Skip to content
Menu
Ioana Radu
  • Home
  • Contact
  • Categorii
    • Adv. & Stuff
    • Cărţi
    • Diverse
    • Review produse & servicii
    • Women’s World
Ioana Radu

Cum am făcut cunoştinţă cu HP OMEN X

Posted on 06/10/201606/10/2016

Imaginează-ţi World Trade Center sau Burj Khalifa. Primul are 104 etaje, iar cel de-al doilea 163 etaje. Imaginează-ţi acum că la fiecare etaj există computere pe care se bazează sistemele de siguranţă, dar şi oamenii de afaceri veniţi din toate colţurile lumii. Dacă pe măsură ce creşte numărul etajelor creşte şi performanţa, atunci sistemul desktop PC de la HP, pe numele lui întreg HP OMEN X, ar fi cu siguranţă la ultimele etaje. Aş fi zis chiar la ultimul, dar ai fi crezut că exagerez. Aşa că îl trec pe undeva pe la ultimele etaje.

Ne-am cunoscut la Webstock, iar întâmplarea are şi o parte oarecum haioasă :D. Sistemul desktop (adică unitatea centrală, monitorul, tastatura, mouse-ul) era pe un birou generos, iar alături un scaun de gaming, astfel încât să putem testa performanţele produsului. În prima parte a zilei n-am reuşit să găsesc liber. M-am tot învârtit pe lângă birou, însă bloggerii şi alţi oameni prezenţi la eveniment aşteptau să le vină rândul să bage un joc, să testeze bestia de pe biroul acela.

Mă uitam, mă uitam şi nu reuşeam deloc să găsesc liber. Într-un final m-am resemnat. Totuşi nu m-am putut abţine să nu fac o poză uneia dintre componentele sistemului. Poză pe care, desigur, aţi văzut-o pe facebook zilele trecute. Adică asta:

hp-omen-x

În timp ce încercam să am o încadrare decentă, un băiat m-a întrebat ce e “aia”, adică piesa pe care tot încercam să o fotografiez. Băi, i-am zis sincer că nu ştiu, că oricât de mulţi ani am fost cu gaming-ul, asta chiar mă depăşea. Cred, până la urmă, că era doar o chestie luminoasă, de prezentare. Sau vreo staţie grafică. Încă sunt rătutită. Apoi se uita la unitatea centrală (formă cubică) şi, făcând o glumă referitoare la cât de mult aştepta şi el să testeze OMEN X-ul, m-a întrebat apoi “şi tu vrei să te joci cu cubul?”. I-am răspuns “Bine că vreau să mă joc cu cuburi şi nu să dansez pe ele”. Which is quite a difference.

În ciuda aparenţelor, adică a cerceilor cu perle şi a ceasurilor fiţoase de care nu mă despart niciodată, sunt băieţică de când mă ştiu. Şi, apropo de gaming, că tot suntem la capitolul HP OMEN X, am avut o perioadă în care puneam alarma să sune să mă trezesc noaptea să dau atacuri. Hah, ce vremuri!

Uite un video de prezentare, pe care îţi recomand să-l vezi în mod FULL SCREEN, cu volumul ceva mai tare. O să-nţelegi de ce îmi doream aşa de mult să îl testez la Webstock.

Mă uit la taste şi găsesc că-i de prisos să scriu tot ce ai văzut în filmul scurt de prezentare. Chestiile alea nu le poţi pune în cuvinte, efectiv nu poţi. Uite, spune-mi cum i-ai explica tu cuiva că e o unitate centrală cubică, cu trei compartimente separate pentru ventilaţie, cu posibilitatea de a suporta două plăci video NVIDIA GeForce GTX 1080, cu suport la bază care să o ridice şi să permită o ventilare completă, cu 4 compartimente pentru dispozitive de stocare, cu procesor Intel Core i7… Cum i-ai explica asta cuiva în aşa fel încât să redai realitatea din filmuleţul de prezentare de mai sus?

Într-un final am găsit scaunul liber. HELL, YEAH!!! M-am aşezat în faţa ecranului curbat OMEN X, am umplut golul din palmă cu mouse-ul SteelSeries, am selectat câteva chestii şi am apăsat acceleraţia ca şi cum m-aş fi născut cu degetul pe tasta “W”. Am uitat complet că la Webstock era şi poliţistul Marian Godină şi că ar fi putut să mă atenţioneze dacă mă vedea cu câtă hotărâre am acceptat chiar şi o provocare de a rula pe străzile întunecate. Provocare pe care am câştigat-o. Mai era vreun dubiu în privinţa asta? :))

hp-omen-x-ioana-radu

Preţul desktop-ului OMEN X porneşte de la 2230 de euro, iar ecranul curbat va fi disponibil abia de la începutul anului 2017. Să menţionez că se mişcă peste nivelul oricăror aşteptări ar fi ca şi cum aş scrie că cerul e albastru. E evident că te cucereşte nu doar cu partea de design, ci şi cu performanţele. Nu degeaba Stacy Wolff a spus “There’s no mercy in this machine”.

