Delta Dunării

Sfârşitul lunii August, începutul lunii Septembrie… Am avut ocazia să descopăr Delta Dunării pe care, până la acel moment, o ştiam doar din poze şi cuvinte. Percepeam această formă de relief ca fiind o baltă mai mare cu mulţi peşti, gângănii şi stufăriş. Spre surprinderea mea am descoperit cu totul altceva. Delta Dunării, despre care am aflat că este cea mai mare rezervaţie de ţinuturi umede din Europa, m-a întâmpinat cu nenumărate rânduri de nuferi albi şi galbeni, egrete şi, din loc în loc, răţuşte. Au fost mult mai multe, evident, dar pe acestea le-am reţinut cel mai uşor. Cert este că oricâte elemente pozitive aş înşira aici, nu v-aţi putea forma o părere altfel decât artificială. Delta Dunării este doar cea pe care ajungem să o cunoaştem, nu cea pe care o citim sau cea pe care o vedem în pozele/fotografiile altora.

Alte amănunte care mi-au atras atenţia este că datorită diversităţii florei şi faunei, în anul 1990 Delta Dunării a fost înscrisă în patrimoniul UNESCO. Lucru mare şi admirabil. De reţinut, mai ales de aceia dintre noi care au senzaţia că trăiesc într-o ţărişoară care nu mai are cu ce să se mândrească. Forma de relief mai sus menţionată găzduieşte peste 300 specii de păsări şi 150 specii de peşti. Este un vast şi veritabil laborator natural. În ciuda luptei cu ţânţarii, care nu a fost atât de crâncenă precum mă documentasem eu de pe forumuri, m-am îndrăgostit de Delta Dunării şi sper din tot sufletul să o revăd!

Ceva ce n-am reuşit să surprind cu aparatul… curcubeul care se forma pe apă, pe spuma albă pe care motorul şalupei o aşeza în urma noastră. Sentimentul de a fi urmărit pretutindeni de un curcubeu a fost extraordinar. Te simţeai mai aproape de “un ceva” pe care nu l-ai întâlnit până atunci.