Fix când începusem să fac o pasiune pentru produsele de pe site-ul FemmeLuxeFinery.co.uk, adică după ce am plasat două comenzi și am fost impresionată de fiecare piesă vestimentară achiziționată, am primit propunerea de a colabora cu ei și de a-mi alege câteva chestii de pe site. Mno, bine, propunerea n-a picat tocmai din cer 😀 , pentru că am avut grijă să mă laud cu tot ce mi-am luat în primele două comenzi, postând atât review-uri pe blog, cât și poze pe facebook și pe instagram, având grijă să le dau tag peste tot. Așa m-au observat probabil și mi-au spus că au un program din care aș putea face parte, astfel că aventura aceasta tocmai a început. Mi-am ales 4 produse, pentru că nu era cazul să întind coarda și să cer mai mult decât comandasem eu în trecut (în fiecare comandă anterioară) de la ei. Sunt o fată căreia îi place echilibrul 😀 .
Produsele pe care mi le-am ales sunt:
1. o pereche de pantaloni roz
2. o pereche de pantaloni cu sclipici
3. o rochie scurtă animal print (printul ăsta e plăcerea mea vinovată)
4. o rochie midi de culoarea muștarului (ocru)
Pentru că cel mai bine vă puteți face o idee despre produse văzând cum vin pe mine, am făcut poze cu fiecare în parte. O să scriu însă și detalii despre materiale (inclusiv ce m-a surprins), cât și alte informații pentru fiecare produs.
1. Pantaloni roz
Pantalonii roz au fost primii pe care i-am scos din țiplă (pentru că fiecare produs este ambalat individual în colet), dar și primii care m-au surprins. Când mi i-am ales de pe site singura mea grijă era ca nu cumva să fie mari de mine, eu fiind slabă și mică de înălțime (bad combo când e vorba de cumpărături). Însă când i-am scos din ambalaj și am văzut că sunt din fâș… m-am blocat un pic :D. Da, sunt făcuți dintr-un fâș subțire, ceea ce cred eu că îi face ideali pentru primăvară și pentru serile de vară. Un pic de tot cam lărguți pentru mine, dar cu un crop top merg de minune, că se echilibrează cumva imaginea de ansamblu.
Cred că avantajele acestor pantaloni sunt: materialul subțire, lejeritatea, faptul că sunt prevăzuți cu elastic în talie și au și șnur pentru ajustare, culoarea nebună (există pe site și alte nuanțe), prețul (7.99 lire sterline la reducere… deci sub 50 de lei) și mai ales ușurința de a-i combina atât cu încălțăminte sport cât și cu pantofi/sandale cu toc înalt. Pantalonii se găsesc pe site-ul Femme Luxe cu numele Pink Shellsuit Elasticated Cuffed Joggers.
2. Pantaloni cu sclipici
Am rămas la secțiunea Trousers (pantaloni) de pe site și am pus ochii pe un model mai glam. Chiar dacă am rar ocazia să port haine mai pretențioase, vreau ca treptat să fac o ocazie specială din aproape fiecare zi și implicit să mă îmbrac ca atare, să ies din zona asta comfy în care sunt de ceva vreme. Pantalonii aceștia sunt FANTASTICI! Numai că trebuie să-i modific un pic, pentru că la 153cm ai mei era clar că vor fi lungi, așa cum sunt majoritatea pantalonilor pe care îi cumpăr.
Din pozele de pe site-ul Femme Luxe eu îmi imaginam că au modelul cu ceva fir strălucitor, însă ei au sclipici aplicat. I-am scuturat un pic pe geam după ce i-am scos din ambalaj, a plouat un poquito cu praf de stele de la etajul meu ^_^ și am cam umplut și casa de sclipici. Dar sunt o fată înnebunită după sclipici și nu m-a deranjat asta foarte tare, ci mai degrabă sunt curioasă cum o să fie după ce îi spăl.
