Alt 9794

Am flash-uri din anii ce-au trecut. Fetele încercau să mă convingă să mă dau de partea lor, să port fuste, să mă joc cu păpuşi, să îmi placă rozul, să ascult muzică de fete, să mă pisicesc, să flirtez, să renunţ la toate obiceiurile băieţeşti. N-au reuşit. În schimb a reuşit sistemul. Pentru că trăim într-o lume mare, dar îngustă, o lume care se plafonează “la prima vedere”, o lume ca o adolescentă cu procesor slab. Dacă rămâneam la blugi largi, adidaşi şi şapcă, nicio doamnă de la vreun birou de informaţii nu m-ar fi tratat frumos, prea puţine persoane mi-ar fi ascultat cuvintele ce voiam a le rosti şi prea puţine spre deloc uşi mi s-ar fi deschis. Se spune că prin ţinută ne arătăm respectul. Dar ce zici de cei care se îmbracă frumos şi înjură pe toată lumea?
[…]
M-am schimbat pentru că… am vrut să mă adaptez mai uşor mediului. Au fost şi părţi bune în schimbare însă cel mai rău îmi pare că s-a petrecut dintr-un motiv atât de sec.

Nu sunt fata pe care unii o ştiţi din poze. Par drăguţă dar sunt răutăcioasă, uneori de o ironie brutală. Sunt simpatică doar cu cine vreau şi cu cine simt că merită. Uneori, din obişnuinţă, sunt răutăcioasă chiar şi cu oamenii care Nu merită. La început mă supăram pe mine pentru faptul că supăram oamenii la care ţineam. În timp am înţeles că răutatea a devenit parte din mine şi că nu trebuie să mă supăr pentru ceea ce sunt.

Am început cu ceva, am continuat cu altceva. Nu pentru că voiam să schimb subiectul ci pentru că, din obişnuinţă, fac paranteze (cu explicaţii, se subînţelege).
Revenind la subiect… Am învăţat să ascult muzică de fete. Mai răruţ că-i mai drăguţ. Am învăţat să port fuste. Aici chiar mă declar fan al celor office. Am câteva… în nuanţe, modele şi texturi diferite. Am învăţat să flirtez (dar am rămas cu proaste obiceiuri din vremuri apuse… după 10 minute de flirt o dau în prietenie). Din cauza asta e tare greu pentru o persoană de sex opus să se apropie de mine la modul “mai mult decât prieteni”. Tind mereu să mă înfrăţesc cu băieţii, de aici şi instinctul meu de a le lua apărarea de cele mai multe ori. Am crescut cu iluzia că suntem făcuţi din acelaşi material şi că eu sunt urmaşul lui Adam, în niciun caz al Evei. Mai departe. Am învăţat să-mi placă să accept rozul, văzându-l ca pe o glumă. Dacă am vreodată vreun obiect roz, clar în ziua aia mă ţin de cioace şi/sau vreau să iau peste picior comunitatea fetelor Barbie. N-am nimic cu ele, în afara faptului că mi se par rigide, plastice şi proaste. Am învăţat, printre altele, că în lumea noastră (de care vorbeam la-nceput) eşti văzut tare prost dacă spui lucrurilor pe nume. You can not imagine the immensity of the fuck I do not give! Ştiu că am mai scris asta, n-am pierderi de memorie. Dar o voi scrie de atâtea ori de câte este nevoie.