Ştiu că Black Friday a fost în urmă cu 2-3 săptămâni, însă am aşteptat să primesc toate coletele ca să scriu acest articol. Iar după ce au sosit toate, am avut atât de multă treabă încât n-am mai apucat să scriu acest material. Însă vreau să scriu despre produsele pe care le-am achiziţionat pentru că sunt foarte mulţumită de ele şi merită, fiecare în parte, să apară la mine pe blog. Chiar şi cu o mică întârziere 😀 .
În total au fost 3 comenzi, la 3 magazine online diferite, după cum urmează:
1. produse profesionale pentru păr de la HNIcosmetice.ro
Am aflat de HNI Cosmetice când am primit un e-mail de la un reprezentant al firmei în care îmi spuneau că am furnizat o informaţie greşită într-unul din articolele mele, spunând despre un alt magazin online că este unic distribuitor autorizat al unui brand de produse profesionale pentru păr. Realitatea era, de fapt, că firma HNI era unicul distribuitor autorizat din România al produselor profesionale Oro Therapy şi Fanola din România, celorlalte firme fiindu-le retrasă autorizaţia. Mi-am cerut scuze, am modificat greşeala din articolul respectiv şi… în ideeea de a demonstra că îmi pare rău pentru eventualele neplăceri cauzate mă gândeam să plasez o comandă la ei pe site. Mai erau doar câteva zile până la Black Friday şi se anunţau oferte destul de frumoase. Mi-am salvat la bookmarks produsele de care eram interesată şi am aşteptat ziua reducerilor. Sincer, mare mi-a fost mirarea când am văzut că Black Friday la HNI Cosmetice era pe bune. Majoritatea produselor fuseseră reduse cu 45%. Practic, pe un şampon profesional am dat 36 de lei în loc de 60 de lei. Ulterior am scris şi pe facebook faptul că au reduceri substanţiale, astfel încât să se bucure cât mai multe fete de ofertele respective.
Ce produse mi-am luat de la HNIcosmetice.ro?
– Şampon restructurant Oro Therapy Aur 24k 1000ml (36 de lei, preţ redus de la 60 de lei)
– Mască restructurantă Oro Therapy 300ml (27 de lei, preţ redus de la 45 de lei)
– Şampon pentru păr sensibil şi stresat Oro Therapy Diamante 1000ml (36 de lei, preţ redus de la 60 de lei)
– Mască pentru păr uscat şi degradat Fanola Nutri Care 500ml (24 de lei, preţ redus de la 39 de lei)
Practic am vrut neapărat un şampon şi o mască de păr Oro Therapy din gama 24k. Dar pentru că aveau oferte bune şi pentru că voiam să am comanda de minim 100 de lei (ca să nu plătesc transportul) am mai ales două produse – un alt tip de şampon de la brand-ul Oro Therapy şi o mască de păr de la brand-ul Fanola (că eram curioasă de acest brand). Toate produsele sunt profesionale. Sincer, de când am început să folosesc astfel de produse pentru păr, nu mai vreau să mă întorc la cele obişnuite, din supermarket. Iubesc cum arată părul meu şi cum se simte la atingere. Produsele profesionale chiar fac diferenţa!
2. produse de la Bottega Verde
V-am arătat deja câteva dintre produsele pe care le-am comandat de Black Friday de la Bottega Verde în cel mai recent video pe care l-am uploadat pe canalul meu de youtube. Ei bine, pentru că am încercat să nu fac o filmare de o jumătate de oră, n-am apucat să spun acolo tot ce voiam, aşa că scriu aici câteva detalii pe care n-am apucat să le spun acolo. Fetele care m-au corupt să plasez comandă la Bottega Verde sunt Cristina Dragomir, Irina Sima (albinuţa), Ramona Gheorghe (Rokolla) şi Gabriela Bratu. La ele am citit de-a lungul timpului despre produsele de la Bottega Verde şi m-au făcut atât de curioasă încât n-am rezistat să nu plasez şi eu o comandă. Şi ce moment mai bun pentru a face asta decât Black Friday? 😀 s-a nimerit în perioada aia, altfel comandam oricum :)).
Ce produse mi-am luat de la BottegaVerde.ro?
– gel de duş bogat cu unt de shea 400ml (32 de lei 20 de lei)
– gel de duş delicat cu miere 400ml (32 de lei 21 de lei)
– gel de duş cu extract de vanilie 400ml (32 de lei 21 de lei)
– cremă de mâini cu extract de iasomie şi ulei de argan regenerator şi hrănitor 75ml (55 de lei 17 lei)
– apă de toaletă Vanilie Neagră 30ml (101 lei 27 de lei)
– gel de duş cu lămâie şi citrice (cadou la comandă)
Am beneficiat şi de transport gratuit pentru că am avut comanda cu valoare peste 100 de lei (totalul a fost de 106 lei 😀 ). Dacă vrei să vezi toate produsele minunate disponibile în categoria geluri de duş, le găseşti aici. Iar dacă vrei să vezi toate apele de toaletă şi parfumurile de la Bottega Verde, găseşti aici toate minunăţiile lor.
