Cât de mult iubesc pisicile?

Cam la fel de mult precum în imaginea alăturată.
A fost o vreme când aveam 6 pisici (şi stau la bloc!) :D. Iniţial era doar una. Părinţii m-au convins să o dau. La scurt timp după ce am rămas fără pisică… am adus alta, găsită pe afară, printre blocuri. Şi povestea asta s-a tot repetat. După căteva săptămâni de fraternizat cu felina, ai mei îi găseau altă casă iar eu întotdeauna găseam o alta printre blocuri. La un moment dat am cumpărat o birmaneză de la o prietenă de familie. Mie îmi plăcea că era rea şi mofturoasă (o apreciam că era selectivă) iar alor mei le-a plăcut înfăţişarea ei. A fost pisica pe care am ţinut-o cel mai mult, câţiva ani în care am iubit-o şi răsfăţat-o excesiv. După câţiva ani în care i-am tot cumpărat pastile pentru perioada “aia”, am decis că era suficient de mare încât să meargă la date-uri. Şi… i-am adus motanul vecinei, un siamez alb imaculat. A făcut cei mai frumoşi 5 pisoi :D, albi ca tac’su şi pufoşi ca ea. Am şi uitat să menţionez că a născut la mine în pat, într-o noapte, în timp ce dormeam. Ştiind că pisicile nu vor să atingi puii lor până când le dau ochii, mi-am luat perna şi m-am mutat în patul din bucătărie (da, ştiu că sună ciudat, dar am pat şi în bucătărie). Până a doua zi când m-am trezit, proaspăta mămică îşi cărase deja toţi puii din dormitor până în patul din bucătărie. Poate că şi ea mă iubea la fel de mult cât o iubeam eu. Îmi amintesc că a durat ceva până când m-am hotărât să dau puii… erau deja pisici şi motani în toată regula când i-am vândut, deci multă vreme am avut 6 pisici în apartament.

În prezent nu mai am nicio pisică dar când văd una pe afară nu ezit să o iau cu mine până la etajul 4 doar ca să-i dau de mâncare şi apoi să-i dau drumul din nou. Mi-e drag de ele şi mi-e milă când le omoară câinii dintre blocuri…