Ştii care-i cea mai rea parte în a fi singur? Întotdeauna mi-am pus întrebarea asta şi timp de 11 luni nu am găsit răspunsul pentru că nu există o parte atât de rea.
Nu mai există pupincurism, nu mai există telefoane şi mesaje în fiecare zi şi/sau în fiecare noapte, nu mai există expresia “a duce muncă de lămurire” pentru care nu-mi place să fiu un cobai al diminutivelor numelui meu, nu mai există multe lucruri de acest gen. În toate astea este vreun motiv pentru care ar trebui să regret singurătatea? Nicio clipă! Poate că atât de mult timp singură m-a transformat într-o egoistă, pentru simplul fapt că sunt doar pentru mine, reduc totul la persoana mea, chestie pe care trebuia să o fac de mult timp.
Am realizat, în tot acest timp, că nu sunt “cineva” dar nu sunt nici “nimeni”. Am realizat că pot să fiu aproape de oameni dar că durează ceva până ce aceştia să accepte sprijinul. Am realizat că nu este nevoie de cineva pentru a fi fericită. Făceam această greşeală cu 11 luni în urmă, căutam fericirea în oamenii din jurul meu. Am învăţat să spun lucrurilor pe nume şi accept că sunt nesimţită. Dar sunt nesimţită de plăcere. Nesimţită, în limbajul pe care voi îl percepeţi, este persoana care, în cazul meu, îţi scoate în faţă doar defectele. Calităţile nu le mai înghit, îi las pe alţii să vi le ofere. O vorbă bună, sunt aici să scot acidul din apa plată.
Ştiu să privesc şi cu ochi buni. Pentru acest lucru te îmbrăţişez, oricine ai fi.
Nu cânt în strună greşelilor, ci te ajut să le vezi, apoi să le accepţi şi, dacă vrei, să le repari. Te ajut cât pot de mult în limita timpului disponibil şi a bunului simţ.
Nu prea ştiu eu ce e dragostea, că mulţi vorbiţi de ea. Sau, să mă exprim altfel, mulţi ÎMI vorbiţi de ea. Nu cred că am nevoie. Nu-mi lipseşte nimic, nu plâng din cauza singurătăţii, nu sunt tristă şi, din nou, nu am nevoie de nimic. Din contră, zâmbesc foarte des. Des însemnând de fiecare dată când comunic cu oameni, indiferent că aceştia îmi sunt colegi de navetă, colegi de la facultate sau vreo bătrânică din gară. Mă bag singură în seamă pentru că iubesc să vorbesc, dar mai mult iubesc să ascult. Uneori accept să mă fac de râs doar pentru ca cei de lângă mine să prindă mai mult curaj, să vorbească.
Îmi pare rău pentru cei care regretă că nu am cunoscut dragostea. Îmi pare rău pentru colega mea, Andreea, care îşi doreşte să mă vadă îndrăgostită şi îmi pare rău pentru nesimţirea cu care am refuzat tipii din ultima vreme (chiar dacă-mi plăceau). De ce refuz? Nu-mi plac ieşirile astea puse la punct. Damn shit! Mă întâlnesc cu tine pe stradă, stăm de vorbă 10 minute şi apoi te trag eu la un ceai/bere (după caz). Dacă nu ne întâlnim pe stradă, ghinionul meu. Ştiu ce pierd, dragilor, staţi liniştiţi. Dacă nu aveaţi nimic între tâmple nu mai schimbam nicio vorbă. Dar am schimbat, nu una, nu două… ci îndeajuns cât să ştiu ce pierd. Un alt motiv pentru care nu mă leg la cap? De ce aş face-o? Doar de dragul de a nu fi singură? Nu, mulţumesc. Am făcut şi prostia asta şi nu doar o dată. M-am chinuit să ţin la oameni buni cu care mi-am împărţit zilele dar în zadar. “Caz pierdut” e biletul ce-mi stă lipit pe frunte 😀
Nu am de ce să mă întristez pentru asta. Dacă nu încercam, atunci acela era un motiv să mă întristez. Un singur lucru cer – Îndrăgosteşte-mă de tine! Şi îţi dau şi câteva vorbe, la pachet cu cererea, – Îţi pierzi timpul, mai bine fă ceva constructiv. Viaţa e scurtă.
Nu sunt mereu nesimţită. Am şi părţile mele bune, amănunte despre care nu-mi place să vorbesc, oricum fiecare le percepe în alt fel.
Revin la întrebarea cu care am început. Ştii care-i cea mai rea parte în a fi singur? Când te răpun durerile menstruale, unicul lucru la care te gândeşti este că ai vrea să fie cineva acolo, să te sărute pe frunte şi să te mintă că o să-ţi treacă.
imagini: DeviantART
:)) 🙂
Interesant, si apoi mai e si Craciunul, si duminicile si in general timpul liber !
