The neverending battle… Iubitorii de animale sunt ori în tabăra pisicilor, ori în tabăra câinilor. Însă cine iubește cu adevărat animalele vei vedea că nu ține cont de cum se numește pufosul și îl va iubi oricum. Că e câine, pisică, papagal, hamster, aproape că nici nu mai contează, cineva din casă îl va iubi și va avea grijă de el.
Atunci când alegem un animal de companie pe care să-l aducem în locuința noastră și care să fie de fapt un nou membru al familiei trebuie totuși să ținem cont de anumite lucruri. Voi nota mai jos câteva dintre ele. Dacă vrei un patruped pufos, poate ai nevoie de un pic de ajutor, mai ales dacă iubești la fel de mult și câinii și pisicile.
Câinele este prin natura sa un animal afectuos. Te iubește, te apără, te atenționează atunci când simte o primejdie. Printre cele mai populare rase de talie mică amintesc de leneșul Pug și pufosul Bichon Maltez, foarte prietenoși și cu copiii. Și Labradorul este o rasă prietenoasă, dar este câine de talie mare și implicit este o responsabilitate mai mare.
Pisica este afectuoasă, dar cu măsură. Indiferent de cât e de iubită de stăpân, pisica este un animal introvertit, îi place propria companie, îi place liniștea și te anunță ea când are nevoie de atenție. Cu un miau… sau 10.
De iubit, te va iubi, indiferent că alegi să îți mărești familia cu un câine sau o pisică. Însă trebuie să ții cont de stilul tău de viață atunci când alegi un patruped.
Un câine presupune să fie scos din casă de 2 ori pe zi, fără excepție. Dacă pleci des în vacanțe sau în interes de serviciu, va trebui să ai pe cineva care să-l scoată zilnic sau pe cineva la care să-l lași pentru câteva zile sau să dispui de un anumit buget pentru a-l lăsa la un hotel pentru animale de companie (da, există în multe orașe din țara noastră, au apărut ca necesitate pentru oamenii care nu au cu cine să-și lase animalele de companie atunci când pleacă de acasă pentru câteva zile).
Pisica, pe de altă parte, nu trebuie să o scoți din casă, dar va trebui să achiziționezi pentru ea o litieră și nisip pentru litieră (care se curăță o dată sau de două ori pe zi, durează 2 minute). Când pleci în vacanță e același scenariu ca la un cățel, numai că pisica e mai ușor de îngrijit de o persoană străină comparativ cu un cățel de talie mare.
Bugetul pentru hrană e un alt aspect de luat în considerare. O pisică adultă (de la 1 an în sus) consumă între 75 și 100 grame de hrană uscată pe zi. Pe ambalajul cu hrană scrie porția în grame în funcție de greutatea pisicii, dar media cam asta este, 75-100gr pe parcursul a 24 de ore. Pare foarte puțin, dar e o cantitate suficientă, iar medicii veterinari recomandă să ținem cont de cantitatea de hrană pentru a preveni obezitatea la pisici (obezitatea este o boală și trebuie luată în serios). Un cățel, pe de altă parte, mănâncă mai mult. Poate nu unul de talie mică, dar un câine de talie mare necesită să îți faci provizii în debara, să ai hrană uscată și conserve caini astfel încât patrupedul să crească frumos și sănătos.
Un animal de companie este o responsabilitate, nu o jucărie. Câinii și pisicile ne pot face viața mai frumoasă și mai ușoară, ne oferă afecțiune atunci când avem nevoie, ne fac să râdem, diminuează stresul cu care ne confruntăm în viața cotidiană, dar sunt o responsabilitate. E un aspect pe care nu vreau să-l omit pentru că mă doare să văd animale neîngrijite.
Indiferent că alegi să aduci în viața ta un câine sau o pisică, îmi doresc să ai grijă de animalul tău de companie, să-l duci la veterinar când e nevoie, să-l hrănești corespunzător, să fii unul dintre acei adulți responsabili.
Din experiența personală pot spune că am fost un pic speriată în primele zile cu un pisoi în casă. Eram conștientă că îmi va schimba anumite obiceiuri, că va trebui să folosesc o parte din câștigul lunar pentru îngrijirea lui, să găsesc de vreo 2 ori pe an pe cineva care să aibă grijă de el (când sunt plecată), să las frica de ace deoparte și să merg cu el la veterinar pentru vaccinurile necesare ș.a.m.d. Dar lucrurile s-au așezat rapid și am ajuns să îl iubesc, să fie un veritabil membru al familiei <3 . L-am găsit în cartier, sub o mașină. Să-l iau în casă a fost una dintre cele mai bune decizii.
Cheers!