A fost întotdeauna o atracţie aparte între mine şi partea tehnică a unui blog. Multă vreme am cochetat cu limbajul de marcare HTML. Asta se întâmpla de fapt prin 2006-2007, cu vreo doi ani înainte să pun bazele acestui blog. Pe atunci mă jucam destul de des cu HTML3, realizând coduri pentru pagini de prezentare ale unor alianţe de la diverse jocuri online de strategie. Sunt fată, da :)). Între timp am terminat liceul şi m-am orientat către alt profil, lăsând în plan secund acest hobby. Anii au trecut, iar când am revenit la limbajul de marcare am descoperit câte chestii se schimbase între timp. Nu doar că se ajunsese la HTML5, dar se făcuse ceva mult mai dinamic pe partea de limbaj pe care-l cunoşteam eu: XHTML (mix-ul dintre XML şi HTML). Am început să simt pe pielea mea că ceea ce ştiam eu în domeniu sunt acum nişte informaţii destul de învechite, iar pentru a ţine pasul cu schimbările am început să urmăresc diverse pagini cu informaţii din domeniu. Printre acestea se numără şi pagina lui Iustin Paraschiv.
De ce Iustin Paraschiv?
De ce am ales să-l urmăresc pe el în defavoarea altor persoane din domeniul acesta? Pentru că are experienţă şi pentru că dincolo de experienţă are şi foarte multe studii în domeniu. Ambele contează la fel de mult. Pentru că un om degeaba ştie programare dacă nu are câteva cursuri la activ (formarea profesională face diferenţa dintre hobby şi atestare profesională). Şi inversa este valabilă. Adică un om degeaba are câteva cursuri la activ, dacă domeniul nu-l pasionează suficient de mult încât să facă minuni. Nişa asta a programării e destul de stufoasă şi sunt deja foarte mulţi oameni care încearcă să-şi croiască un drum, de aceea e un pic complicat să vii cu ceva nou, să ieşi în evidenţă. Pentru mine Iustin Paraschiv este unul dintre acei oameni care au ieşit în evidenţă şi pe care consider că merită să-i urmărim.
Ce-l diferenţiază pe Iustin Paraschiv de majoritatea oamenilor din domeniu?
Fie că este vorba de partea de programare care ţine de web design, fie că e vorba de o grămadă de alte chestii din vastul domeniu în care activează, Iustin Paraschiv nu se teme să scrie pe pagina lui (iustin-paraschiv.ro) diverse articole cu şi despre limbaje de programare şi cam tot ceea ce ţine de internet. Faptul că face acest lucru în mod public, că scrie materiale pentru a-i ajuta şi pe alţii să se apropie de domeniul pe care el îl iubeşte, spune despre el că nu se teme de competiţie. Nu-i e teamă să dea sfaturi celor care nu sunt la acelaşi nivel cu el, pentru că îşi ştie locul şi faptul că este suficient de bun în ceea ce face încât poziţia sa pe piaţa muncii să nu-i fie ameninţată.
E mare lucru să vedem oameni care oferă sfaturi şi îndrumare altor oameni, în mod gratuit şi cu bună intenţie. De aceea îi urmăresc pagina lui Iustin Paraschiv, pentru că avem de învăţat de la el nu doar în calitate de profesionist în domeniu, ci şi în calitate de om cu principii.