Skip to content
Menu
Ioana Radu
  • Home
  • Contact
  • Categorii
    • Adv. & Stuff
    • Cărţi
    • Diverse
    • Review produse & servicii
    • Women’s World
Ioana Radu

Căni metalice emailate de la CityPrint ?

Posted on 17/10/2020

E sâmbătă, lăsăm orice altceva deoparte și ne gândim cum ar fi să ne urcăm în mașină, chiar și singuri, să dăm play unei piese vechi de la Backstreet Boys și să plecăm de aici. Ne oprim undeva la un picnic, departe de agitație, ideal lângă un lac liniștit de câte ascunde în adâncuri și câte o fi văzut la viața lui. Lacurile mari de abia le putem cuprinde cu privirea, marea în sine sau chiar un ocean, privindu-le pe astea ne dăm seama că suntem mici și problemele noastre la fel. Și ne întoarcem ceva mai împăcați la agitația pe care-am lăsat-o de dimineață, ne facem o cafea, un vin fiert ori deschidem o bere rece, întotdeauna rece.

Nu știu fiecare din ce bea licorile acasă, la birou ori în deplasare la picnic, fie ele licori calde sau reci. Dar s-a deschid de ceva vreme CityPrint în Târgoviște și au niște căni metalice personalizate pe care, dacă încă nu le-ați văzut, mă bucur să vi le arăt eu azi. O parte din ele, desigur, pentru că sunt prea multe modele, nu pot muta toată colecția pe blogul meu 😀 .

Am ales să vă arăt modele care-mi plac mie și care mi-ar face mie ziua mai frumoasă. Acestea sunt, pe de o parte, căni metalice emailate cu model alb negru ce mă duc cu gândul la escapade, iar pe de altă parte căni metalice personalizate cu model drăguț și nume (la alegere).

cani metalice emailate model alb negru cityprint targoviste

cani metalice emailate cityprint targoviste

Vreau să-mi iau una în viitorul apropiat și mi-e greu, momentan, să îmi aleg modelul. Cele pe care am ales să le postez mai sus sunt favoritele, iar balanța o înclin mai mult către unicorni.

Cred că lucrurile acestea mărunte, precum obiectele pe care le folosim în viața obișnuită de zi cu zi, sunt cele care fac zilele mai frumoase. Și suntem datori față de noi să alegem ceea ce ne place, ce ne face sufletul să zâmbească oricât de puțin, ce ne ia gândul de la probleme pentru o clipă, să alegem pentru noi. Nu la întâmplare și nu ceva ce le place altora, ci chiar să alegem pentru noi. Așa cum eu înclin balanța către o cană metalică emailată cu unicorn, indiferent de cum pare alegerea mea făcută la aproape 30 de ani. Banii nu pică din cer, iar cine îi face are dreptul să-i spargă pe orice își dorește 😀 .

În altă ordine de idei, dacă v-a făcut cu ochiul vreuna din aceste căni metalice emailate și eventual vreți să susțineți un business local deschis de curând, să știți că le găsiți la City Print – atât în magazinul online cityprint.ro, cât și în magazinul fizic, situat în centru, aprox vizavi de 1001 articole.

Cheers!

4 thoughts on “Căni metalice emailate de la CityPrint ?”

  1. Valeria Chertes says:
    17/10/2020 at 18:21

    Sunt foarte frumoase.

    Reply
  2. cristina dragomir says:
    21/10/2020 at 02:32

    La 39 de lei, tocmai m-ai ajutat sa aleg un cadou potrivit pentru ziua de nume a nepoatei. O sa tropaie de fericire cand o sa vada cana cu unicorn roz. Sa mai vii cu idei de cadouri personalizate, ca nu mai e mult pana la Craciun!

    Reply
    1. Ioana Radu says:
      28/11/2020 at 14:05

      Ma bucur mult ca iti plac ^_^.

      Reply
  3. Andreea says:
    22/10/2020 at 15:34

    Sunt foarte dragute canile. Big like 😀

    Reply

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ioana Radu

Blogger acreditat Webstock 2015-2022.

Webstok

oglinda cu led

Agenda personalizata Web2Print

Stuff

Florin Filipescu, Hapi Riverwoman, StejarMasiv.ro

Follow me on Instagram ♥

terraioana

Ioana 💙
Hello, Barbie squad! 💕 Știai că mâine este Hello, Barbie squad! 💕 
Știai că mâine este ziua internațională a rujului? Găsește nuanța perfectă la notino_ro 💝.

p i n k k i s s e s 💋

#internationallipstickday #internationallipstickday💄 #notinoro #notinoromania #barbie #rujulperfect
#GunsNRoses #GNRworldtour2023 #GNRworldtour #welco #GunsNRoses #GNRworldtour2023 #GNRworldtour #welcometothejungle
Instagram post 17924747402733077 Instagram post 17924747402733077
Preparate românești de nota 🔟 într-un decor Preparate românești de nota 🔟 într-un decor fancy din apropiere de parcul Cișmigiu. 

Noua locație #LaCeaunuCrapat 📍 str. Luigi Cazzavillan

#explorebucharest #romanianfood #mancareromaneasca #cismigiu #bucharestfood
🥂 🥂
Acesta este un semn să nu uiți de SPF! 😂😘 Acesta este un semn să nu uiți de SPF! 😂😘

Găsește-ți produsul preferat la notino_ro 🛍️.

#SPF #SPF50 #batonSPF #notino #NotinoRomania
Load More... Follow on Instagram

Bloguri:

ioanaP.RO, StejarMasiv.ro, Florin Filipescu, Flawless, Piratul cinefil, Cartim, Dark Passion, Adizzy, Aniela Deby, Bogdan Stanciu, Alina lui Brumarel, Locuri de Munca.

• Politica de confidențialitate •



Licenţa Creative Commons
Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire - Distribuire-în-condiţii-identice 3.0 România Creative Commons. Preluarea textelor se face DOAR cu citarea sursei, în limita a 300 de caractere. La sfârșitul fiecărei preluări trebuie să existe un link do-follow către acest blog.
©2025 Ioana Radu | WordPress Theme by Superb WordPress Themes