Imediat după ce am câştigat cursa cu pricina, m-a sunat un prieten că a început secţiunea la care voiam neapărat să fiu prezentă. M-am dus să-l ascult pe Zoso şi să asimilez cât mai multe informaţii, atât de la el cât şi de la NWRadu şi Luiza Daneliuc.

Însă HP OMEN X nu poate sta departe de mine, motiv pentru care am câştigat recent o tastatură şi un mouse din gama SteelSeries. Fetelor, cea mai nouă ştire e că prietenii voştri mă urăsc pentru cele două “arme” SteelSeries de la HP care vor fi ale mele cât de curând.

Mulţumesc pentru oportunitate, Webstock & HP! You rock!

6 thoughts on “Cum am făcut cunoştinţă cu HP OMEN X”

  1. Dragos Schiopu says:
    07/10/2016 at 01:07

    Eu nu am indraznit sa ma asez sa ma joc, ca am un obicei ciudat, cand ma asez sa ma joc vreo 2-3 zile nu raspund la telefoane, nu mai interactionez cu nimeni, era adio webstock daca ma puneam la joc.

    Reply
    1. Ioana Radu says:
      07/10/2016 at 21:01

      Veneam eu şi te rugam frumos să te ridici de pe scaun, că mai aşteaptă şi alţii (aşa ca mine) 😀 .
      Greu m-am vindecat de microbul cu jocurile, însă nu pot sta departe de astfel de dispozitive atunci când le văd. Plus că mi se par utile nu doar pe partea de gaming, ci şi pentru editare video, programare şi alte astfel de chestii.

      Reply
  2. Amy says:
    07/10/2016 at 20:55

    Baietica, ce parerea ai de pozitia cubului? Cat de performante este vedem mai taziu!

    Reply
    1. Ioana Radu says:
      07/10/2016 at 22:10

      M-a fascinat modul în care e poziţionat cubul! Mi-a luat minţile OMEN X-ul ăsta de la HP. 😀

      Reply
  3. Florin says:
    09/10/2016 at 11:12

    Vecina, am vrut sa ma iau de tine ca nu ai spus cine ti-a facut pozele, dar apoi am vazut linkul. Asa ca m-am linistit si nu mai scot fum pe nari.

    Reply
    1. Ioana Radu says:
      09/10/2016 at 14:12

      Doar nu era să uit tocmai de tine! 😀 😉

      Reply

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ioana Radu

Blogger acreditat Webstock 2015-2022.

Webstok

oglinda cu led

Agenda personalizata Web2Print

Stuff

Florin Filipescu, Hapi Riverwoman, StejarMasiv.ro

Follow me on Instagram ♥

terraioana

Ioana 💙
Hello, Barbie squad! 💕 Știai că mâine este Hello, Barbie squad! 💕 
Știai că mâine este ziua internațională a rujului? Găsește nuanța perfectă la notino_ro 💝.

p i n k k i s s e s 💋

#internationallipstickday #internationallipstickday💄 #notinoro #notinoromania #barbie #rujulperfect
#GunsNRoses #GNRworldtour2023 #GNRworldtour #welco #GunsNRoses #GNRworldtour2023 #GNRworldtour #welcometothejungle
Instagram post 17924747402733077 Instagram post 17924747402733077
Preparate românești de nota 🔟 într-un decor Preparate românești de nota 🔟 într-un decor fancy din apropiere de parcul Cișmigiu. 

Noua locație #LaCeaunuCrapat 📍 str. Luigi Cazzavillan

#explorebucharest #romanianfood #mancareromaneasca #cismigiu #bucharestfood
🥂 🥂
Acesta este un semn să nu uiți de SPF! 😂😘 Acesta este un semn să nu uiți de SPF! 😂😘

Găsește-ți produsul preferat la notino_ro 🛍️.

#SPF #SPF50 #batonSPF #notino #NotinoRomania
Load More... Follow on Instagram

Bloguri:

ioanaP.RO, StejarMasiv.ro, Florin Filipescu, Flawless, Piratul cinefil, Cartim, Dark Passion, Adizzy, Aniela Deby, Bogdan Stanciu, Alina lui Brumarel, Locuri de Munca.

• Politica de confidențialitate •



Licenţa Creative Commons
Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire - Distribuire-în-condiţii-identice 3.0 România Creative Commons. Preluarea textelor se face DOAR cu citarea sursei, în limita a 300 de caractere. La sfârșitul fiecărei preluări trebuie să existe un link do-follow către acest blog.
©2026 Ioana Radu | WordPress Theme by Superb WordPress Themes