Cum salvam lumea la 10 ani?

Stai să-mi amintesc mai întâi unde eram la 10 ani… Mă mutasem într-un oraş mai mic, schimbasem şcoala de vreo 2 ani şi încă încercam să mă acomodez cu răutăţile din jur. Chiar dacă, e drept, la vârsta aia nu ştiam mare lucru despre răutăţi. Dar le simţeam. Iar ăsta-i de departe unul dintre cele mai rele lucruri, mai ales copil fiind. Cred că fix în jurul vârstei de 9 sau 10 ani m-am trezit, la şcoală, cu partea ascuţită a compasului în spate. Isprava colegului cu pricina m-a trimis la spital. Eram moale pe atunci, genul „tocilară”, fata aia mică pe care o necăjea mai toată lumea.

În ciuda răutăţilor pe care le aveam de îndurat, n-am ripostat, ba chiar am zâmbit lumii. Şi am continuat să zâmbesc până în prezent, ştiind cât de mult ajută un chip relaxat. Am ştiut să-mi văd de treaba mea încă de mică, „de pătrăţica mea” aşa cum e o vorbă, şi am ştiut să nu-i jignesc pe cei care mă jignesc şi care-mi fac rău în alte moduri. La 10 ani salvam lumea cu înţelegere, chiar dacă nu se compara cu înţelegerea de la 25 de ani. A fost acolo, ca o floare pe care am îngrijit-o în tot acest timp, pe care am crescut-o frumos. Încă mai sunt oameni, unii chiar din familie, care mă percep ca pe o panseluţă drăguţă. Doar pentru că am ştiut să-mi ascund durerile, să le ţin doar pentru mine, ei încă mai au senzaţia că sunt o floricică şi atât…

La 10 ani am salvat lumea cu zâmbete, înţelegere, multă carte şi învăţarea faptului că trebuie să-mi văd de pătrăţica mea.

Nu spun că nu au fost momente când am visat să fie altfel. Am avut şi eu seri când închideam ochii şi visam să mă bat cu răufăcători, să apăr toţi copiii de la şcoală care treceau prin ce treceam eu. Poate dacă aş fi crescut într-o societate mai sănătoasă mi-aş fi dorit chiar să fiu om al legii şi să pedepsesc răufăcătorii. Dar am crescut aici, unde poliţiştii sunt văzuţi atât de rău, unde chiar şi cei puţini care îşi fac treaba sunt etichetaţi la grămadă cu cei care încalcă legea. Însă am trecut deja prin şcoală suportând să fiu văzută cu ochi răi doar pentru că învăţam şi respectam regulile. N-aş fi suportat să fac din asta o meserie, să fiu unul dintre poliţiştii buni şi să fiu tratată la grămadă. Mi-a lipsit tăria asta. Am înţeles nevoia copiilor şi ulterior a adulţilor de a fi răi, dar n-am avut tăria ca vreodată să mă lupt cu ei. Am ştiut doar să îmi aleg de fiecare dată alt drum, unul mai bun şi mai sănătos, un drum care m-a adus în Suedia.

Îmi doresc ca la 10 ani să fi făcut mai mult sau să fi trăit mai mult. Îmi doresc ca la 10 ani să fi salvat lumea mai mult decât cu zâmbete şi înţelegere. Mai mult decât cu teancuri de cărţi . Însă ceva bun tot s-a petrecut în vremea aia. Am salvat lumea prin a nu deveni un morman de amărăciune şi prin a investi timp în educaţia mea. Astfel că azi mă uit în oglindă şi ştiu că am fost un om bun şi continui să îmi doresc să fiu cea mai bună versiune a mea. Cred că prin faptul că am ţinut piept răutăţilor şi am continuat să-mi văd de drum şi de cărţile mele… am salvat lumea de la a da naştere încă unui om amar şi/sau analfabet. Cu cât suntem mai mulţi cu bun simţ, cu atât mai mult lumea în care trăim are şanse mai mari de a fi salvată.

Şi când mă gândesc că toată chestia asta, toate rândurile de mai sus şi toate gândurile… toate au pornit de la faptul că la Cartoon Network a început o nouă serie de aventuri Ben 10. Aceste desene animate au apărut în urmă cu 4 ani, când Ben era un copil de 10 ani care salva lumea de răufăcători. Între timp Ben a împlinit 14 ani, însă cei de la Cartoon Network s-au gândit să scoată o nouă serie de Ben 10, astfel încât să dea un exemplu bun copiilor de 10 ani, nu doar celor de 14 ani. Asta e dovada faptului că cineva încă se gândeşte să influenţeze în bine comportamentul copiilor, iar lucrul acesta nu poate decât să ne bucure.

Tu cum salvai lumea la 10 ani?