Am auzit că ar mai fi persoane cu problema asta, adică un cuptor care să nu funcţioneze corespunzător, totuşi mie mi se pare atât de sâcâitoare situaţia încât aleg să nu-l folosesc deloc decât să mă enervez. Care e chestia, mai exact? După ce aprind chibritul şi mă chinui să aprind cuptorul înainte să îmi ajungă flacăra la deget, mai aprind alte 5-6 chibrituri, de zici că sunt “fetiţa cu chibriturile”, şi spun o grămadă de vorbe româneşti care nu trebuiesc rostite de faţă cu copiii. Incantaţiile astea uneori dau rezultate, astfel încât, în ciuda neaprinderii în totalitate a cuptorului, ceva ceva se leagă acolo şi se vede flacăra. În acest moment trebuie să am grijă maximă să nu dau drumul butonului, să ţin mâna pe el vreme de aproximativ două minute. Într-o zi am simţit un junghi în mână şi am dat drumul, iar chinul meu de a ajunge să aprind cuptorul a fost în zadar, căci flacăra s-a stins instant. Aşa am ajuns să mă împrietenesc cu o vecină, discutând despre aceste cuptoare electrice.
Nu la întâmplare am pus link către cuptoare, căci am cedat într-o zi insistenţelor ei de a merge în vizită, cu tot cu tava cu mâncare, şi de a găti la ea. Bine, mă rog, de a pune tava în cuptor şi de a sta de vorbă, iar din când în când să verificăm să vedem dacă e mâncarea gata. Aproape că mi-au picat ochii când am intrat în bucătăria ei şi am văzut o minunăţie de cuptor încorporat în mobilierul luxos. “Vecină, dacă ştiam că ai aşa bucătărie, veneam mai des să gătesc la tine”, i-am zis mai în glumă, mai în serios. De atunci ne-am împrietenit şi am început să ne permitem o grămadă de chestii.
Să nu mă înţelegeţi greşit. Nu sunt profitoare, nu fac abuz de bucătăria ei, nici vorbă de aşa ceva. Pur şi simplu ne-au împrietenit circumstanţele. Cred că adevăratele prietenii sunt cele care se formează astfel, de la nişte chestii banale. Astfel ajungem să descoperim că avem chestii în comun cu oameni care locuiesc aproape de noi şi pe care nu ne-am făcut timp să îi observăm. Ea mă ajută pe mine, eu o ajut pe ea, împreună ne e mai uşor şi ne şi distrăm chiar. Timpul petrecut cu ea este întotdeauna timp de calitate, mai ales când discutăm despre cosmetice, vacanţe şi chiar şi alte minunăţii de la Arctic pe care plănuieşte să şi le cumpere. Şi mie mi-au fugit ochii după câteva chestii, chiar dacă nu sunt aşa mare pasionată de bucătărie.
Voi cum vă înţelegeţi cu cuptoarele pe care le aveţi? Cum mă-nţeleg eu cu al meu? Sau aveţi unul şmecher ca al vecinei? 😀
I have a love hate relationship with my oven :))) Realist vorbind, nu este vina cuptorului ca mancarea se gateste inegal, ci a casei care e in panta. Solutia mea este sa setez timerul la 10 minute si sa intorc tava, astfel incat sa se gateasca egal. Pana acum metoda a functionat atat de bine, incat nu m-am simtit nevoita sa chem pe cineva sa mi-l echilibreze, egalizeze sau ce termen o fi corect pentru procesul respectiv. E drept ca mi-as dori un cuptor performant, dar nu e in capul listei de nevoi si dorinte.
Ai totuşi o relaţie mai bună decât cea pe care o am eu cu cuptorul din dotare. :))
Eu am un aragaz destul de vechi, pe gaz, cu un cuptor care arde orice, in care nu stiu niciodata cate grade sunt. Sună bine, nu? Asa ziceam si eu. Mai astept si, cand o sa ma fac mare, poate imi iau si eu un incorporabil.
Nici eu n-am avut vreodata un coptor care sa-mi spuna cate grade sunt, deci te inteleg perfect la partea asta. Cat despre ultima parte, cam la fel si la mine. Astept sa ma fac mare si poate am noroc 😀
Să ştii că şi eu merg la vecina! Are un “cuptor” ce coace bine de tot. Norocul meu e că nu este căsătorită, că altfel ieşea coptura cu cucui.
N-am replică :)))
Te-am închis! Nu ai replică? Păi uite aşa se mai leagă prietenii între noi vecinii de la ţară!