuie să alerge să fie totul gata la timp, că nu e vina lor nici dacă unii angajaţi sunt mai nehotărâţi decât alţii, sau mai ciufuţi şi mai enervanţi decât alţii. Pe de altă parte, am aflat de curând că există aplicaţii de administrare de personal, precum aplicaţia de la HRP (Human Resources Planning). Aşadar, sper că nu doar eu îmi fac griji pentru angajaţii de la HR, ci şi patronii lor. Până la urmă este în interesul lor ca acest departament să funcţioneze foarte bine.
