V-am invitat recent să ne vedem sâmbătă seară la Studio Bar-ul de pe centrul vechi din Târgovişte. Şi mă bucur că ne-am văzut acolo, cei care mă citiţi şi aţi putut ajunge pentru a ne bucura împreună de Live Performance-ul oferit de Obie împreună cu Lady Raizah la platane şi Sorin Bănoiu la chitară.
Îl văzusem pe Obie în nişte materiale şi mi-a plăcut muzica lui. Live este mult mai bun de atât! În primul rând nu se compară cu marea majoritate a artiştilor, plini de mâţe şi figuri. Pune suflet în ceea ce face şi lucrul acesta se simte în vocea lui. Ba chiar a declarat la un moment dat că are emoţii, ceea ce este cât se poate de firesc. Îmi amintesc că am văzut acum câţiva ani un documentar despre viaţa unui artist care spusese, printre altele, că ziua în care un cântăreţ încetează să mai fie emoţionat atunci când urcă pe scenă este ziua în care pasiunea lui se spulberă iar ceea ce mai rămâne este doar muncă mecanică. Din fericire, Obie încă are emoţii.


Majoritatea pieselor pe care Obie le-a interpretat sâmbătă seară la Studio Bar de la Belvedere au fost cover-uri ale unor melodii deja consacrate. Interpretarea a fost apreciată de public. Pentru deliciul privitorilor au fost şi două dansatoare. Citisem despre ele doar câteva rânduri pe un blog sau pe un site. Cineva menţionase că sunt mişto mai ales pentru că nu sunt vulgare. Şi pe bună dreptate! Simpaticele se mişcau bine şi, da, am apreciat că nu au fost vulgare precum majoritatea dansatoarelor de prin baruri şi de la concerte. Jos pălăria! Femei pe gustul meu 😀
În aceeaşi categorie se încadrează şi DJ Lady Raizah. Dovada vie că nu trebuie să te dezbraci ca să câştigi aprecierea publicului. A întreţinut atmosfera de la început şi până la sfârşit.



Nu uit să menţionez nici de Sorin Bănoiu, avocat şi chitarist de excepţie. L-am văzut şi auzit cântând de câteva ori la Irish Pub. Merită să fie lăudat iar colaborarea cu Obie este una de succes. Am încercat să-i fac o poză pentru acest articol dar, din păcate, n-am reuşit decât cu ospătari intrând în cadru… sau cu Obie. Dar, cine ştie, poate am mai mult succes next time.
A fost o seară mult mai bună decât mă aşteptam. Adică noi chiar ne-am simţit bine şi am şi dansat, ceea ce nu se-ntâmplă mereu. Când am plecat acasă (mulţumită!) m-am bucurat din nou pentru cele 6 invitaţii pe care le-am primit cadou pentru event. Îi mulţumesc pe această cale lui Bogdan, din echipa de la eveniment, pentru locurile bune pe care mi le-a păstrat (chiar în faţa scenei) şi pentru buna colaborare. Am făcut şi o poză împreună, la final, ca să pot să închei acest articol aşa cum se cuvine.

Sorin Bănoiu??
:))))
Este unul dintre cei mai frustrați chitariști din România. Când își dorește atât de mult o chitară pe care nu o poate avea, pleacă să cânte pe vapoare.
Și nici atunci nu și-o poate permite.
Îmi pare rău, dar… Hai să zicem că este ultima persoană pe care aș apela-o vreodată. Pentru orice.
Iar asta, ca să fiu diplomat.
Nu știu ce chestii personale împărțiți :D, dar sunt întotdeauna două părți ale fiecărei povești. Și libertatea fiecăruia de a face ce vrea în viață.