Mă gândesc uneori la ansambluri rezidenţiale şi nu ştiu să spun cu exactitate ce gust îmi lasă aceste gânduri. Uneori simt că am trăit într-un astfel de loc într-o viaţă anterioară. Sau unul dintre strămoşii mei a locuit într-un ansamblu rezidenţial al secolului în care a trăit, iar de la el am sentimentul acesta de apartenenţă la astfel de locuri. Simt că am locuit într-un loc sigur, cu pază permanentă, asistenţă tehnică la orice oră din zi şi din noapte, plus spaţii verzi şi grădini interioare unde îmi petreceam cea mai mare parte a timpului. Nu ştiu dacă sunt născociri ale imaginaţiei sau dacă există moştenire strămoşească ori reîncarnare, dar ştiu că toate astea îmi trec uneori prin minte. Şi le simt. Le simt de parcă sunt o parte din mine, de parcă am fost într-un astfel de loc.
Alteori mă gândesc la ansambluri rezidenţiale ale prezentului. Pur şi simplu stau singură pe bancheta din tren şi, dintr-o dată, nu mai văd nimic în faţa ochilor, ci doar nişte gânduri pe care mintea mea le rulează ca pe un cod de programare. Îmi imaginez că locuiesc într-o zonă cu acces controlat. Nu ceva pe bază de amprentă sau de retină, deşi mai am şi gânduri d’astea, ci acces pe bază de cartelă sau cod numeric. Dar aici nu mă refer la o clădire specifică, ci la un întreg ansamblu de clădiri, aşa cum este cazul locuinţelor de aici.
Eu n-am bugetul specific unui ansamblu rezidenţial din capitală, dar nu mă împidică nimeni să-mi imaginez că într-o zi, în viaţa asta sau într-una din vieţile viitoare, o să stau la balconul de la etajul 8, pe un şezlong, cu o brioşă delicioasă în mână şi căştile pe urechi. Întotdeauna mi-a plăcut să admir jungla de beton. Deşi, în cazul zonelor rezidenţiale, termenul “junglă” nu e tocmai potrivit. Ansamblurile rezidenţiale sunt mai degrabă un mix între frumuseţea urbană şi spaţiile verzi de invidiat. Plus siguranţă, aspect esenţial în ochii mei, cu atât mai mult când e vorba de o zonă urbană.
Tu ce gânduri ai când te gândeşti la o locuinţă de vis? Căci eu, de exemplu, nu mă văd locuind altundeva decât la bloc. Un apartament cu două camere mi se pare chiar suficient. Preferabil într-un oraş plin de viaţă, cu multiple opţiuni. Deci… care sunt gândurile tale când auzi “locuinţă de suflet”? Ţi-ar plăcea şi ţie să locuieşti într-un ansamblu rezidenţial? 😀
Nici eu nu ma vad locuind la casa, dar parca nici intr-un ansamblu rezidential. Daca ar fi posibil, as cumpara apartamentul in care stau acum, dar nimeni nu e interesat sa vanda un apartament pe care a dat 150.000 euro(eventual si cu credit) la jumatate de pret :))) Ce imi place cel mai mult aici sunt vecinii, care de felul lor sunt foarte linistiti si saritori.
Cred ca aia e combinatia perfecta de vecini (si linistiti, dar si saritori). Eu am manele sub geam in cursul saptamanii, iar la zile mai mari vin inclusiv lautari. Daca e saptamana de “bad karma”, trebuie sa strang si rufele ca sa nu se umple de fum de la gratar :)). Deci, da, chiar as opta pentru un apartament dintr-un ansamblu rezidential. 😀
Cred ca ai fi surprinsa sa afli ce adunatura de oameni exista in astfel de ansambluri rezidentiale. Sa iti spun ca multi practica aruncatul gunoiului de la geam? Sau manele si gratare in curtea interioara? Multi dintre colegii mei sunt foarte dezamagiti ca au cumparat apartamente in astfel de ansambluri si unii din ei chiar planuiesc sa se mute. Iti inchipui ca nu sunt toti mutati in acelasi loc si unele din ansamblurile acestea sunt chiar fitoase si apartamentele au costat o mica avere 🙂
daca e complex fain cu tot ce ii trebuie, cu spatii verzi, cu parculet, parcare platita, etc., m-aș băga și eu. Dacă nu, varianta mea de locuință de vis rămâne tot la curte 😀
Nu cred că m-aș vedea locuind într-un ansamblu rezidențial. Îmi place să stau la bloc, dar visul meu este să am o casă unde să pot face efectiv tot ce vreau. Plus că vreau să am mai multi bulldogei. La bloc, oricât de mult mi-aș dori, ar fi imposibil. Vreau o casă, însă dacă aș găsi un apartament rezidențial la un sfert din cât costă, poate că nu aş zice nu.
Te inteleg. Uneori ma gandesc si eu ca, pentru a avea un catel sau chiar mai multi, parca m-as muta la casa. Dar apoi ma gandesc ca nu e tocmai genul meu la casa… 😀 asa ca raman la pisici.
Si eu ma vad locuind tot la bloc, intr-un apartament de doua camere, mic si cochet.
Mie mi-ar placea foarte mult sa stau intr-un complex rezidential, in ultima perioada se construiesc unele din ce in ce mai dragute. Dar sa fiu sincera, gandul pe care il am mereu cand ma gandesc la locuinta de vis este ca-mi doresc sa ma mut cu iubitul meu, indiferent de loc.
Eu m-am nascut la bloc, dar in prezent locuiesc la parintii sotului care stau la casa. Dupa 7 ani aici, pot sa spun ca nu m-as mai muta niciodata la bloc, prefer casa de 1000 de ori. Cand merg in vizita la ai mei parca nu am aer intr-un aparatement cu 2 camere. 😀
Poate ca, intr-un fel, as putea sa locuiesc si la casa. Dar nu stiu daca mi-ar placea la fel de mult ca la bloc 😀