De ce se spune despre unii oameni că au inima neîmblânzită? Cred că se satură. Cei cu inima neîmblânzită se satură de fete cuminţi şi de fete simple, se satură şi de fete nebune, dar şi de psihopate, se satură şi de gospodine, dansatoare, avocate şi alte femei de succes. Ei se satură de tot ce e în jurul lor. Însă… se satură la prezent. Unii au tăria să recunoască dorul de oameni pe care i-au cunoscut cândva. Sau de tipologii de oameni.
Până şi mie mi-e dor, cred că cel mai mult de oameni simpli. Iar când am numai oameni simpli în jurul meu, mi-e dor de psihopaţi pe care să-i strâng în braţe şi apoi să-i arunc de pe canapea.
Şi până la urmă care-i treaba cu inima neîmblânzită? Cred că oricât de mult ne dorim să aparţinem cuiva, chiar dacă ne chinuim să realizăm asta ori nici în cot nu ne doare, niciodată nu aparţinem altcuiva decât nouă. Sau nici măcar nouă. Sufletul nostru dansează un dans pe care nu-l cunoaştem, într-o încăpere pe care n-am mai văzut-o, la braţul cuiva despre care ştim câte ceva. Dar ceea ce ştim nu corespunde întotdeauna cu realitatea.
Cei cu inima neîmblânzită sunt cei ale căror suflete nu aparţin nimănui. Prea sălbatici de controlat, prea schimbători de iubit pe termen lung. Sauvage.
