Mă gândesc din ce în ce mai des la cât de mult contează gesturile mici şi potrivite. La cât de mult contează să creşti fără să-ţi lipsească anumite lucruri, fără să ţi se întindă gâtul de prea mult privit la jucăriile altora, la petrecerile aniversare ale altor copii, la torturile pe care le au şi oamenii care sărbătoresc alături de ei. Cred că cel mai important pentru un om este să crească sănătos nu doar din punct de vedere fizic, ci şi emoţional. Sinele se contruieşte în copilărie şi în adolescenţă, atunci când încă sensul vieţii ne e străin. Atunci când nimic nu contează trebuie să învăţăm, defapt, ce anume contează. Iar sănătatea emoţională ar trebui să fie printre primele de pe listă, căci minţile sănătoase sunt cele care au puterea de a reuşi în viaţă. Eu? Eu mă mulţumesc cu foarte puţin, pentru că e mai mult decât am avut câtă vreme am crescut. Din acest motiv o să-mi învăţ copilul cu mult, astfel încât să se facă mare şi să-şi dorească la fel de mult de la viaţă, ori chiar mai mult.
Primul pas în toată treaba asta mi se par a fi investiţiile în zâmbetul lui. Orice îi aduce bucurie ar trebui să fie o prioritate pentru mine, la fel de mare precum educaţia. N-o să cresc un răsfăţat, în ciuda faptului că o să-mi dau silinţa să nu-i lipsească nimic, ci un copil responsabil care o să se transforme într-un adult responsabil şi cu bun simţ. Mi-ar plăcea să-l învăţ că e centrul universului meu încă de mic. Să aibă ursitoare la botez, un tort delicios precum cele scumpe de la Delice&Chocolat (cu zmeură şi cremă ca de îngheţată), aniversări cu animatori îmbrăcaţi în personaje din desene animate şi multe alte chestii. Aniversările, an de an, obligatoriu le sărbătorim. Mie mi-a lipsit chestia asta şi ştiu cum se simte acum, la 26 de ani. Ca un gol pe care l-am umplut cu lacrimi anul acesta, când am avut pentru prima oară un tort de cofetărie (exceptând majoratul).
De ce ursitoare pentru botez?
Când vine vorba de ursitoare botez ştiu că părerile sunt împărţite. Toţi văd spectacolul cu ochi buni, zâmbesc şi se bucură de moment, însă apar apoi câţiva care spun că e un moft, o investiţie pe care ei nu şi-o pot explica. Atunci când mintea e îngustă e de la sine înţeles că nu-şi pot explica unele chestiuni. Câtă vreme îşi fac griji în legătură cu modul în care alţii aleg să cheltuie banii… nici nu vor putea înţelege care este de fapt problema mai mare. De ce ursitoare botez? Pentru că nu este deloc o investiţie aşa de mare precum şi-o imaginează alţii. Spre exemplu, un pachet cu 3 zâne ursitoare care fac un spectacol de 20 de minute cu tot ceea ce înseamnă costumaţii speciale, scenetă live, coloană sonoră, sesiune foto la final, maşină baloane de săpun, tun de confetti, petale de flori şi alte câteva chestii… costă 300 de lei la Ursulla.ro. Adică preţurile sunt chiar de bun simţ. Desigur, există mai multe tipuri de pachete, iar acesta este cel mai mic dintre ele. Însă e ok şi cel mai mic decât deloc. E o investiţie care nici n-o să se simtă pe lângă alte cheltuieli pe care le presupune botezul. Este totodată o investiţie pe care copilul sigur n-o va înţelege cât e mic, dar o va aprecia mai târziu, la fel cum o apreciază şi cei prezenţi la botez. O petrecere frumoasă este o petrecere pentru care ne dăm un pic silinţa 😉 .
De ce torturi delicioase de cofetărie?
