De-a lungul timpului m-am mutat prin tot felul de apartamente şi garsoniere. A devenit o chestie pentru care mă stresez destul de tare. Pe de o parte regret că trebuie să fac asta şi în acelaşi timp să ascult cum generaţia părinţilor şi a bunicilor ne arată cu degetul, că suntem iresponsabili, că nu ştim să ţinem de bani, că nu ne descurcăm, că ei erau de zece ori mai frumoşi şi mai descurcăreţi decât noi. Or fi fost, că nu cheleau timpuriu de la stresul statului în chirie. Vreau să spun… nici la propriu şi nici la figurat. Nu le pica nici părul de la stres că, cine ştie, mâine poimâine vine proprietarul şi-ţi spune că i-au venit copiii din străinătate şi trebuie eliberat apartamentul. Sau naiba ştie câte soluţii pentru gândaci de bucătărie ai încercat şi niciuna nu a dat rezultate.
Pe de altă parte, nu le cheleau nici buzunarele. Chirie nu plăteau, întreţinere nu, aia nu, ailaltă nu. Păi cred şi eu că aveau mai mulţi bani decât noi, pentru că toată leafa era a lor. Până când, surpriză, le lăsau părinţii casa, ori le făceau alta. Mică şi sărăcăcioasă, dar era a lor şi nu fuseseră nevoiţi să facă rate la bancă pentru ea şi să plătească vreo 20 de ani. Mai mare „dragul” să-i asculţi acum cum îţi fac morală despre cât de iresponsabilă e generaţia noastră. Generaţie care, apropo, se zbate pentru fiecare leu. Crede-mă, căci nu vorbesc din auzite. Înainte să împlinesc 24 de ani plecam din ţară pentru că nu mai reuşeam să plătesc ratele la bancă. Mi-a fost atât de greu singură printre străini încât m-am întors acasă câteva luni mai târziu.
Nu ştiu alţii peste ce noroace au dat, dar eu cam peste tot pe unde m-am mutat a trebuit să mă lupt cu miriapoade şi cu gândaci de bucătărie. Într-o perioadă am locuit singură cu chirie şi aveam un tip de lighioane, naiba ştie ce erau alea, că mergeau şi pe tavan. Mărunte, cu picioare scurte, arătând ca nişte rude de-ale omizilor. Am încercat să le vin de hac cu tot felul de soluţii de prin supermarket, ulterior cu nişte insecticide despre care citisem pe mai multe forumuri (a trebuit să dau în toată casă şi să plec de acolo 3 zile), dar… nimic n-a funcţionat. Ce ştiam eu pe atunci de firme deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie ? M-am mutat, terorizată fiind de vietăţile care rezistau intervenţiilor mele. M-am mutat cu două fete într-un apartament care nu fusese locuit vreme îndelungată.
Părea atât de frumos încât era ireal. La mai puţin de o săptămână, vietăţile din noul apartament au prins curaj şi au ieşit din ascunzători. N-am mai suportat şi am căutat ajutor specializat. Eram te-ro-ri-za-tă! Celelalte fete veneau de pe undeva de la ţară, nu erau la fel de speriate ca mine când vedeau un gândac, nu săreau ca arse, nu se strâmbau în fel şi chip. Eu, în schimb, da. Aşa că, „for my own sake and peace”, am căutat pe google „deratizare Constanţa” şi „servicii dezinsecţie Constanţa”. Ambele căutări m-au dus către o firmă cu acoperire mai largă (inclusiv Timişoara şi Craiova). Am încredere în firmele mari, aş că am sunat, am încercat să explic cum arată lighioanele care nu-mi dau pace şi fix atunci am decis şi când anume o să fiu acasă să primesc băieţii de la firma respectivă.
