Am început una.
Între timp am cumpărat alta, a cărei întrebare de pe copertă m-a făcut să o deschid şi să o frunzăresc. Prost obicei să citeşti mai multe cărţi în acelaşi timp.
La doar câteva ore după descoperirea primelor pagini, mi-am dat seama că nu e tocmai genul meu de lectură dar dacă tot am început-o, să o duc până la capăt. De fiecare dată când o văd pe birou, îmi spun “mâine o să o termin”. Zic aşa de aproximativ trei săptămâni.
Aşteptam să o termin pentru a mă putea apuca de cea primită cadou de la colegii de facultate – “Dragostea durează 3 ani” de Frederic Beigbeder.
Azi am cedat. Recent am cedat. Ceasul indica doar câteva minute peste ora 1… a dimineţii. Pisată de curiozitate, am abandonat într-un final cartea a cărei jumătate neterminată o tot amânam. La naiba cu ea! M-am apucat de “Dragostea durează 3 ani”.
E trecut de ora două dimineaţa şi nu-mi vine să o mai las. Am o durere nemernică de spate, o foame nebună şi un somn ce a dispărut. Şi când mă gândesc că o să sune alarma când mi-e somnul mai drag…
Mai citesc totuşi puţin. Am să-mi notez şi câteva citate ca să vă întărât cu cartea asta :>
Pe bună dreptate, MERITĂ!
…ma gandeam ca numa eu sunt pasare nocturna…dar vad ca nu sunt singur!!! 🙂
Numai 3 ani asa putin…?
da,într-adevăr,o carte marcantă…încă mă urmăresc pasajele ei,sper că nu am făcut o paranoie cu ea.