Skip to content
Menu
Ioana Radu
  • Home
  • Contact
  • Categorii
    • Adv. & Stuff
    • Cărţi
    • Diverse
    • Review produse & servicii
    • Women’s World
Ioana Radu

Cât de mult contează nişte litere volumetrice când vorbim de o firmă?

Posted on 26/12/2016

Admit faptul că nu mi-a trecut până acum prin minte cât de importante sunt literele volumetrice când e vorba de o firmă. O firmă este, până la urmă, un brand. Mic sau mare, este tot un brand. Este evident faptul că fiecare antreprenor, indiferent de nivelul de la care porneşte, plănuieşte să ajungă cât mai departe. Iar majoritatea celor deştepţi se axează foarte mult pe calitatea produselor şi/sau serviciilor pe care firma lor le oferă, uitând totodată, aşa cum nici eu nu m-am gândit până acum la partea asta de producţie publicitară, cât de important este ca firma să se vadă. Şi să se vadă bine! Mi-am dat seama de asta în momentul în care se întunecase deja afară şi ne gândeam unde să mergem să mâncăm, având în vedere că nu cunoaştem încă prea multe locuri cu mâncare bună pe aici prin Suedia. Şi în vreme ce conduceam către un oraş învecinat, am văzut pe drum, „de la o poştă”, mare şi luminat, numele unei pizzerii celebre. Am schimbat imediat planurile, oprindu-ne acolo, mâncând pizza delicioasă (la suprapreţ, dar asta e cu totul altă poveste). Ideea în sine este cât de mult contează acele litere volumetrice, mai ales dacă sunt luminate. Pentru cei interesaţi de litere volumetrice la preţuri avantajoase, cred că internetul are destul de multe de zis la capitolul acesta. La fel şi site-ul Fuel.ro, în cazul în care vă este lene să căutaţi şi vreţi o sugestie în acest sens.

Cât costă în România sau care sunt preţurile din Bucureşti pentru astfel de servicii? La partea asta încă nu m-am uitat suficient încât să scriu aici nişte sume minime sau maxime. Încă n-am o firmă a mea. O să intru mai mult în detalii când o să ajung în punctul respectiv. În calitate de consumator mi-am dat seama că literele volumetrice chiar îşi fac treaba. Până şi eu, pretenţioasă din fire, am căzut în plasa lor. Iar prin acest material admit acest lucru. Aşadar, indiferent cât de mare ar fi preţul, o firmă care se vrea a fi de succes cred că merită o astfel de investiţie. Deşi uneori nu-mi place să recunosc, prezentul pe care îl traversăm este inclusiv despre imagine (la un nivel destul de… profi, de cele mai multe ori). Iar dacă imaginea contează atât de mult, atunci să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Vreau să spun… să-i dăm brand-ului nişte litere volumetrice de toată frumuseţea. Fie că sunt luminoase sau neluminoase. Fie că sunt luminate din faţă sau din fundal. Fie că sunt serioase sau jucăuşe. Make it happen!

litere-volumetrice-business-firm

2 thoughts on “Cât de mult contează nişte litere volumetrice când vorbim de o firmă?”

  1. Cristina Dragomir says:
    27/12/2016 at 12:53

    eu, daca as avea o firma, un restaurant, o cafenea, cu siguranta as alegea litere volumetrice luminoase pentru ca mi se pare ca atrag mai mult atentia. Probabil depinde de mai multe lucruri, de marimea literelor, de forma (font-ul lor), etc.

    Reply
  2. Pingback: Litere volumetrice pentru firma ta – Onlytwothings

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ioana Radu

Blogger acreditat Webstock 2015-2022.

Webstok

oglinda cu led

Agenda personalizata Web2Print

Stuff

Florin Filipescu, Hapi Riverwoman, StejarMasiv.ro

Follow me on Instagram ♥

terraioana

Ioana 💙
Hello, Barbie squad! 💕 Știai că mâine este Hello, Barbie squad! 💕 
Știai că mâine este ziua internațională a rujului? Găsește nuanța perfectă la notino_ro 💝.

p i n k k i s s e s 💋

#internationallipstickday #internationallipstickday💄 #notinoro #notinoromania #barbie #rujulperfect
#GunsNRoses #GNRworldtour2023 #GNRworldtour #welco #GunsNRoses #GNRworldtour2023 #GNRworldtour #welcometothejungle
Instagram post 17924747402733077 Instagram post 17924747402733077
Preparate românești de nota 🔟 într-un decor Preparate românești de nota 🔟 într-un decor fancy din apropiere de parcul Cișmigiu. 

Noua locație #LaCeaunuCrapat 📍 str. Luigi Cazzavillan

#explorebucharest #romanianfood #mancareromaneasca #cismigiu #bucharestfood
🥂 🥂
Acesta este un semn să nu uiți de SPF! 😂😘 Acesta este un semn să nu uiți de SPF! 😂😘

Găsește-ți produsul preferat la notino_ro 🛍️.

#SPF #SPF50 #batonSPF #notino #NotinoRomania
Load More... Follow on Instagram

Bloguri:

ioanaP.RO, StejarMasiv.ro, Florin Filipescu, Flawless, Piratul cinefil, Cartim, Dark Passion, Adizzy, Aniela Deby, Bogdan Stanciu, Alina lui Brumarel, Locuri de Munca.

• Politica de confidențialitate •



Licenţa Creative Commons
Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire - Distribuire-în-condiţii-identice 3.0 România Creative Commons. Preluarea textelor se face DOAR cu citarea sursei, în limita a 300 de caractere. La sfârșitul fiecărei preluări trebuie să existe un link do-follow către acest blog.
©2026 Ioana Radu | WordPress Theme by Superb WordPress Themes