Cavalerii care veneau să mă salveze, exact ca în poveştile cu prinţese. Iniţial a venit un domn şi a făcut o inspecţie a casei şi a dăunătorilor iar abia apoi au venit doi băieţi cu o soluţie personalizată, special amestecată pentru lighioanele din apartamentul ăla. Partea interesantă, chestie care nu cred că mai există la noi în ţară, este relaţia pe care firma aceasta alege să o aibă cu clienţii. Am intrat la ei pe site, pe www.0219662.ro, şi am avut parte de transparenţă totală în ceea ce priveşte serviciile pentru care plătisem. În contul meu de pe site aveam atât istoricul colaborării (facturi, procese verbale etc.), cât şi substanţele folosite în prestarea serviciilor comandate. Inclusiv garanţia lucrării. Chestie care pe mine, sătulă de multe lucruri care se întâmplă la noi în ţară, m-a cucerit. Cu alte cuvinte aveam garanţia că lucrarea este bine făcută şi totodată aveam acces şi la substanţele folosite în noua mea locuinţă.
Sfatul meu este să renunţaţi să cheltuiţi banii pe tot felul de soluţii din supermarketuri sau să chemaţi un Nea Gheorghe sau un Nea Vasile care să vină să dea cu ceva, el ştie cu ce, şi să vă ia banii degeaba. Apelaţi de prima oară la o firmă specializată pe astfel de probleme, o firmă care dă bon pentru orice leu pe care-l plăteşti, o firmă al cărui interes este să-i mulţumească pe clienţi. Ştiu că miriapoadele şi gândacii de bucătărie reprezintă un subiect sensibil, dar e un subiect pe care e bine să-l tratăm înainte de a lua amploare. Nu ştiu voi, dar eu chiar am renunţat să mă mai lupt singură cu astfel de probleme, când pot foarte uşor să sun la firma DDD şi să îi las pe ei să se ocupe de tot 😉
Urăsc gângăniile astea! Bine ar fi să înţelegem cu toţii, că un lucru făcut cu profesionalism are rezultate garantate.
Ca-i DDD ori altii, dezinsectia si deratizarea trebuie facuta asa cum trebuie, cu concursul total al locatarilor. Multi dintre locatari nu prea respecta nici cele mai elementare reguli de igiena ale casei, ganganiile extinzandu-se si la vecini.
E adevarat. Am stat candva intr-un bloc unde aveam o vecina de la care ne tot veneau ganganii. Atat mie, cat si vecinilor care stateau deasupra apartamentului ei. Vineau pe la scurgerea de la chiuveta. Solutia a fost sa punem noi bani si sa vina cineva de la firma sa ii dea cu solutiile necesare. Daca stateam in nadejdea ei… Nu rezolvam nimic. Asa ca am preferat sa facem cheta. Chiar daca, sa stii, conteaza mult si ce solutii au fost folosite la “curatarea” propriului apartament. Ca sunt cazuri in care, de exemplu, imi veneau gandaci de la vecina, dar mureau. Insa era oricum neplacut, ca nimanui nu-i plac gandacii, nici macar cu cracii in sus.
Vai, eu de curând m-am mutat și aici e totul ok până acum, dar în blocul din care am plecat era groaznic. Erau gândaci peste tot, mari, grași și cu o viteză fantastică. Eu și prietena cu care stau eram atât de stresate încât lăsam noaptea lumina aprinsă în bucătărie, doar-doar să nu-i mai găsim dimineața mișunând peste tot. Literalmente peste tot.
Îmi amintesc că am plecat într-un weekend la Târgoviște și la un moment dat văd ceva mișcând pe covor. Mi s-a făcut efectiv rău, pentru că eu acasă nu am avut gândaci niciodată de când mă știu și m-a lovit: îl adusesem cu minte în geanta de voiaj pe care o ținusem în balcon. Inutil să spun că atunci când ne-am mutat aici cea mai mare grijă a fost să nu cumva să aducem vreunul cu noi. Chiar cred că locul ăla din care am plecat are mare nevoie de o salvare de asta profesionistă, chiar nu văd altă soluție, că și noi încercasem toate prostiile 🙁
Stiu cum e, desi sa-i car cu mine nu am patit niciodata. Incomoda situatia 🙁 Nici eu n-am avut astfel de probleme la mama acasa, de aia acum cand vad cate o ganganie ma comport ca o sclifosita, mi-e… intr-un fel… sa-i adun chiar si cand ii gasesc cu cracii in sus. De obicei o rugam pe colega de apartament sa ii “adune”. Stresante momente, ma bucur ca acum nu mai am probleme.