Fiind într-o situație destul de delicată de ceva vreme cu al meu dispozitiv de pe care scriu, m-am gândit să vă întreb și pe voi cam de câte ori ați căutat service laptop sau service laptop Bucuresti pe internet? Nu anul acesta, ci ne raportăm cam la toată perioada de timp de când utilizați laptop și a fost nevoie de intervenții asupra lui, fie ele mici sau mari.
Eu îmi amintesc uneori cu drag parcă de perioada în care aveam calculator de tip desktop, când dacă ceva nu mergea cum trebuie știam ce trebuie să îi fac sau ce trebuie să schimb la el. Știam fiecare piesă a lui, inclusiv fiecare șurub pe care îl desfăceam cu răbdare de fiecare dată când era timpul să mai curăț de praf unitatea. Ba chiar ajunsesem într-o vreme să fac meme-uri cu și despre calculatoare. Eh, ce vremuri, aveam timp pe atunci, îmi ardea de joacă și de meme-uri :)). Din punct de vedere tehnic cred că se poate spune că am devansat. Dacă la calculator știam fiecare piesă și știam ce am de făcut când se strica ceva, inclusiv faptul că ajunsesem să-mi demagnetizez singură plăcuțele de RAM, ei bine cu laptopul nu stau la fel de bine. Nu stau bine deloc, ca să o zic pe aia dreaptă. Știu piesele, dar cam atât, plus că nu m-am băgat niciodată să îl desfac singură pe bucăți, ci misiunea asta i-a revenit prietenului meu în momentul în care mi se dezlipise o chestie din interior. Atunci mi-am văzut pentru prima oară laptopul meu drag pe bucăți.
Dar acesta nu e primul meu laptop. Deci nici primele probleme cu un astfel de computer.
Am renunțat definitiv la calculatorul de tip desktop în momentul în care am început să mă împart între două orașe, urmând ca apoi să călătoresc mult și să fie nevoie să lucrez și din vacanțe (mno, știu că pozele din vacanțe pe care le vede lumea la mine pe facebook sunt frumoase și eu par o prințesă răsfățată, însă adevărul e că sunt multe multe ore de muncă cemă ajută să strâng banii necesari pentru acele vacanțe). Așa, să revenim la laptop și la ideea generală de service laptop. Un astfel de computer este, mai înainte de toate, practic. Acesta e cuvântul de bază. Laptopul este un dispozitiv practic.
Dacă e să răspund la întrebarea din titlu raportându-mă la primul meu laptop, aș zice că am căutat service laptop pe net de peste 5 ori. Inclusiv cât a fost în garanție l-am trimis înapoi de trei ori, ca să vă faceți o idee în legătură cu el. Și nu mă refer la căutatul pe internet în ideea de a găsi o firmă care să vină să mi-l ridice de acasă ori de la muncă și să se ocupe de el fără să îmi bat eu capul, ci și la faptul de a găsi ceva concret în orașul în care stăteam. Pentru că, să fimserioși, nuprea avem de ce să fim interesați de un service laptop până când nu e nevoie de astfel de servicii. Deși eu doresc tuturor să nu aibă nevoie. Drumurile duc însă către astfel de sedii, unde-s băieți care au grijă de dispozitivele noastre, astfel încât să nu fie nevoie să cumpărăm altele noi și să mai amânăm o vreme achizițiile.
Din păcate, primul meu laptop a sfârșit prin a fi vândut pentru piese. Al doilea laptop l-am avut second hand. Na, nu pot să am mereu dinero să cumpăr lucrurile de noi. A trecut și el pragul unui service laptop, n-a scăpat de acest tratament special, însă a fost mai răsfățat și a mers în București. Dacă tot eram în zonă, pe principiul ăsta… Așa s-a nimerit. Mi-am făcut totuși temele și am căutat înainte pe net service laptop Bucuresti, ca să nu merg la prima firmă de reparații care-mi iese în cale. Eu sunt genul acela care citește review-uri, se uită la cum e întreținută pagina de social media (sau paginile, dacă firma poate fi găsită pe mai multe platforme) și multe alte chichițe. Și dacă e totul în ordine și simt eu un vibe care nu-mi place, nu merg. Mă gândesc că e al șaselea simț care-mi zice să stau locului și să mai caut și altceva, alte opțiuni (cu atât mai mult când e vorba de service laptop Bucuresti, că în capitală sunt mulți băieți șmecheri). E bine că eu am nimerit unde trebuie, altceva nu m-a mai interesat.
Acum, singura problemă a dispozitivului meu este vârsta. Și faptul că l-am folosit cam 16 ore pe zi. Parcă am mai zis că muncesc într-o veselie, nu? Parcă, parcă…
Ceea ce mă bucură totuși pe mine e faptul că în prezent avem foarte multe opțiuni la distanță de câteva click-uri, numai bune să ne scoată din belele atunci când e nevoie de reparații. Trăiască Google!
Eu o singura data am cautat service pentru laptop online, acum cativa ani cand am reusit sa imi sparg ecranul laptopului. Am rezolvat rapid. In rest, am noroc ca sotul meu se pricepe la detalii gen schimbat o placuta de RAM, curatat coolere si ce se mai curata prin el, pun in locul unitatii optice un alt Hard Disk si alte chestii pentru care altfel ar fi trebui sa merg la service.