*voi face review separat, inclusiv pe youtube, pentru toate produsele pe care le-am achiziţionat de Black Friday (până acum am apucat să folosesc doar jumătate dintre ele şi sunt super fericită cu achiziţiile făcute)
3. geantă Puma Fundamentals Shopper de la ZorileStore
Am avut un voucher cadou pe site-ul acesta şi m-am gândit să-mi iau ceva practic, aşa că am ales o geantă Puma din colecţia Fundamentals Shopper. Cred că am luat-o pe ultima roz care era pe stoc 😀 . Am văzut că acum o mai au doar pe cea albastră. Ideea este că mi se pare bună în multe situaţii: la mare sau în orice vacanţă prin străinătate (când e preferabil să am o geantă mare în care să ţin şi aparatul foto), la cumpărături (fie că e vorba de supermarket sau de mall), dar şi la sală (dacă vreau să renunţ la ghiozdanul pe care l-am cumpărat de la secţiunea pentru băieţi).
Preţul întreg al genţii era de 90 de lei, însă eu am prins-o de Black Friday redusă la 60 de lei (preţ care văd că încă apare pe site, deci dacă vrei să o cumperi pe cea albastră, să ştii că încă e la reducere zilele astea). Dacă vrei să vezi toate genţile din magazinul online ZorileStore, le găseşti aici.
P.S.: N-am putut face poze tuturor produselor achiziţionate pentru că unele dintre ele au rămas în România. Pe cele pe care le am cu mine aici, în Suedia, le-aţi văzut deja în materialul pe care l-am postat pe youtube săptămâna trecută. Pe viitor, însă, voi face poze fiecărui produs în parte. Per total, chiar sunt mulţumită de achiziţiile făcute. Cred că e primul an în care fac shopping inteligent de Black Friday şi îmi iau numai chestii utile de care sunt şi foarte mulţumită.



Wow, ai facut ceva cumparaturi pentru sufletelul tau! Meriti din plin. Ma bucur ca ai ales gelurile de dus de la Bottega Verde, care pe mine m-au cucerit de cand am deschis flaconul, iar confirmarea a venit la dus. Multumesc pentru mentionare si pentru increderea acordata! Te pup, si sa le folosesti pe toate cu placere. Abia astept sa citesc impresiile tale dupa utilizare.
Multumesc mult! Si eu abia astept sa scriu despre ele, ca le iubesc deja. Deocamdata am folosit doar 3 dintre produsele BV pe care le-am luat si sunt super multumita de ele. Bottega Verde tocmai a devenit unul dintre brand-urile mele preferate ♥
ha haaa, ce ma bucur ca te-am corupt cu bottega! la mine s-a terminat gelul cu shea, acum am la rand inca 5 de la ei 😀 da, am innebunit de tot! gentuta puma e tare faina, chiar imi palce, desi eu nu-s cu rozul. dar e practica. de produsele pentru par nu am mai auzit, dar… cine stie cum ma hotarasc sa incerc si eu ceva mai bun
Eu deocamdata sunt la gelul de dus cu miere si e FABULOS ♥ m-a cucerit complet! ^_^
Ma bucur ca te-am inspirat si ai gasit idei de produse bune. Sa le folosesti cu placere
Multumesc, Rokolla! Te pup!
Toate produsele arata foarte bine Ioana! Sa te bucuri de ele. Am fost si eu cat pe ce sa dau o comanda pe Bottega Verde dar am renuntat in ultimul moment.
Multumesc, Mihaela! Sa comanzi cu incredere data viitoare cand adaugi produsele in cos 😀 . O sa le iubesti!
Sa le folosesti pe toate cu drag! Nici nu stiam ca ai YT, m-am si abonat, si zielele astea ma pun pe uitat la video.
Mulţumesc, Claudia! De mult timp voiam sa postez materiale şi pe youtube, dar abia de curând am început să fac asta. Mulţumesc mult pentru susţinere!
wow, m-ai trecut in pomelnic la Vii :D. Multumesc pentru link si pentru ca imi citesti articolele. Mie mi-a parut rau ca la HNI nu am stiut ce oxidant imi trebuie si, pana mi-au raspuns ei, s-a terminat oferta. Sper sa mai aiba reduceri ca vreau neaparat vopsea Fanola.
Normal ca te-am trecut. Dovada clara ca m-ai corupt sa dau comanda la Bottega Verde. Iar pentru asta iti multumesc! Sunt super multumita de produse.
Cat despre vopsea… eu nu prea ma mai vopsesc acasa, ca mi-am ars candva parul suficient incat sa intre frica in mine :)). Cand imi cumpar vopsea care nu vine cu oxidant, o las pe fata de la salon sa decida ce oxidant imi pune si cat. Singura sunt destul de nepriceputa cand e vorba de subiectul asta :D.
Articolele unde se vorbește despre păr și produse profi sunt pe placul meu!Am început să devin obsedată de îgrijirea părului după decolorare. Am să încerc și eu produsele de la Oro Therapy, chiar m-ai făcut curioasă! :*
Si eu am facut o obsesie pentru ingrijirea parului de cand am trecut la blond 😀