M-a întrebat cineva de ce intru în magazinele Noriel. Uite de ce:
În primul rând am de unde alege atunci când vreau un puzzle. Chiar am de unde alege. În al doilea rând, toate pe care le vezi aici costă sub 50 de lei cutia. Da, ştiu, şi eu credeam că sunt scumpe, şi mie îmi era frică să mă uit pe eticheta cu preţul, şi eu aveam păreri preconcepute despre multe lucruri care există pe Pământ. Dar la preţuri mă înşel rar. Din fericire, ăsta a fost unul dintre cazurile respective. M-am înşelat crezând că o să mă coste o avere.
Chestia interesantă este că am o relaţie specială cu aproape orice puzzle. Nu mă bag la cele care au de la 3000 de piese în sus. Out of my league. Dar iubesc jocurile astea (pot să le numesc jocuri, nu?) pentru că sunt convinsă că datorită lor şi datorită sportului am ajuns să mă transform dintr-un copil organizat într-un om organizat.
Am învăţat multe chestii de la un puzzle. Am învăţat că nu contează de unde încep, ci contează să termin ceea ce am început. Am învăţat că logica (împărţirea pieselor pe culori dar şi în funcţie de latura dreaptă a unora dintre ele) şi calmul sunt doi pioni importanţi. Am învăţat că nu ajung nicăieri dacă mă enervez. Şi, mai presus de toate, am învăţat că exersarea este cea mai bună tactică de a-mi şlefui aptitudinile.
Aveam două cutii de puzzle când eram mică. Unul cu Ariel, micuţa sirenă, şi altul cu ceva de care nu-mi aduc aminte, shame on me. Dar le-am făcut şi răsfăcut de atâtea ori încât ştiam unde se situează fiecare piesă doar dacă mi-o arătai. Ca şi cum ţi-aş fi spus cu exactitate rândul şi coloana pe care piesa respectivă se situa. Cam aşa e şi în viaţă. Chiar dacă la început nu ştim unde vine fiecare piesă, cu timpul învăţăm. Nimeni nu se naşte învăţat, dar suntem datori cu nişte încercări.
Cred cu tărie că un puzzle este un cadou potrivit pentru aproape orice vârstă. Adică şi pentru copii de-o şchioapă, şi pentru adolescenţi, dar şi pentru oameni în toată firea. Da, se află pe lista cadourilor grozave din agenda mea. Da, am o listă pe care o consult ori de câte ori nu ştiu ce să cumpăr cuiva, indiferent de ocazie.
O cutie cu 1000 de piese de la Noriel costă 33 de lei. Ceea ce pentru mine înseamnă „pomană”. Adică, fii serios, în supermarketuri costă de 3 ori mai mult. Iar supermarketurile n-au atât de multe. Aici chiar ai de unde alege şi nu exagerez deloc.
Preferatele mele sunt cele cu oraşe celebre (New York în mod special). Am menţionat chestiile astea în cazul în care vă gândiţi să-mi luaţi unul de ziua mea 😀 (13 februarie, ok?)
Am făcut și eu cadou la un moment dat un puzzle, era o imagine cu piramidele, foarte frumoasă de altfel. Nu cred că persoana a terminat totuși puzzle-ul, chiar o să mă interesez, acum că mi-ai amintit. Numai că eu l-am luat de pe un site, cu mai mulți bani și pe cuvânt că nu mi-a trecut prin cap să merg la Noriel. Deloc, deloc.
Dar și mie îmi plac jocurile astea mult de tot, deși n-am mai făcut de mult (într-o perioadă mă jucam online), mi se pare că ajută mult în puzzle-ul numit viață 🙂
Ah, acum îmi amintesc de cele două pe care le-am avut în copilărie, unul cu un leuț și unul mai mare, cu Barbie într-un câmp de flori galbene. Ce bătăi de cap mi-au mai dat petalele alea :))
Ştiu ce zici. Acum vreo doi ani am încercat sa fac unul de 3000 de piese. Total failure! :)) de aceea acum mă orientez către cele de 1000 de piese. Mă bag doar la cât sunt în stare să duc. Chiar sper să îl primesc de ziua mea pe cel cu New York.
Este si cu Brasov!!! Adica cu orase din Romania, dar Brasovul este unul dintre orasele mele de suflet. Am facut facultatea acolo si m-am atasat foarte mult de acel loc. Pacat ca nu au si locuri de munca suficiente, altfel ramaneam acolo.
Am vazut ca sunt o gramada si cu orase si locuri de vizitat din Romania. Si super accesibile.
P.S.: Si mie imi place foarte mult Brasovul.