De la televizorul alb-negru la Smart TV

Dacă cineva mi-ar fi zis în urmă cu câţiva ani că vom ajunge să ne conectăm la internet de pe televizor, că cinematograful 3D se poate muta chiar în sufrageria mea sau că pot să fac o grămadă de alte minunăţii pe televizor, oricât de open mind am fost eu mereu, aş fi zis că toate sunt poveşti SF.

Dar… uite-ne aici! Într-un prezent atât de viu şi de colorat, un prezent în care televizoarele sunt mai deştepte decât mare parte a populaţiei. Să fim realişti, unii îşi cumpără Smart TV-uri doar pentru că sunt fancy, cel puţin jumătate din funcţiile tv-ului rămânând necunoscute pentru ei, exact ca x şi y de la ora de mate. Dar ce contează? Adevărul e că nici eu nu am habar de toate chestiile pe care le poate face un astfel de tv, cu toate astea visez cu ochii deschişi să am unul maaaare şi frumos pe perete. Îmi tot clătesc ochii pe oferte.

Îmi aduc aminte când eram mică şi îmi imaginam că mă fac mare (evident, câţi dintre noi nu au avut gânduri care începeau aşa?!) şi îmi cumpăr un televizor mare şi, pentru că pe atunci tv-urile aveau tubul acela voluminos, mă gândeam cum fac gaură în perete şi pun televizorul în aşa fel încât să nu se vadă partea din spate, să-mi păcălesc rudele fiţoase că eu am tv ca-n filme :)). Oh, silly me!

Nu-mi ajung degetele de la mâini ca să vă zic de câte ori m-am holbat la televizoare smart în magazine, când ajungeam cu scopul de a cumpăra balamale, tapet, pervaz, întrerupătoare sau alte mărunţişuri. Dar n-am ezitat niciodată să fac ochi dulci acestor televizoare.

Cel mai mult îmi plac Smart TV-urile produse de Samsung şi Toshiba. Adică dacă tot dăm bani mulţi pe un televizor fancy, măcar să fie şi durabil, să merite investiţia. Abia aştept să-mi proptesc picioarele pe măsuţă şi să mă uit pe Travel Chanel la “Vânătorii internaţionali de case” şi la “Hotel impossible” cu Anthony Melchiorri.

Acest articol a fost scris pentru competiţia SuperBlog 2014.