Women's World

Ce geci de damă de iarnă purtăm în sezonul 2019-2020

By | 05.10.2019 | 2 Comments

Vorbeam mai devreme la telefon cu una din prietenele mele și-mi spunea supărată că s-a dus vremea prietenoasă, am trecut deja la gecile de toamnă târzie. Și uite așa, cu frigul care se instalează în ciuda dorinței noastre, ajungem să ne gândim la iarna ce bate la ușă. Alt sezon, altă distracție. Pulovere, șosete groase, cizme, eșarfe lungi și groase, fesuri, mănuși… și nu în ultimul rând, cele mai importante dintre toate, geci de damă de iarnă. Cu bărbații e mai lejeră treaba, îi văd în fiecare iarnă cu geci relativ subțiri, dar la noi dacă nu sunt suficiente straturi, umplutură de puf și pene sau suficientă blăniță, traversăm iarna cu oftat și văitat pe alocuri.

Ce geci de damă de iarnă purtăm în sezonul 2019-2020?
Cel mai important criteriu, admitem, este cel al confortului. Oricât de frumoasă ar fi o geacă de iarnă, dacă ea nu se pliază pe cerințele noastre în ce privește confortul atunci nu e cea potrivită pentru noi. Ulterior avem și criteriul de stil, adică trebuie să găsim geci de damă de iarnă care să se potrivească cu stilul nostru și restul garderobei. Acestea, confortul și stilul, sunt două criterii esențiale atunci când suntem în căutarea unei geci de iarnă.

Am găsit pe internet tipuri și modele diferite de geci de damă de iarnă și o să vă arăt mai jos câteva dintre ele, astfel încât să vă puteți inspira pentru achizițiile dedicate sezonului rece 2019-2020.

Geci lungi


geci lungi geci de damă de iarnă Jojo Fashion

Fie că e vorba de o geacă matlasată lungă într-o culoare veselă, fie că optăm pentru o geacă parka cu print army și blăniță călduroasă, un lucru e cert – o astfel de achiziție ține frigul la distanță și iarna va fi automat mai ușor de suportat (până când o să reușim să ne mutăm în țările calde 😀 , fingers crossed).

Anul trecut mi-am cumpărat și eu prima mea geacă lungă. Aproape că mă învelesc toată cu ea și am avut norocul să găsesc un model care se potrivește cu stilul meu. În plus, la partea de confort e boerie, nici nu încape îndoială. Dacă sunt printre voi friguroase (ca mine), să știți că la capitolul geci de damă de iarnă astea lungi sunt clar o investiție bună.

Geci scurte


geci scurte geci de dama de iarna Jojo Fashion

Există și persoane de sex feminin care nu au probleme cu frigul. Niște norocoase 😀 . Mi-ar fi plăcut și mie să am superputerea asta a lor, dar n-a fost să fie… Ei bine, pentru acelea dintre voi care traversați iernile îmbrăcate cu geci scurte, să știți că sunt pe val culorile cât mai deschise, dar și movul. Pe de o parte culorile deschise oferă un aer mai elegant, mai sofisticat, asta pentru că albul de exemplu nu poate fi purtat chiar de oricine. Pe de altă parte, movul cunoaște o adevărată revenire în topul culorilor pentru sezonul rece 2019-2020, dar și pentru cele ce vor urma, așadar puteți opta la sigur pentru ceva în culoarea prunelor, a vinetelor coapte, a lavandei ș.a.m.d.

Cape din blană ecologică


capa blana ecologica alba

Fix peste o săptămână am un eveniment la care trebuie să merg și se impune ținuta elegantă. O nuntă la mijloc de octombrie, o nuntă pentru care nu sunt complet pregătită încă, cel puțin nu pe partea de vestimentație, asta pentru că vremea a început deja să se răcească, iar peste câteva zile se aude că o să avem parte de un alt val de răcire. Brr…

Acum, că am răsfoit internetul în lung și-n lat căutând modele de geci de damă de iarnă care să corespundă trendurilor pentru sezonul 2019-2020, am dat și peste niște cape frumoase și m-am gândit cât de bună e o astfel de piesă vestimentară în garderobă, cât de utilă se dovedește a fi în unele momente. După o anumită vârstă, când devenim mai sensibile și simțim altfel frigul, dar suntem totodată și ceva mai elegante, apar tot mai multe situații în care o capă își dovedește utilitatea. E drept, nunțile în octombrie nu-s chiar dese, dar mai avem petrecerile de Crăciun și de Revelion, mai avem zilele de nume ale diferitelor persoane (Sf. Mihail și Gavriil, Sf. Andrei, Sf. Cristian, Sf. Ștefan, Sf. Vasile, Sf. Ion), mai avem și aniversări ale zilelor de naștere… și la multe dintre acestea am vrea să apărem frumoase. Capele din blană ecologică sunt o adevărată încântare.

Am optat să vă arăt mai sus două modele albe pentru că mă tot gândeam la rochia lungă de culoarea șampaniei pe care o voi purta la nunta de săptămâna viitoare, caz în care o capă albă ar fi perfectă.

Totodată, menționez că toate pozele cu produse din acest material sunt preluate de pe site-ul JojoFashion.

Capele alea din blană ecologică albă sunt niște piese foarte frumoase. Nu cred că reușesc să-mi iau una înainte de nuntă, dar până la finele anului s-ar putea să fac o astfel de achiziție. Sunt o lady și ar trebui să arăt ca atare chiar și atunci când e frig afară și merg la un eveniment sau la un cocktail cu prietenele (cele puține pe care le am, dar fantastice).

Cheers!

2 Comments

  • Reply

    CCristinaC

    06/10/2019

    Mie chiar imi place geaca cu print army și blăniță roz Ș)

  • Reply

    Valeria Chertes

    07/10/2019

    Foarte drăguțe hăinuțele.

Leave a Reply