Într-o clipă ai tot. Apoi, nimic. Și totul, absolut totul ține doar de percepție. Ea este zala care se prinde de starea de spirit, exact ca-ntr-un lanț trofic, fiecare “ceva” depinde de alt “ceva”. E drept că într-un anumit punct “ceva”-urile se termină și atunci cauți buimac un alt lanț de care să te prinzi și ale cărui zale să le parcurgi. Trăiești déjà vu-uri dar ai parte și de emoții cu adevărat noi, rătăcite printre retrăiri. Știi, într-un fel, e plăcut că facem toate astea. E frumos să fii om… câteodată.