Ce zici de un schim de link http://cemicaelumea.blogspot.com/ ?
Nice. 🙂
Eu inca incerc sa ma abtin,sa nu spun lucrurilor pe nume pentru a nu rani pe cineva … dar sufar eu. Si pana la urma … suntem mai importanti/importante decat ei … (persoana noastra).
Eu, de exemplu, cand vad niste prieteni apropiati ca si-au gasit pe cineva, ma demoralizez putin si incerc sa ma gandesc si eu la o solutie pentru mine.Dar stii ce?Nu gasesc persoana de care am nevoie exact, dar nu caut chestia aia superficiala intitulata de multi "combinatie":))
Mai bine singur decat combinat:d
Terra…..ma regasesc complet in articolul tau…parca scriai despre Monica;))….iar finalul e genial desi durerile sunt de neinvhipuit….cred ca le cunosti….daca ai amintit de ele…
Te imbratisez:)
Eu zic ca e bine oricum . Ca esti singur sau nu…nu conteaza..nu asta e important.
Noi nu trebuie sa depindem de ceilalti ci doar de noi .
Putem fi fericiti oricum, oriunde, oricand 🙂
Blog asa cum n-am mai vazut pana acum.Avem oameni interesanti care nutresc lucruri valoroase.
Continua sa mergi..
P.S.:Multumesc de vizita pe blog:)
Sunt de parere ca orice om are nevoie de companie si ca nu ii e bine singur.
Referitor la acele dureri (uneori graznice, ce-i drept), ai dreptate. Chiar simti nevoia ca cineva sa iti fie alaturi. Parca asa uiti de ele.
tare faza de final! :))
si da ai dreptate tot c ai zis!si oriqm dupa me nu prea cred k exista dragoste sau poate aq se gandeste cineva sami spuna k sunt tampit!:P
dar cam la concluzia asta am ajuns asa k poti sa stai linistita k nu ai avut parte de ea!
doar ca iti zic ca nu poti sa stai toata viatza singura la un moment dat o sa ai nevoie de cineva chiar dak nul iubesti,pt k nu stiu cat d mult conteaza asta ci kt de bn va intelegeti!pt k oriqm la un moment dat nu cred k mai e iubire ci doar obisnuinta!
Partea haioasa este ca postul asta reprezinta negarea la a-ti dori sa fii singura. 😛
Acceptarea prin negare! 🙂
Scumpa nu trebuie sa afirmi despre tine ca esti "nesimtita"..nu este cazul.
Este bine sa faci tot ce simti tu ca este bine pentru tine, dragostea aia de care vorbeste lumea e perceputa subiectiv de fiecare..toate se vor intampla la timpul lor, daca e cazul..important este ca tu sa te simti fericita!
Cat despre durerile lunare, mai bine o perioada scurta de durere si fara mangaiere..decat sa primesti o mangaiere atunci, pentru care tre sa te enervezi ulterior si sa faci lucruri care nu-ti aduc buna dispozitia. Oricum, cu pastilute le vii de hac si durerilor alora 🙂 Numai bine iti doresc!
O să fiu scurt şi curpinzător. Există vreme pentru toate şi toate la timpul lor. Singurătatea te poate tranforma în ceea ce numeşti tu "nesimţire", dar nu cred că dracul e atât de negru. Mai degrabă e vorba de o carapace care, în faţa celorlalţi te defineşte ca fiind mai "din topor". În rest, omul se adaptează oricăror condiţii, fie ele şi sentimentale. Toate cele bune:)
Tu chiar vrei sa ma faci sa plang? daca da, screw you(ca sa fiu nesimtit)! >:P
Sa doresti,sa vrei,dar sa nu ai pe nimeni langa tine…
Stai in singuratatea si durerea ta,suferi,strangi din dinti,zilele trec iar tu treci odata cu ele…
Si ce faci cu omu' care stie sa-si vada defectele dar nu poate sa-si vada partile bune si sa se axeze pe ele ca sa vie mai zambaret zi de zi?
Cu neimtirea, personal am incercat si nu-mi iese, am fost "codat" in altruism de mic si dupa (azi-maine) 23 de ani de existenta, mi-e cam greu sa schimb naravu' asta de a ajuta lumea. Ceea ce automat ma face sa fiu infinit mai critic cu propria persoana si de la un punct, cand te-apuci sa-ti cauti nod in papura, te pierzi intr-insa (in papura, adica) si rasariturile sufletului incep sa-ti apuna din ce in ce mai mohorat, incetul cu incetul…
Cam inversu' dismenoreei de care mentionezi la sfarsit de post, intr-o comparatie ironica da' totusi savuroasa 😉 (desi inclin sa cred ca noi, purtatorii de canac avem functii mai complexe-ntr-o relatie decat statu' la capatai in sezonu de PMS :))