Pantalonii aceștia au avantajul că sunt făcuți dintr-un material care pică greu și cumva se așează de la sine foarte bine, nu e nevoie să facem niciun efort. Ba chiar ascund cu brio eventuale imperfecțiuni ale corpului tocmai datorită faptului că materialul este mai greu, dar și prin prisma liniilor verticale (crează efectul de alungire, care ne face să părem un pic mai înalte și mai taie câteva kilograme). Prețul acestor pantaloni, când i-am ales eu, era de 12.99 lire sterline. Ei se găsesc pe site-ul Femme Luxe cu numele Black & Pink Sparkle Stripe Wide Leg Trousers.
3. Rochie scurtă cu animal print
Este cea din colajul de mai sus, unde sunt pantalonii cu sclipici. Și e fix așa cum mi-am imaginat-o când am văzut-o pe site. Făcută dintr-un material supraelastic foarte fin la atingere și având și un ușor luciu care o face să pară scumpă, este o piesă vestimentară versatilă. Poate fi purtată cu dresuri de culoare neagră și sacou. Poate fi purtată și cu bocanci și geacă de piele. Merge de minune și cu un crop top pe deasupra, plus încălțăminte lejeră.
Mă bucur mult că am ales-o pentru că materialul este foarte plăcut la atingere, se simte bine pe piele și în același timp arată bine. Știu că animal print-ul nu e văzut cu ochi buni de toată lumea, dar pentru mine e o plăcere vinovată și n-aș renunța la el în următorii câțiva ani.
Rochia se găsește pe site-ul Femme Luxe cu numele Brown Leopard Print Satin Bodycon Mini Dress și era 14 lire când am ales-o.
4. Rochie midi de culoarea muștarului (ocru)
Rochia aceasta e preferata mea din toată comanda și plănuiesc să îmi mai iau una pe altă culoare (sunt indecisă între verde închis și alb, dar există și roșie, roz și neagră). Am primit și pe facebook și instagram complimente pentru ea și m-a bucurat mult lucrul acesta.
Avantajele ei sunt: lungimea midi o face potrivită și pentru evenimente (cu sandale cu toc înalt) cât și pentru viața de zi cu zi (cu pantofi sau botine), cordonul din talie ajută cu ajustarea în cazul în care mai slăbim și vrem să vină la fel de bine pe noi (poate fi legat ori în partea din față, ori în partea din spate, după preferințe), suprapunerile din zona bustului sunt ideale pentru persoanele cu sâni mici, partea de sus poate fi pe umeri (așa cum o port eu) sau poate fi lăsată în jos pentru a obține un look cu umerii goi, materialul este supraelastic și îmbrățișează forma corpului.
Un singur dezavantaj i-am găsit totuși, anume că bentița din talie este dublă și se întinde mai greu, deci dacă plănuiți să o comandați să acordați atenție dimensiunilor din talie pentru fiecare mărime, căci sunt trecute pe site. Eu am luat mărimea cea mai mică și îmi vine fix, astfel că mă gândesc să iau o mărime mai mare la următoarea rochie pe care mi-o doresc cu același model (dar altă culoare).
Dacă vreți să ajungeți direct la ea pe site-ul Femme Luxe, o puteți găsi cu numele Mustard Belted Bodycon Midi Wrap Dress. Prețul, convertit în lei, este sub 100 de lei. Din ce am observat sunt reduceri destul de des, deci sunt șanse mari să o găsiți cu preț bun în continuare.
Mă bucur mult că am descoperit acest site englezesc, produsele fiind de calitate, iar prețurile nu-mi fac gaură în portofel 😀 . Recunosc că m-am tot uitat și în categoria Jeans, văzând mai multe modele care-mi plac, dar sunt un pic în dubii pentru că sunt mică și blugii sunt mai greu de modificat în eventualitatea în care îmi sunt mari. Am totuși mai mult curaj la categoriile Corset Dress și Black Lace Bodysuit.
În ceea ce privește transportul, am fost mulțumită încă de la prima comandă. Pachetul ajunge în România în 9-15 zile pentru varianta de transport cea mai ieftină (8 lire). Dacă vă pot fi de folos și cu alte informații, nu ezitați să-mi lăsați întrebările voastre în comentarii.
Cheers!
Hainele sunt minunate,tu ești superbă,îți vin foarte bine.
Mulțumesc mult! ♥
Dragute pozele 🙂 Big like 😀
Mulțumesc, Mara! ^_^