Atracţia este des considerată ca marea iubire. Şi când o atracţie mai mare vine din altă parte decât de la cel/cea de lângă noi, considerăm că am găsit din nou iubirea, mult mai profundă de această dată.
Iubirea este relativă, zic eu. Este şi nu este iubire. Mai presus de toate contează înţelesul pe care-l acordăm acestui cuvânt. Şi fiecare individ, după cum bine ştim, vede lumea cu alţi ochi (şi la propriu şi la figurat).
Unii percep iubirea ca pe ceva suprem la care nu se poate ajunge. Alţii o văd ca pe ceva uman şi afirmă că respiră iubirea şi o simt în fiecare por al fiinţei fizice. Şi mai este categoria acelora care pun un preţ pe iubire, categorie care îmi face deosebita plăcere de a o ocoli.
Atracţia este înşelătoare.
Eu fac parte din categoria celor care nu ar recunoaşte dragostea nici dacă i-ar muşca. Cred, sincer, că dragostea-i un mit.
imagine: DeviantART
E clar că nu ai fi rămas în grădinile edenului. Nu ai fi muşcat din fructul oprit:)
Imi place viziune ta despre magnetism . Pacat ca atractia se manifesta doar intre poli opusi.
Dragostea este fix asa cum si-o imagineaza oamenii. Unii o reduc la atractie fizica, iar altii o idelaizeaza peste masura! Cum o fi cel mai bine, nimeni nu stie. In fond, e suficient sa le fie bine celor ce o traiesc!
dacă e să credem că fiecare îşi are jumătatea lui, ascunsă undeva în lume, da, putem zice că iubirea e un mit 🙂
eu cred in iubire….dar asta e doar parerea mea.
frumos articolul:)
si…. pe blog la mine…ai ceva:P:P:P
Fiecare om are caracterul sau. Unii isi manifesta iubirea mai evident altii sunt mai timizi. Totusi esti constient ca exista ceva acolo, in strafundul inimii. 🙂
Off-topic: Putem face o plimbare miercuri, ca marti sunt eu plecata. Dupa-amiaza in orice caz, mai vorbim pe mail >:D<. O zi frumoasa!