Mie mi-a intrat chestia asta atât de mult în suflet (da, în suflet!), încât chiar mi-au dat lacrimile anul acesta când am primit cadou un tort pe care era scris numele meu („La mulţi ani, Ioana!” – m-am bucurat inclusiv să văd că există virgulă! 😀 ). Cu excepţia majoratului, care-i de la sine înţeles o zi importantă în viaţa multora dintre noi, abia la 26 de ani am mai primit un tort de cofetărie cu numele meu pe el. A însemnat atât de mult încât mi-am promis că pe viitor, când voi avea un copil, mă voi asigura că nu îi lipsesc astfel de detalii de la aniversările lui. Lucrurile astea mici chiar contează. Mai mult decât jucăriile (scumpe sau nu) cu care se joacă o săptămână şi apoi le aruncă într-un colţ.
De ce animatori pentru petreceri copii?
În primul rând pentru că petrecerile copiilor trebuiesc construite în jurul lor şi al zâmbetelor lor. Prefer să scot 100 de lei din buzunar şi timp de o oră să fie la petrecere un animator îmbrăcat în Batman sau Spiderman sau orice alt personaj. Când e vorba de animatori petreceri copii, mă mai gândesc şi la faptul că timp de o oră eu şi restul părinţilor putem să ne relaxăm 😀 . Preţul de 100 de lei, pe care l-am menţionat, chiar e “pe bune” şi constă într-un animator care timp de o oră va fi la dispoziţia copiilor cu jocuri interactive, modelare baloane, pictură pe faţă şi tun de confetti. Există şi pachete mai scumpe un pic, care includ inclusiv maşină de baloane din săpun şi multe alte chestii. Cât încă sunt mici copiii, un singur animator cred că e suficient. Când se fac mai mari şi mai năzdrăvani s-ar putea să fie nevoie de 2 animatori. Acu’, na, e de la sine înţeles că depinde şi de numărul copiilor. În principiu, însă, chiar dacă vorbim de cel mai mic pachet tot e ok. Important este să facem astfel de investiţii. Aş putea renunţa la unele jucării, iar cadoul de ziua copilului meu să fie o petrecere cât mai frumoasă. Cu amintirile astea va rămâne, nu cu lucrurile materiale. Va lua cu el în viaţă zâmbetele, momentele frumoase pe care le-a trăit, în niciun caz jucăriile de pluş sau teancul de maşinuţe pe care se pune deja praful…
Vreau să investesc mai mult în momente fericite, mai puţin în obiecte. Vreau să nu-i fie străină bucuria. Vreau să îi ofer sănătatea emoţională care mie simt că-mi lipseşte, astfel că mi se strânge inima când mă gândesc că abia am câteva amintiri bune. Nu ştiu dacă e ok să recunosc că închei materialul acesta cu lacrimi în ochi, ca urmare a lipsei amintirilor frumoase. Dar sigur e ok să spun că bunurile materiale sunt trecătoare. Iată cel mai bun motiv pentru care ursitoarele de botez, torturile scumpe şi delicioase şi animatorii pentru petrecerile copiilor sunt nişte investiţii bune. Şi sunt pe termen lung, căci bucuria va rămâne în sufletul copilului. Zicem noi că ei sunt mici şi nu-şi dau seama de chestiile astea. Dar, dacă ar fi aşa, atunci noi de ce privim în urmă şi ne amintim şi acum cum era în copilărie? Haide să le construim copiilor amintiri frumoase!
Ce mi-as dori sa fi avut si eu ursitoare la botez si petreceri cu animatori, sa regasesc pozele in album si sa zambesc gandindu-ma la ce copilarie frumoasa am avut! Din pacate, pe vremea cand eram eu mica, nu erau la moda lucrurile astea. Bine, ca sa zic drept, petreceri nu prea am avut de nici un fel, dar tot am amintiri dragute cu jucariile mele si cu prietenii mei.
Un tort personalizat inseamna enorm! Asta am simtit si eu cand am primit un tort facut pentru mine! Pe gustul meu, nu doar cu un mesaj scris!