Bicicletă fără pedale sau bicicletă clasică?

Îmi iubesc bicicleta, lucru care nu mai e de mult o noutate pentru nimeni. Şi îmi plac bicicliştii în general, ceea ce înseamnă că era imposibil să fiu într-o relaţie cu cineva care nu corespunde acestui criteriu. Nu, nu-s superficială, e pur şi simplu o categorie de bărbaţi, o categorie care se situează undeva pe… prima poziţie. Într-o zi, din vorbă în vorbă, discutam cu prietenul meu despre cât de important este sportul pentru buna dezvoltare, fizică şi psihică, a unui om. Dar mai ales despre cât de mult îmi doresc asta pentru copilul meu. Când e mic o să-l împing de la spate, să guste fotbal, baschet, tenis şi altele. Când mai creşte, să-şi aleagă el ce îi place. Nu cred eu că, dacă se obişnuieşte de mic, n-o să vrea să practice un sport şi mai târziu. Şi aici nu mă refer la sport de performanţă, ci pur şi simplu pentru relaxare, pentru o dezvoltare sănătoasă, pentru un stil de viaţă altfel comparativ cu al unei persoane sedentare. După tot discursul meu, Ionuţ se uită la mine şi îmi spune “Şi bicicletă! Obligatoriu!” Da, şi bicicletă, evident :D. De mic o să-i luăm probabil o bicicletă fără pedale, până învaţă el cum stă treaba cu mersul, să dea din picioare cât de mult poate, să doarmă tun apoi 😀

Ulterior ne orientăm către o bicicletă clasică. Şi apropo de asta… Cred că sufăr de sindromul Noriel, că de fiecare dată când ajung în mall, mă duc să văd ce jucării şi alte accesorii noi au mai apărut. Nu râde, că eu vorbesc serios! Aşa am descoperit două biciclete minunate, ba chiar le-am fotografiat, să nu ziceţi că îmi imaginez. Una pentru fetiţe şi una pentru băieţi. Prima din categoria de care vorbeam anterior, adică fără pedale (foto mai sus). A doua din categoria bicicletelor clasice pentru copii, cu Ţestoasele Ninja, unele dintre personajele mele preferate de benzi desenate.

Mi-e mai uşor să mă îndrăgostesc de chestii roz, chiar eu fiind o Hello Kitty versiune umană, dar în ceea ce priveşte copiii… mi-aş dori să am un băieţel. Nu acum, nu simt că e timpul potrivit. Chiar nu este. Dar peste câţiva ani… băiat mi-aş dori să fie. O Hello Kitty e deja suficientă în familie :)). Lăsând glume deoparte, îmi doresc băiat pentru că întotdeauna m-am înţeles mai bine cu băieţii. Mă pricep mai bine la maşinuţe şi la baschet, decât la capitolul ponei roz şi gentuţe cu paiete. Dar, da, ştiu, indiferent de sex îl voi iubi la fel de mult. Şi indiferent de sex trebuie să îi placă bicicletele. Dar din doi biciclişti agitaţi e greu să nu rezulte un al treilea 🙂