Sunt zile în care îmi amintesc ce plină de speranţe eram când am pornit pe drumul antreprenoriatului şi ce dezgust aveam un an mai târziu. Acum nu-mi mai amintesc decât vag, s-a dus gustul eşecului şi nici nu mai pot să simt ce am simţit atunci. Cred că, inevitabil, timpul ne schimbă, ne mai coace un pic. Ne face mai înţelepţi, mai calculaţi şi mai răbdători uneori. La fel de mult contează şi cantitatea informaţiilor pe care le deţinem.
Uite, ca exemplu la partea asta – cantitatea informaţiilor -, acum câţiva ani nu ştiam toate tehnicile de promovare pe care le ştiu astăzi şi nu ştiam nici să fac investiţiile cu cap. Eram organizată, dar slab informată. Deşi, dacă cineva mi-ar fi spus asta pe atunci, aş fi fost probabil ofensată. Nu aveam răbdarea de acum şi nici deschiderea să calculez opiniile celor din jur. Cel puţin nu ca acum. Totodată, nici nu ştiam de Grenke pe atunci.
Acum, dacă aş lua-o de la capăt, ceea ce probabil o să fac din nou într-o zi, n-o să mai investesc orbeşte, iar apoi să rămân cu atât de multe materiale blocate. Practic, la un an după ce am început mica afacere, încă eram pe minus, motiv pentru care m-am oprit înainte să mai arunc cu banii pe geam. Iar când m-am oprit, mi-am dat seama că am rămas cu o grămadă de chestii blocate. Materia prima, ustensilele folosite, produsele ş.a.m.d. Acum, să pornesc din nou pe drumul antreprenoriatului, ar fi mai uşor. Cam indiferent de drumul pe care îl aleg. Asta deoarece nu aş mai cumpăra mare parte din echipamentul de care am nevoie, iar apoi să rămân cu el şi să mă simt constrânsă să îl vând la preţuri de nimic (iar până reuşesc să-l vând ar însemna să stau cu el grămadă prin casă, să mă împiedic de el practic).
Cum să am o afacere fără să cumpăr echipament? M-aş fi uitat lung la tine dacă mi-ai fi pus întrebarea asta acum vreo 4 ani. Acum, în schimb, ştiu că echipamentul poate fi închiriat. Şi există suficiente ramuri de închirieri încât multă lume poate profita de chestia asta. Este o oportunitate foarte bună. Practic, dacă vrei să îţi extinzi afacerea şi ai nevoie de echipament IT sau de printare sau echipament medical… închiriezi aceste chestii. Iar dacă extinderea afacerii nu s-a dovedit a fi o decizie bună în condiţiile economiei actuale, atunci dai înapoi echipamentul respectiv şi revii la statutul de dinainte de extindere. Fără să te chinui să vinzi imprimante şi alte chestii online, fără să îţi dai silinţa să iei totuşi un preţ bun pe ele, fără să-ţi baţi capul cu cumpărători neserioşi.
Grenke, o firmă nemţească fondată în sudul Germaniei în anul 1978, de ceva vreme oferă servicii inclusiv în România. Ce înseamnă asta? Înseamnă că ai posibilitatea să închiriezi echipament de la ei, exact chestia de care vorbeam mai sus, fără să-ţi blochezi banii. Există mai multe tipuri de produse şi servicii, de care vă spun pentru că sigur vă vor fi utile la un moment dat în viaţă, în cazul în care aveţi o afacere sau plănuiţi să începeţi una. Iată tipurile de produse şi servicii pe care Grenke le oferă:
– închiriere echipamente IT
– închiriere echipamente printare
– închiriere echipamente medicale
– închiriere alte echipamente
– vânzare cu plata în rate.
Ultima este o soluţie foarte bună dacă ştiţi sigur că afacerea pe care o aveţi se îndreaptă într-o direcţie bună şi, decât să plătiţi chirie vreme de 10 ani pentru echipamente, mai bine le cumpăraţi în rate.
Însă dacă afacerea (sau extinderea ei) este totuşi cu semnul întrebării la început, atunci închirierea de echipamente este cea mai bună soluţie.
Personal aş cam merge pe ramura a doua, cu echipamente printare. Aş vrea să am un magazin unde să ofer servicii de printare, copiere, gravare, laminare ş.a.m.d. Dar ştiu că nu-mi permit să investesc în atât de multe chestii şi, dacă afacerea nu merge, să mă chinui câteva luni să le vând. Aşa că varianta asta cu închirierea echipamentului este chiar foarte bună. Să ţineţi minte de Grenke, căci nu se ştie când o să aveţi nevoie de produsele şi serviciile pe care le oferă. 😉
Mult mai bine asa, sa inchiriezi echipamente, macar la inceput, pana iti dai seama daca prinde afacerea sau nu. Nu mai dai bani pe ele sa risti ca, peste 2-3 luni sa le vinzi la jumtate de pret.
Într-adevăr, sunt nişte riscuri pe care nu se merită să ni le mai asumăm pentru că am pierde prea mulţi bani.
Interesant.Când o să îmi deschid o afacere,o să iau echipamente de la Grenke.Dar cine știe în care viață,că nu sunt afacerile pentru mine.
Niciodată să nu spui niciodată. 😀