Cum m-am apucat de sală şi alte curiozităţi

Vorbeam zilele trecute cu o prietenă despre cât de mult îmi place să merg la sală, dar şi despre cât de greu mi-a fost să fac pasul acesta şi de câte preconcepţii m-am lovit. Cele mai multe piedici au venit din exterior. Iar eu, fraieră din fire, chiar m-am lăsat influenţată de părerile celor din jur şi m-am închis în carapacea mea, stând ani de zile departe de sală.

După ce am vorbit zeci de minute pe tema asta, prietena mea mi-a spus că ar trebui să fac un articol, să spun şi altora cum e la început. Să scriu sincer, pentru că sunt mulţi alţi oameni care poate se lovesc de aceleaşi chestii de care m-am lovit eu de-a lungul timpului. Aşadar, iată-mă scriind acest material 😀 . Sper ca unora dintre voi chiar să vă fie util şi să nu vă lăsaţi influenţaţi de părerile celor din jur, aşa cum am făcut eu multă vreme.

Plănuiam să merg la sală de acum 4 ani. Sunt micuţă şi slabă. Din cauza asta am avut probleme la coloană, iar o perioadă am făcut kinetoterapie şi masaj de recuperare. Kinetoterapia a fost un fel de gimnastică amestecată cu nişte exerciţii de tonifiere şi forţă pentru muşchii spatelui şi ai braţelor. După ce am terminat şedinţele de recuperare, am tot zis că îmi fac abonament la sală pentru a continua să am grijă de sănătatea spatelui meu şi nu numai. Au trecut cam 4 ani de atunci. Patru ani în care am zis că o să mă duc… şi nu m-am dus. Abia de aproximativ o lună am prins curaj, mi-am făcut abonament şi merg de 3-4 ori pe săptămână.

De ce mi-a luat aşa de mult timp să merg la sală?

1. Pentru că mă loveam de păreri preconcepute şi “mişto”-uri ale oamenilor din jur. Adesea auzeam “Ce să cauţi, mă, tu la sală? Nu vezi că eşti o mână de om?”. După care urma un râs isteric şi batjocoritor. Nu eram un om puternic şi mereu am căzut în plasa asta. Chiar dacă durerile de spate reveniseră, am continuat să stau acasă, să nu merg la sală şi chiar să încetez să mă mai gândesc la asta. Însă vedeam uneori pe net poze cu oameni la sală şi aşa îmi aduceam aminte de cât de mult îmi doream să merg… Şi iar ziceam că vreau să merg, şi iar mă luau peste picior cei din jur… povestea asta s-a repetat de o grămadă de ori. Vreme de 4 ani.

2. Pentru că îmi era ruşine. Da, chiar îmi era ruşine. Din cauza părerilor preconcepute ale oamenilor din jurul meu, începusem să-mi imaginez că o să merg la sală şi o să râdă cei de acolo de mine. Că sunt prea mică şi prăpădită pentru aşa ceva (am 153 cm şi 38 kg), că nu e sala de mine, că n-am ce căuta acolo… exact lucrurile/prostiile pe care oamenii neinformaţi mi le băgau în cap. Îmi era ruşine să merg la sală din cauza asta. Şi îmi era ruşine şi pentru că nu mai mersesem niciodată la sală în cei 25 de ani. Mă stresam cu tot felul de întrebări de genul: Dacă nu ştiu cum să folosesc aparatele? Dacă nu mă pricep să trag de ele? Dacă n-o să ştiu să fac corect exerciţiile? Da, multă lipsă de încredere. Iar durerea de spate continua să mă sâcâie, în vreme ce mie îmi era ruşine să merg la sală. Eram o fraieră. Acum mă uit în urmă şi constat că părerile oamenilor şi ruşinea contau mai mult decât sănătatea mea. Chiar eram fraieră.

3. Pentru că nu aveam echipament potrivit şi nu voiam să investesc şi… să risc să nu trec de motivele de la nr 1 şi nr 2. Am mai făcut eu prostia asta mai de mult… Mi-am cumpărat haine sport de firmă şi am ajuns să le folosesc pe post de pijamale. Nu voiam să repet chestia asta, să investesc în echipament şi să îl irosesc în zadar.

Totuşi… Cum m-am apucat de sală?

La începutul anului mi-am făcut o listă cu dorinţe pentru anul 2016. Am pus pe ea câte cărţi vreau să citesc, unde vreau să merg în vacanţă, alte chestii personale pe care nu vreau să le scriu aici, plus faptul că o să mă apuc de sală. Mare parte dintre ele le-am bifat până la sfârşitul lunii mai. Şi tot în perioada aia mă gândeam să merg la sală. Mă gândeam… mă gândeam… Şi într-o zi am mers cu o fată şi ne-am făcut abonamente. Ea a venit doar de două ori cu mine, în rest am fost singură. Însă, dacă îmi permiteţi să vă spun o chestie, să ştiţi că asta cu mersul împreună la sală este o altă preconcepţie. În primul rând pentru că, mergând împreună, avem tendinţa de a sta împreună. De a vorbi din când în când, de a face pauze mai mari între exerciţii, de a pierde vremea cum s-ar zice :D. În schimb, atunci când merg singură, mă concentrez foarte bine pe ceea ce am de făcut şi trag tare.

Mă bucur enorm de mult că am trecut peste toate piedicile alea (jalnice, de altfel, încă mă simt fraieră că nu m-am dus la sală mai devreme). Mă simt extrem de bine de când mi-am făcut abonamentul. Merg de 3 ori pe săptămână la o sală din oraşul Pucioasa, plus o şedinţă pe săptămână la o sală din Târgovişte.

