Unele lucruri există pentru a fi nespuse, nescrise, necunoscute. Altele au fost lăsate pe lumea asta pentru a ne nedumeri în momentele în care credem şi sperăm că în sfârşit lucrurile au luat-o pe drumul cel bun. Cu toată sinceritatea… blestem ziua în care am decis să accept o ofertă de job în afară. Anglia, ca ţară, m-a primit frumos. Englezii, in cea mai mare parte, sunt oameni civilizaţi, educaţi, cu bun simţ chiar şi sub influenţa alcoolului. Nu mai e o noutate că sunt mari consumatori. Nu m-au deranjat niciodată cu nimic, nu mi-au vorbit niciodată urât. Străinii sunt cei care strică Regatul Unit.
Puzderia de naţii, cu precădere arabii şi pakistanezii, înclină balanţa imaginii acestei ţărişoare către miezul cel mai fierbinte al iadului. Şi asta e departe de orice exagerare. Oameni mai parşivi decât românii, oameni care îşi slugăresc soţiile în public, îşi bat soţiile în public… Oameni?
Curiozitatea de a lucra într-o altă ţară şi nenorocul au făcut în aşa fel încât să lucrez ca ospătar într-un restaurant libanez. Şefi arabi, clienţi 60 la sută arabi, reguli şi condiţii de muncă în faţa cărora nu ai habar cum să reacţionezi. Ceauşescu era mic copil…
Am rezistat mai puţin de 6 luni de zile. Timp în care şeful m-a acuzat că am întreţinut relaţii sexuale cu soţia lui. Eu, la rândul meu, femeie. Am încercat să ii explic că ea nu e tocmai genul meu… Dar a fost în zadar. Şi asta e doar una dintre ultimele idei/acuzaţii cu care m-a dat pe spate. Mă rog la Dumnezeu să uit toate aceste luni petrecute pe pământ străin. Totodată îmi cer scuze prietenilor pe care nu i-am ascultat atunci când m-au avertizat să stau departe de arabi, pe cât de mult posibil. N-am avut urechi să aud sfaturile atunci când a fost cazul şi am plătit în fiecare zi pentru asta.
Mi-am învăţat lecţia, mi-am dat demisia şi vin acasă.
Să ne vedem cu drag! Între timp, Doamne ajută!