Ce drăguţ! Vă aduceţi aminte că v-am spus că există oameni?
O băbuţă care abia mergea s-a urcat într-un autobuz local (Târgovişte) şi a întrebat dacă trece pe la spitalul judeţean. Răspunsul: “Nu merg, mamaie, dar hai că te duc aproape!” După staţia de la mitropolie urmează staţia de pe bulevardul gării… Şoferul ocoleşte bulevardul şi opreşte după Regal. Cineva din autobuz întreabă “Aţi schimbat traseul?” iar şoferul îi răspunde “Nu. Dar am zis să o las pe mamaie mai aproape de spital, că oricum abia merge. Mai facem şi d-astea, ne mai spălăm păcatele.”
Ideea este că nu a durat mult, autobuzul nu a întârziat până la staţia următoare, care oricum era goală şi nici nu a coborât nimeni. Toată lumea împăcată!
Deci… se poate! Lucrurile astea mici chiar contează 😉
Try to be a rainbow in someone’s cloud!
P.S.: Nu ştiam sigur dacă să împărtăşesc experienţa asta cu voi dar mi-am zic că merită. Am avut o perioadă în care îmi pierdusem speranţa în oameni, toţi mi se păreau reci, egoişti şi ipocriţi. Mă bucur că am greşit! Pentru cei care erau ca mine… o să încerc să mai povestesc şi alte astfel de fapte reale. Vă pup şi vă îmbrăţişez!
Bine ca nu ai dat numele soferului, ca sigur se gasea un “destept” care sa-l traga la raspundere. Ca bine zicea mama… Nicio fapta buna nu ramane nepedepsita!
Cunosc vorba asta… De cele mai multe ori e adevarata, din pacate.
P.S.: Si daca as fi stiut numele soferului, tot nu-l scriam. Din acelasi motiv pe care l-ai punctat tu 😉