Ce de chestii stupide ne rămân în minte cu trecerea anilor. Nu ştiu în funcţie de ce algoritmi funcţionează memoria, dar îmi spune câteodată nişte chestii de-mi vine doar să mă uit la ea şi să-i dau „the silent treatment”. She’s stupid as fuck. Alteori, însă, e amuzantă. Şi mai sunt zilele alea în care îmi aduce aminte de chestii care cândva însemnau ceva. Dar, în marea majoritate a cazurilor, când e vorba de amintiri, mi le flutură prin minte exact pe cele care n-au nicio noimă, chestii pe care nu ştiu de ce le-a stocat şi nici de ce mi le flutură acum pe coridorul principal de acolo de la mansardă.
De exemplu stau la birou, îmi beau liniştită cafeaua şi mă uit la nimicuri din jurul meu. Când îmi cad ochii pe bluza cu buline a unei colege, îmi aduc aminte de o fotografie pe care am avut-o în cadrul unei expoziţii la muzeul de istorie. Era un macro cu o gărgăriţă cu bulinele inegale. Toate fotografiile aveau o denumire, iar pentru respectiva alesesem titlul “Am îmbulinat-o”. De fiecare dată îmi aduc aminte de ea când văd buline, deşi e o chestie super banală.
Alteori mă uit la imprimanta din birou, sau la imprimante din diverse magazine, imprimante clasice sau multifuncţionale fiţoase… Şi de fiecare dată când e vorba de imprimante îmi revin în minte amintiri cu un coleg de muncă. Ai zice că, atunci când e vorba de imprimante şi alte gadget-uri, băieţii au slabe şanse să dea greş cu ceva. Trebuia doar să scoată cartuşele şi să le ducă la secretariat, pentru a fi trimise mai departe la refill. Le-a scos, le-a aruncat într-o pungă şi… până a ajuns cu ele la secretariat… unul deja îl spărsese. N-a vrut să ne spună ce-a făcut, deşi probabil le lovise de vreo uşă sau le-a scăpat pe jos. Era, totuşi, mai împiedicat de fel. Evident că l-au pus să le înlocuiască pe propria cheltuială. Şi pe amândouă, deşi era spart doar unul. Fraierul a cumpărat cartuşe originale, deşi cele pe care le-a stricat erau cartuşe compatibile. Eu n-am mai cumpărat de mult originale. Merg numai pe compatibile şi sunt super bune, ba chiar mi se pare că au viaţa mai lungă decât cele originale. În fine. Tot pomelnicul ăsta de întâmplare îmi vine în minte când văd imprimante în faţa ochilor.
Alteori, tot din categoria amintirilor ciudate, văd cum sunt din nou ghindoacă mică şi fac prima mea linie dreaptă. Şi nimeni nu m-a crezut, nimeni din familie nu a crezut că linia aia era făcută de mine, toţi râzând şi spunându-mi că e făcută cu rigla. A fost o adevărată dramă întâmplarea aia, o lipsă de încredere pe care o resimt tot timpul. Chestii frumoase şi utile de ce nu-mi amintesc? Ştie cineva cum să încui sertarul cu amintiri dubioase şi să scap de ele?
Cred ca toti facem asocieri ciudate, care ne readuc aminte de intimplari pe care le credeam uitate.
Ar trebui selectezi amintirile în “mansardă” şi să le păstrezi numai pe cele frumoase. Şi apropo de cartuşe: cine îşi permite să cumpere cartuşe originale de fiecare dată când se strică? Eu unul, nu! Mă mulţumesc şi cu cartuşe compatibile, că doar fac acelaşi lucru.
Știe Nicu ce știe.Și despre amintiri și despre cartușe.