Diverse

Cu sau fără păreri Photohotel citite, asta poate fi o experiență interesantă

By | 22.03.2018 | 4 Comments

De două ori mi-am făcut bagajul și am plecat în străinătate pentru a evada de aici. Deși mi-ar plăcea să spun că am făcut-o doar pentru noi oportunități și pentru a depăși anumite bariere, admit că am făcut-o și în scop financiar, ajungând nu doar o singură dată să trag de bani pentru a reuși să plătesc la timp chiria și întreținerea. Anglia a fost prima, Manchester-ul dovedindu-se a fi destul de primitor. Apoi a urmat Suedia, care e o țară frumoasă în felul ei, din multe puncte de vedere, dar prea rece și cu siguranță mult prea întunecată iarna (aproximativ 6 ore de lumină din cele 24 ale unei zile). Anul acesta e mult probabil să renunțăm la ea și să ne orientăm către altceva, drept pentru care mi-am amintit de Photohotel. Este o companie europeană de care am auzit pentru prima oară în urmă cu vreo 2 ani, companie ce oferă servicii foto pentru turiștii din diferite locații – majoritar fiind vorba de Grecia și Spania. Ei bine, iată-mă acum căutând informații despre Photohotel: păreri ale angajaților, dorindu-mi să știu dacă este sau nu de mine o astfel de experiență.

photohotel job-uri in strainatate

Pentru mine un loc de muncă e mai mult decât un simplu mod prin care să fac bani. Sunt genul de angajat care pune suflet, care nu e trist când vine ziua de luni și nici deranjat când trebuie să facă ceva ce nu ține de el. Sunt bucuroasă când pot fi utilă și cred că am energia necesară pentru job-uri solicitante. Din ce am citit până acum, referitor la păreri Photohotel, lucrurile nu par să fie atât de solicitante, ori cel puțin nu pentru mine. Desigur că există și bune și rele pe internet, că doar nu cred că există loc de muncă în lumea asta care să nu aibă și dezavantaje, dar eu mă raportez la părerile obiective și le filtrez prin prisma omului & angajatului care mă știu că sunt, fiecare dintre noi putând decide dacă e sau nu apt pentru un anumit job. Dacă mi-am format până acum o părere despre Photohotel din toate chestiile pe care le-am citit? Cred că se poate spune că da, având în vedere că iau în calcul varianta asta pentru viitor. Încep să mă îndrept și către țări mai calde 😀 .

Ideea e că amândoi suntem tineri și că nu ne lagă încă nimic de un loc anume, drept pentru care putem bifa multe experiențe cu job-uri în diferite alte țări, iar o eventuală experiență via Photohotel ar fi, cred eu, o chestie interesantă, putând astfel să bifăm experiența în câmpul muncii în mai multe țări. Un contract ține câteva luni, iar în cazul în care nu simțim că ne reprezintă putem să renunțăm și să experimentăm alte tipuri de job-uri în alte țări. Lumea e a noastră, nu? Până atunci, prin prisma materialelor cu păreri Photohotel, dar și prin capacitatea personală de a-mi forma o părere în urma unor cercetări mai amănunțite, se poate spune că varianta asta chiar îmi surâde. Compania asta e de luat în calcul, cu atât mai mult cu cât există o deschidere atât din partea mea cât și din partea logodnicului meu de a nu ne stabili încă în România. Vom trăi și vom vedea ce drum vom alege după ce renunțăm la Suedia.

4 Comments

  • Reply

    Cristina Dragomir

    23/03/2018

    Daca as avea talente pe partea asta de fotografie si nu mi-ar fi asa frica de avion, zau ca asta ar fi job-ul ideal. Cel putin mie mi-ar placea sa ma plimb, sa vad atatea locuri frumoase, să nu ma plistisesc intr-un loc. Inteleg ca si veniturile sunt frumusele in domeniu, deci ce motiv asa avea sa zic nu unei astfel de oferte?

    • Reply

      Ioana Radu

      31/03/2018

      Se poate spune ca te pregatesti deja pentru un astfel de job, chiar daca tu ai optat pentru cursul de fotografie doar ca hobby, vei avea oricum destul de multe cunostinte la final :D. Sper sa reusesti sa invingi frica de avion. Eu nu pot calatori cu alt mijloc de transport cand merg in strainatate din cauza ca mi-e rau (multe curbe, gropi in asfalt, frane s.a.m.d.), cu avionul e insa mult mai simplu, drumul e lin 😀 .

  • Reply

    Emma

    29/03/2018

    Sa stii ca si noi am luat in calcul aceasta companie. Si noi vrem sa ne caram de aici cat mai curand si nestiind de unde sa incepem,ne surade ideea asta. Eu sunt si pasionata de fotografie,asa ca as merge fericita la lucru. De fapt,nici n-as considera ca merg la lucru ci ca pur si simplu as fi platita pentru pasiunea mea. La el ar fi un pic mai dificil,pentru ca nu a fost niciodata atras de asta,dar e dispus sa invete si sa incerce lucruri noi. Poate ne facem colegi :)))

    • Reply

      Ioana Radu

      31/03/2018

      Ooo, da, ar fi ceva! Si situatia la noi e cam la fel, adica eu sunt cea pasionata de partea foto (si am facut si un curs), iar el nu e deloc atras, dar dispus sa invete, mai ales daca asta inseamna sa lucram impreuna peste hotare.

Leave a Reply