Cred că aveam 20 de ani când am făcut pentru prima oară un credit. Unii mi-au dat peste nas, spunându-mi că nu e o vârstă potrivită pentru datorii, majoritatea dintre aceştia neştiind că mai am un singur părinte în viaţă şi că locuiam deja pe cont propriu. Iar situaţia asta, a fi pe cont propriu la 20 de ani, cu chirie şi toate cele, plus job şi prezenţă la facultatea pe care am făcut-o de drag, minus posibilitatea de a fi sprijinită în vreun fel de părinţi… nu a fost deloc o situaţie uşoară. Mai ales între job-uri. Ei bine, da, primul credit pe care l-am făcut m-a scos din ceva belele. La fel şi al doilea. Şi niciodată nu am depăşit perioadele de returnare a banilor către instituţiile de la care am luat aceşti bani. Oi fi fost mică la primul credit, însă nu şi iresponsabilă. Acum, indiferent că e vorba de credite bancare, credite nebancare sau bani împrumut de la o rudă sau o prietenă… cred cu tărie că e treaba fiecăruia ce decizie ia. Dacă vrei să apelezi la un credit nebancar de la Extra Simplu sau dacă eu vreau să optez pentru orice alt tip de împrumut, fiecare îşi vede de treaba lui, de pătrăţica lui, de banii şi cheltuielile lui. E extra simplu, fără vreo filosofie.
Cine are voie să opteze pentru un credit? Orice om responsabil. Nici nu e obligatoriu să te preseze ceva anume, o intervenţie chirurgicală sau orice altceva. E suficient să ai nevoie de nişte bani sau să ţi-i doreşti pentru un moft, e doar treaba ta ce faci cu banii. Câtă vreme îţi asumi dobânda, indiferent că vorbim de un credit bancar sau un credit nebancar prin telefon (că se poartă), e doar treaba ta ce faci cu banii. Tu intri în chestia asta, tu îţi faci planul de înapoiere a banilor + dobânda aferentă, tu eşti singurul care decide câţi bani cere şi pe ce îi aruncă.
Personal, şi aici cred că e vorba cam despre orice fac în viaţa mea, nu doar despre împrumuturi, cred că fiecare trebuie să înveţe să îşi vadă de pătrăţica lui. Un lucru bun am învăţat de la stilul rece al suedezilor, în cele 8 luni cât am locuit acolo, anume faptul că fiecare este stăpân pe propria viaţă şi că opiniile le oferim doar la cerere şi doar respectând nişte reguli de bun simţ (adică, în cazul în care îmi permiţi să-ţi spun cum mi se pare un om, îţi pot spune elegant că nu e pe aceeaşi lungime de undă cu mine, în niciun caz nu mă apuc să folosesc cuvinte jignitoare). Cam aşa stă treaba şi cu creditele bancare, împrumuturile nebancare ori ceva bani împrumut de la Xulescu. Pot să mă împrumut pentru o pereche de pantofi Nicholas Kirkwood. Nu e treaba nimănui dacă plătesc dobândă 1% pe zi, în cât timp restitui banii sau… de ce sumă am avut nevoie.
Am citit recent câteva rânduri despre împrumuturi, pe tema restanţierilor mai ales, şi m-am bucurat că n-am făcut şi nu fac parte din categoria aceasta. Sper ca responsabilitatea să îmi fie alături în continuare şi să nu calc în direcţia respectivă, a restanţelor. Între timp, toate bune şi frumoase. 😉
ce frumos ai spus-o! Chiar asa este ca fiecare are cap sa judece daca e bine sa faca un lucru sau nu. Cine sunt eu sa judec pe X pentru ca a facut un credit sa plece in vacanta sau sa isi cumpere un telefon de ultima ora? Daca astea il fac pe el fericit si isi asuma dobanda, e alegerea lui.
Si eu am facut imprumuturi inca de la o varsta destul de tanara si nu regret acest lucru, din contra sunt mandra ca imi pot achita singura tot, fara sa mai fie nevoie sa cer tot timpul prietenilor sau parintilor.