Despre circ şi copii

Am fost la circ și mi-a plăcut cortul.
Îmi doream să merg petru că n-am mai fost de când eram mică şi aveam altă percepţie asupra circului. Copil fiind, mă bucuram să descopăr animale pe care le mai văzusem şi la grădina zoologică dar care, în cadrul dat (circul), beneficiau de aptitudini (precum dansul). Acum, după atâţia ani, am văzut o altă faţă a circului, una pe care în copilărie nu eram capabilă să o percep.

În locul băiatului vesel cu nasul roşu, am văzut un om care munceşte, care se ţine de programă şi care… chiar părea vesel. Ştiu că asta îi era meseria dar să mimezi fericirea şi chiar să-ţi iasă… e lucru mare!
În locul animalelor pe care mi le aminteam jucăuşe şi vioaie, am văzut lei de mare şi ponei care se ţin de un program în timp ce sunt momiţi cu mâncare. Păreau trişti, cu ochi mici şi pierduţi undeva într-un gol de unde nu se vede nicio uşă de scăpare. Elefanţii păreau bătrâni, cămilele şi broasca ţestoasă la fel… În schimb, cea mai mândră apariţie a fost zebra. Finuţă şi cu un posterior mare şi neted. Arăta bine din toate p.d.v. Îţi venea să te duci să-i sari de gât şi să zâmbiţi împreună. Într-atât de frumoasă mi-a părut.

Mi-a displăcut să văd copii care plângeau pentru că ai lor părinţi n-au avut bani pentru o plimbare cu poneiul (10 lei) sau o tură cu elefantul (20 lei). Bănuiesc că mulţi părinţi abia şi-au permis biletul… Pe de altă parte mi se pare o cruditate să îţi laşi copilul să-i vadă pe alţii de vârsta lui cum râd cu toată pofta în timp ce stau călare pe ponei drăgălaşi. Mi se rupea sufletul când m-am întors să mă uit prin tribune şi am văzut un copil a cărui mamă îl strângea la piept în timp ce plângea. Se vedea că nu e o mămică rea. Aş fi vrut să-i dau eu bani dar mi-a fost ruşine să o fac. Am tot gândit dialoguri în mintea mea şi cum aş putea să mă bag în vorbă şi să-i propun, dar n-am avut curajul să o fac. Mă tot gândeam că s-ar fi simţit ciudat faţă de mine.

Când eram mică şi ai mei nu aveau bani să îmi ia şi mie lucruri pe care le vedeam la alţi copii, îmi era ruşine să cer şi a doua oară şi căscam în contiuare ochii la ceilalţi copii încercând să-mi induc starea lor de bine. În adâncul sufletului meu eram geloasă pe ei însă mă bucuram când mă lăsau şi pe mie să mă joc cu mingea lor sau cu alte jucării, oricât de comune ar fi fost. Chestia e că… un copil ţine minte, mulţi ani, toate lucrurile pe care şi le-a dorit în copilărie şi nu le-a putut avea.

Despre circ, în mare, nu sunt prea multe de zis. Mie au reuşit să-mi descreţească fruntea şi chiar mi-a plăcut numărul băiatului cu nasul roşu. Altceva ce a meritat toată atenţia au fost o gagică ce a făcut acrobaţie în aer şi o fetiţă de 4 ani care a dansat hula cu cercuri (deşi toate la un loc păreau mai grele decât ea).