Ştiţi cu toţii că sunt pasionată de lectură şi că o nouă carte mă entuziasmează adesea chiar mai mult decât un ruj nou. Aşa descopăr tot ce e nou şi mai ales tot ce e frumos, căci nu putem cunoaşte frumosul mai bine decât răsfoind paginile unei cărţi. Iar dacă respectiva carte a mai apărut şi după ce autoarea a lansat mai întâi un blog, aşa cum a făcut Simona Nicolae cu blogul Symone.ro, parcă entuziasmul este şi mai mare!
Puterea prezenţei tale nu este nicidecum o lectură complicată ori anostă, este o carte cu şi pentru stare de bine, ideală drept cadou.
Ce putem descoperi în Puterea prezenţei tale?
Această carte este, pe rând, izvor de inspiraţie şi de gânduri bune, colecţie de mandale pregătite pentru a fi colorate, dar şi colecţie de mantre ideale pentru meditaţie. Ea poate fi folosită şi drept carte de colorat pentru adulţi, cu rol anti-stres, dar şi drept lectură menită să inspire şi să propage gânduri bune. Pentru că este frumoasă şi simpatică prin colorit şi înţeleaptă prin idei, poate fi un cadou accesibil, frumos şi cu suflet pentru orice om drag.
Personal, mi se pare un cadou ideal mai ales pentru doamnele dragi mie, care adesea muncesc peste măsură şi uită cât de minunate şi de importante sunt.
Ce mai putem descoperi pe blogul Simonei
Chiar înainte de a lansa această carte, Simona Nicolae era deja cunoscută în blogosfera românească atât pentru gândurile bune scrise atât de frumos pe blog, cât şi pentru informaţiile pe care le oferea cititorilor ei. Acum, Simona a devenit nu doar autor de carte, ci a alăturat blogului şi un magazin online cu un nume la fel de frumos: Buticul cu gânduri bune. Aici, Simona include cadouri pregătite pentru a fi dăruite uşor, tricouri şi alte obiecte vestimentare cu mesaje pozitive, cartea Puterea prezenţei tale, dar şi o serie de decoraţiuni ideale pentru sărbători.
Buticul cu gânduri bune este, la fel cum este şi cartea Simonei, un loc în care poate fi descoperit frumosul în toate formele lui: simplu, bun şi autentic, numai bun de făcut cadou.