Mulţi oameni credeau şi încă mai cred că la sală merg doar cei care vor să slăbească. Ceea ce este o prostie. O mare prostie! Eu merg la două săli, dar foarte puţini oameni sunt acolo pentru a slăbi. Multora le e lene sau ruşine să vină (aşa cum mi-a fost şi mie). Majoritatea celor ce merg la sală sunt oameni care vor un stil de viaţă sănătos, iar corpul de invidiat este un fel de bonus.

Eu m-am gândit iniţial să merg la sală pentru a face exerciţii pentru spate şi braţe, să-mi tonifiez muşchii în aşa fel încât să nu revină problemele la coloană. Apoi, dacă tot m-am dus, am zis să fac şi alte chestii. Uşor uşor am început să lucrez şi picioare, iar de câteva zile m-am gândit să lucrez şi abdomenul. Motivul principal pentru care merg la sală este sănătatea. Nu doar spatele meu se simte mai bine, ci întreg organismul. Sala mă ambiţionează să mănânc şi sănătos (fierea mea îmi mulţumeşte pentru asta). E o stare generală de bine. Chiar iubesc sala şi îmi pare rău că nu m-am dus mai din timp.

Alte detalii…

★ Nu se uită nimeni la noi. Nu contează cum arăţi (că eşti gras sau că eşti ca biscuitele-n dungă), nu contează cu ce eşti îmbrăcat (că ai sau nu haine potrivite pentru acest tip de sport), nu contează că nu ştii să tragi de aparate (ori îţi arată instructorul sălii, ori rogi un prieten să meargă o dată cu tine), nu contează o grămadă de chestii pe care noi ni le imaginăm şi le transformăm în piedici inutile. Eu am mers 3 săptămâni îmbrăcată cu tricouri vechi şi pantaloni trei sferturi cu care mergeam pe biclă. No biggie. Ruşinea era doar în capul meu.

★ Contează să lucrăm corect! O lecţie pe care mă bucur că am învăţat-o de la început. Decât să fac 8 serii greşite la un aparat, şi să-mi fur singură căciula, mai bine fac 4 serii corecte. Nu mă grăbesc şi de multe ori mă uit în oglindă să mă asigur că îndoi corect picioarele, că am unghiul corect şi că ţin spatele drept. Este important să facem corect exerciţiile. Altfel am înţeles că le cam facem degeaba.

★ Ne alegem ritmul în aşa fel încât să nu renunţăm. Suntem diferiţi şi e normal să avem nevoie de ritm diferit. Unii trag tare pentru a se ambiţiona să meargă în continuare la sală. Alţii, categorie din care fac parte şi eu, încep uşor şi cresc treptat. De exemplu, în prima săptămână am făcut 3 serii la câteva aparate. Apoi, după ce m-am acomodat cu ele, am început să învăţ exerciţii noi. Iar recent am crescut numărul seriilor pentru fiecare aparat şi fiecare exerciţiu în parte. Aşa sunt eu. Trebuie să încep uşor, să nu mă panichez că e prea greu şi să simt că nu sunt în stare de sală, iar apoi să renunţ la ea din cauza asta. Nu. Eu am început uşor şi voi creşte treptat.

★ Nu iau sala ca pe o obligaţie, nu merg acolo să mă epuizez din motive greşite. O iau ca pe ceva pozitiv, pentru un stil de viaţă sănătos. Merg nu doar să-mi menţin spatele în parametri optimi de funcţionare, ci şi să vin de hac stresului cu care mă confrunt şi din cauza căruia nici nu reuşesc să iau în greutate. E important să ştim de ce mergem la sală (iar motivele sunt diferite, pentru că şi noi suntem diferiţi). Astfel, de fiecare dată când vom fi tentaţi să renunţăm, să ne aducem aminte de ce facem asta. Şi o să continuăm să ne antrenăm până când o să devenim cea mai bună versiune a noastră. Ca bonus, peste un an o să am fundul aşa de frumos încât n-o să mă pot abţine să nu pun mâna pe el :)). Dar acesta o să fie doar un efect suplimentar. Pentru mine cel mai important este să scap de durerile de spate, să prind rezistenţă la efort, să am forţă (pentru că uneori e obositor să fiu o mână de om şi să mă chinui singură cu plase grele) şi să elimin stresul fără să mai apelez la pastile.

★ Mersul la sală chiar e un stil de viaţă sănătos. Şi dă dependenţă! 😀 În zilele de repaus mă gândesc că abia aştept să vină ziua următoare şi să merg să mă antrenez. Nu ştiu eu prea multe lucruri acum, dar învăţ în timp. Printre altele, am învăţat că nu trebuie să ne obligăm să facem exerciţiile care nu ne plac. Acesta e un sfat pe care l-am primit de la un prieten care face sală de mai bine de 10 ani. Întotdeauna există alte tipuri de exerciţii pentru o anumită grupă de muşchi. Trebuie doar să găsim exerciţiile care ne plac. Astfel, mersul la sală chiar e o plăcere.

★ Nu plec de la sală dacă încă nu simt nimic serios. Mi-am făcut o regulă din asta. După ce am trecut de primele zile cu febră musculară şi organismul a început să se obişnuiască cu efortul, mi se părea ciudat să plec de la sală fără să simt că abia merg şi abia cobor scările. Sau fără să simt că mă dor muşchii braţelor. Ai prins ideea. Vreau SĂ SIMT că mă antrenez corect, că fac ceea ce trebuie.

Sunt fericită că am făcut pasul acesta şi mă simt extrem de bine – atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic.

Eu am făcut marea greşeală de a amâna mersul la sală vreme de 4 ani. E un regret destul de mare pentru mine. Sper ca voi să fiţi mai deştepţi şi să nu amănaţi.