Toată lumea se gândeşte la black friday, chiar dacă majoritatea ne gândim că anul acesta suntem mai săraci un pic decât anul trecut. Dar tot vrem ceva, oricât de mic, şi asta nu din cauza consumerismului ci pentru că suntem responsabili. Da! Responsabilitatea ţine şi de cum ştii să îţi foloseşti banii astfel încât, la final de lună sau de an, atunci când tragi linie, să fii pe plus şi obligatoriu mulţumit de investiţiile făcute.
Pentru mine Black Friday înseamnă investiţii cu cap. Sunt fix aceleaşi produse pe care poate o să le cumpărăm două-trei luni mai târziu la preţ dublu. De ce să facem asta? De ce să dăm de două ori mai mult pe acelaşi produs când avem oportunitatea de a-l lua mai ieftin? Nu are sens. De aceea azi îmi fac o listă cu produsele preferate dintr-un magazin care se ocupă cu produse IT şi nu numai. Feeling curious? 😀
Ca tot românul, verific prima şi prima oară categoria PROMOŢII. Apoi, pentru că sunt băgăcioasă şi vreau să văd eu zeci şi sute de produse din care să-mi aleg preferatele, mă uit şi la restul categoriilor. Şi încep cu ceva la care mă gândesc de multă vreme, ceva ce n-ar trebui să fie o surpriză pentru prietenii apropiaţi, cei care mă ştiu cu viciul ăsta încă din liceu – Console joc. Primul Playstation de care m-am îndrăgostit a fost al lui Marian, unchiul de la Giurgiu. De pe vremea când eram de-o şchioapă, în fiecare vacanţă de vară mergeam la rudele de la Giurgiu. Mătuşa de acolo este doar cu un an mai mare decât mine, motiv pentru care am avut mereu o relaţie strânsă, chiar şi atunci când comploatam şi stăteam toată ziua pe Playstation-ul fratelui ei mai mare, răzbunându-ne pe manete de fiecare dată când pierdeam teren la MK, jocul nostru preferat.
Al doilea Playstation de care m-am îndrăgostit a fost al aceluiaşi unchi 😀 L-a vândut pe cel vechi şi a cumpărat o versiune mai nouă. În vremurile alea, când mulţi dintre noi încă nu aveam nici măcar jocurile alea chinezeşti cu dischete galbene, faptul că aveam oportunitatea de a folosi Playstation-ul era ceva măreţ. Este şi astăzi, dacă e să mă-ntrebi :)).
Am crescut dar gândul tot la jocuri mi-a rămas, motiv pentru care, pe vremea liceului, am intrat într-un grup de băieţi cu care îmi făcusem echipă la un joc online de strategie. A durat câţiva ani până am reuşit să scap de viciu. Da, n-am fost genul de fată clasică, nu m-am îndrăgostit de băieţi cât m-am îndrăgostit de gaming în vremea adolescenţei. Cu trecerea timpului a rămas totuşi în sufletul meu o zonă, un tărâm exclusiv pentru latura asta a mea. De aceea cred că într-o frumoasă zi de Black Friday, dintr-un mişto magazin online Dwyn.ro, o să-mi iau o şmecheră consolă de joc. Chiar dacă Xbox mi se pare mai interesantă, rămân “fidea” primei iubiri – Playstation.
Poftim? Cum adică m-am abătut de la subiect? Vorbeam de Black Friday şi m-a luat valul cu Xbox şi Playstation. Stai locului, că am şi alte chestii în cap în afară de astea. Oricum prietenul meu zice “Şi dacă-ţi iei, când ai timp să te joci?”… Îmi fac, măcar două ore pe weekend. Îmi fac timp!
Alte chestii hyper interesante pentru Black Friday-ul de anul acesta… Nu ştiu ce şi cum faceţi voi, dar eu mă uit adesea la categoria “refurbished”. Băieţii de la Dwyn.ro oferă 60 de zile drept de retur pentru aceste produse. Aşadar nu e ca şi cum mi-aş asuma un risc pe bani mulţi, pentru că dacă nu sunt mulţumită de produs, mi se respectă drepturile şi îl pot trimite înapoi. D-aia bat eu moneda şi tot vorbesc de firma asta. Totodată, au în prezent o promoţie – oferă vouchere valorice tuturor care se înscriu la newsletter. E tentant. N-o fi o sumă mare, dar orice voucher e bine primit. Vorbesc în calitate de om pentru care fiecare leu contează, că nu-mi pică banii din cer.
Altă chestie şmecheră este că primim puncte de fidelitate pentru fiecare comandă pe care o facem. În funcţie de valoarea fiecărui produs, primim un anumit număr de puncte. Valoarea unui punct este de 1 leu. Astfel, dacă faci 50 de puncte şi vrei să-ţi iei o husă ori o folie pentru telefon/tabletă, s-ar putea să o iei integral pe puncte. Asta înseamnă să fii magazin mare şi cu autoritate în domeniu, să ai posibilitatea să oferi puncte de fidelitate clienţilor. Plus opţiunea de a plăti în rate. Plus rapiditatea expedierii produselor (în Bucureşti sunt livrate în aceeaşi zi!), siguranţa acestora (ai dreptul de a deschide coletul înainte de a-l plăti), plus calitate, comunicare (suport 24/7) şi multe alte beneficii.
Ce zici? Mi-ar sta bine cu un Playstation, nu-i aşa? 😉
Mi-ai deschis cutia cu amintiri. Cate palme mi-am luat de la varu-miu ca nu vroiam sa ma mai dau de pe tastatura sa il las si pe el sa se joace MK… Acum nu prea mai am timp de jocuri de nici un fel, ba chiar il cert pe al meu cand il prind jucandu-se WOT. Clar am imbatranit!
Si eu ma plang de lipsa timpului. Dar cand o sa imi iau o consola, sigur imi fac timp :))
Tu ai o scuza si mai buna… puteti sa va jucati impreuna! ^_^
Am ochit câteva produse. Sper să fie la reducerea de black friday. Cred că ţi-ar sta excelent dar vezi să nu devină o obsesie!
O sa incerc sa-mi tin pasiunea in frau 😀