Am ajuns acasă pe la prânz şi mă gândeam că o să-mi fie foame mai târziu da’ am zis să nu mă stresez cu asta, găsesc eu o soluţie mai târziu. Ca să se înţeleagă situaţia – “acasă” înseamnă la noul apartament în care m-am mutat abia de două săptămâni. Tot în micro 11, dar în altă zonă. Eu sunt mai ca ţiganu’ aşa, îmi tot place să mă mut cu cortul… Asta e deja a treia mea locuinţă pe care am schimbat-o în 2012, an care s-a încheiat abia de câteva ore.
Toate bune şi frumoase până când a început să se întunece afară şi să-mi dau seama că aş cam vrea să mănânc. Aici, unde m-am mutat, frigider n-am. Iar aragazul încă nu l-am încercat. Aşadar singura mâncare pe care o am în casă sunt câteva batoane de ciocolată, rătăcite prin geantă, şi o portocală. Pun mâna pe telefon, sun la băieţii ăştia care fac şi livrează pizza oricând şi la orice oră (ce aiurea pentru ei că au lucrat în prima zi din an), fac comanda şi, cum era normal, tanti de la telefon mă întreabă unde să o livreze. Eu… pauză. “Ştiţi, stau în micro 11, vizavi de clădirea X, da’ un pic spre stânga“. Cucoana, puţin luată prin surprindere, insistă să-i dau adresa. Îi zic că n-o ştiu dar dacă vrea să aştepte în telefon am să caut o factură. Caut, caut, caut ca disperata… Unde e CTRL F când ai nevoie de el? … Şi într-un final găsesc o factură şi-i dictez femeii adresa. Aliluia!
Fericită de noua descoperire, mi-am căutat poziţia pe Google Map. Eeeee, fromos, fromos! Acum ştiu unde stau. Bine, uit până mâine. Dar dacă mai comand mâncare de câteva ori, o să ştiu adresa fără să mă mai uit pe vreo factură.
Peste o jumătate de oră sună telefonul. “Bună seara, vă sun cu mâncarea. Blocul e cel din mijloc sau cel din margine?” … Aaaaa, greu. Şi zic, fără să-mi dau seama că afară era aproape beznă, “Vedeţi blocul ăla cu albastru la parter?? Ei, imediat după, da’ peste drum de clădirea X, adică asta înseamnă, cred, că e vorba de blocul din mijloc.” … Îmi zice amuzat un “Bine, doamnă, acum intru în scara blocului“. Descui şi nu văd pe nimeni. Dau să-l sun… şi el pe mine în acelaşi timp. Sun iar. Mă sună el. “Doamnă, nu vă găsesc“… “Sunt în faţa blocului în pantaloni gri şi papuci roz“. Şi apoi m-a găsit. Puţin amuzat de situaţie şi de explicaţiile mele de la telefon, dar m-a găsit.
Promit să învăţ şi adresa de aici. Mai ales că n-am în plan să mă mai mut curând.
Dacă nu te mai muți nu o să mai ai probleme cu adresa unde locuiești. Nici eu nu prea mă descurc dacă mă mut dintr-un loc în altul, iar în 2012 am făcut-o de multe ori.
:)) Amuzant