Am auzit de câteva ori sintagma decembrie de poveste și mult mult timp am crezut că-i despre magia sărbătorilor, zâmbete și căldură sufletească. Dar nu există magie, zâmbete și căldură sufletească fără sinceritate, iar sinceritatea asta înseamnă să recunoaștem că avem pe suflet mai multe decât credeam că o să adunăm până la vârsta asta, oricare ar fi vârsta fiecăruia dintre noi. Cu fiecare an ce trece devenim tot mai neîncrezători când decembrie bate la ușă. Cu fiecare an credem tot mai puțin în magie, sperăm tot mai puțin că lucruri frumoase se vor întâmpla, doar așteptăm să treacă și luna asta și gata. Eventual ne luăm singuri niște cadouri și ni le împachetăm frumos. The end.

Nu.

Am decis că nu vreau să mă complac într-o astfel de situație. Anul ăsta când zic de sarbatori de iarna chiar iau lucrurile în serios. Îmi fac nu unul, ci două cadouri materiale (sau trei, că știu că merit după câte am tras în ultima vreme). Și nu mi se pare deloc deplasat că-mi doresc lucruri materiale, că au și ele rostul lor, cu atât mai mult atunci când sunt menite să ne simplifice viața sau să ne-o facă mai frumoasă ♥. Și îmi mai fac cadou și niște planuri noi, pe care o să le împlinesc așa cum fac cu toate planurile, cu hotărâre și curaj. N-oi fi eu un exemplu bun de improvizații, dar când e vorba de planuri am suficientă determinare să le urmez până la capăt.

Decembrie e luna poveștilor reale. Și, în cazul meu, două povești frumoase s-au petrecut deja și mi-am permis să am ochi pentru ele. Prima e faptul că am avut pentru o săptămână ocazia de a testa un espressor complet automat și am organizat un mic eveniment astfel încât să se bucure și alți oameni de el, oferindu-le gratuit câte o cafea. Sunt recunoscătoare pentru faptul că Anca Ristoiu, o prietenă de-a mea, m-a lăsat să organizez toată chestia asta la sediul agenției ei de turism. De atunci am știut că-i sunt datoare. A doua mea poveste frumoasă e că am făcut pe blog o listă cu lucruri pe care mi le doream din tot suflețelul, iar la scurt timp am primit un telefon și mi s-a spus să nu-mi comand lucrul X și lucrul Y, pentru că tocmai mi le-a comandat Moș Nicolae. Adică Anca. Aceeași Anca, cea care pare să fie zâna mea bună în perioada asta. Îi sunt datoare de două ori acum 😀 .

Decembrie e luna poveștilor reale, a cadourilor perfecte care vin în momente în care nu ne așteptăm. Gesturile astea legate de cadouri potrivite contează mai mult decât toate cadourile scumpe&nepotrivite pe care le-am primit de-a lungul anilor. De ce? Pentru că cei care sunt atenți la ceea ce ne place și ceea ce ne dorim sunt cei care își doresc cu adevârat să pună un zâmbet pe chipul nostru. Iar ei… ei sunt oamenii pe care ar trebui să nu încetăm să-i prețuim. Sunt oamenii care (ne) văd, (ne) simt, (ne) iubesc. Iar asta e genul de poveste reală, așa cum toate ar trebui să fie.

Lots of hugs! Și… sper ca toate gândurile noastre bune să devină realitate (să le facem să devină realitate).