Să trecem de la parfumuri la… păduchi. Aparent ceva ce ţine de igienă. Chestie total departe de adevăr! Ştiaţi că aproape un sfert din populaţie s-a confruntat cu această problemă cel puţin o dată în viaţă? E greu de evitat, uneori chiar imposibil. Aceste mici insecte, păduchii, se iau foarte uşor de la alte persoane. Printr-o îmbrăţişare sau un pupic pe obraz, prin împrumutarea unui cardigan sau a unei bluze de la persoana nepotrivită, sau chiar prin „fluturarea” părului în spaţii restrânse. Şi e suficient să iei unul iar peste 24 de ore să ai o întreagă companie de soldaţi care mărşăluiesc prin podoaba capilară.
Am avut o prietenă care s-au confruntat cu problema asta în şcoală. Prin clasa a IV-a dacă nu mă-nşel. Multă vreme am crezut că doar copiii ajung în astfel de situaţii, căci doar ei sunt „iresponsabili” şi „neatenţi”. Dar dacă prietena ta cea mai bună se alege cu păduchi de la o persoană din metrou? Apoi te întâlneşti cu ea, o îmbrăţişezi şi… voila! Problema este acum şi a ta, nu doar a ei. Iar cel mai important este că probabil niciuna din voi nu ştie încă. Aşadar, nu e o chestie care ţine de igienă, e doar o problemă legată de faptul că cei care au păduchi ori nu află la timp pentru a se trata, ori sunt iresponsabili şi nu se izolează de spaţiile aglomerate.
De când eram eu mică şi până în prezent, lucrurile au mai evoluat totuşi. Vorbesc acum cu voi, toţi cei care mă citiţi, indiferent dacă aţi avut sau nu păduchi. Cei care aţi avut în urmă cu vreo 20 de ani ştiţi sau aţi auzit de metodele chinuitoare cu gaz şi/sau oţet. Alţi părinţi au ajuns chiar să-şi tundă copiii pe chelie. Măsuri drastice pentru vremuri de mult apuse. Aşadar, pentru aceia dintre voi care cunoşteaţi doar soluţiile acestea, dar şi pentru cei care nu s-au confruntat niciodată cu această problemă foarte populară, m-am gândit să vă scriu despre o soluţie a zilelor noastre.
Nu-i deloc de ocolit, căci niciodată nu ştiţi de unde sare… ghinionul. Aşadar, în sprijinul tuturor… Se numeşte Paranix şi se găseşte în farmacii. Şi pe net, cu livrare rapidă, dacă aţi luat deja decizia responsabilă de a nu mai intra în contact cu alte persoane până când scăpaţi de problemă. Din nou vă reamintesc, nu e ceva ce ţine de igienă, nu aveţi de ce să vă ruşinaţi, este mai mult o chestie care ţine de ghinion. Sau de circumstanţe. Dacă vă aflaţi la momentul nepotrivit lângă persoana nepotrivită (în autobuz, tren, metrou, supermarket, la concert sau în orice alt loc aglomerat).
De ştiut că:
– Păduchii nu fac discriminări între părul scurt sau lung și curat sau murdar. Cu toate acestea, ei sunt mai des întâlniți în părul spălat.
– Problema păduchilor de cap se poate rezolva simplu şi rapid, cu ajutorul produselor eficiente, testate clinic.
– Subiectul păduchilor de cap nu ar trebui să fie considerat ca fiind unul ruşinos, motiv pentru care este nevoie de informare şi de educare, mai ales că 27% dintre participanţii la cel mai recent studiu Omnibus au declarat că nu ştiu cum se transmit păduchii.
Alte curiozităţi legate de păduchi găseşti aici: http://paranix.ro/#about
Despre Paranix
Paranix este unul dintre brandurile de top ale Omega Pharma, numarul 1 în Europa pentru eliminarea păduchilor de cap. Acesta este prezent în toate ţările europene, comercializat şi sub numele de Paranit sau Lyclear (UK). În România, Paranix este prezent pentru tratament sub formă de şampon şi spray împotriva păduchilor de cap, iar pentru prevenţie doar sub formă de spray.
Cred că nişte pliante informative ar trebui “puse la cale” şi distribuite la şedinţele cu părinţii, în cât mai multe şcoli. O dată pe an sau o dată pe semestru. Nu preventiv, căci e greu de prevenit această problemă, mai ales în rândul copiilor. Dar cu scopul de a informa şi de a nu-i lua pe părinţi prin surprindere, pe nepregătite… Toţi ar trebui să ştie că există soluţii rapide cu ajutorul cărora se poate scăpa de aceste insecte.