Se întâmplă să am familia formată din oameni mari, conotativ. Simt uneori că singura chestie pe care o am în comun cu rudele mele este că pot fi şi eu un om mare, asemeni lor. “Pot fi” nu este echivalent cu “sunt“.
“Pot fi” se citeşte “lenea e lipită de mine ca un creion de gumă“. N-am leac. Dar, eh, de asta mă iubiţi, pentru că sunt leneşă, pentru că scriu pe blog 😀 când, de multe ori, ar trebui să-mi fac temele sau să mă ocup de alte lucruri de peste zi.
Dar doar pentru că aşa simt uneori, nu înseamnă că nu mai am şi alte atribute în comun cu cei cu care împart acelaşi sânge, oricât de mic ar fi procentul (adică oricât de îndepărtat ar fi gradul între noi). Îmi apreciez familia pentru că toţi au muncit să ajungă unde sunt astăzi. De aici şi orgoliul meu, faptul că nu accept nimic pe ochi frumoşi, nici un favor şi nici un cadou. Aşa am fost crescută şi sunt mândră de asta. Nu dau doi lei pe oamenii care-s crescuţi pe banii lui tăticu şi mămica până la o vârstă destul de mare, la fel cum nu dau doi lei pe tinerii care aruncă cu bani în stânga şi-n dreapta doar pentru a impresiona. Nu mă împiedic de ei, menţionam doar ca fapt divers. N-am cum să mă împiedic de pietre pe care le ocolesc.

esti bine asa cum esti draga Terra. Cine te place, te place asa cum esti! :*
mi-e la fel de frică.. să nu îi dezamăgesc pe părinţii mei.
stii, esti lenesa, esti cum stii tu, dar esti asa frumoasa cand le spui asa deschis:)
melted heart :”>
stii unde iti este locul si cine esti dar nu te limita mergi mai departe si stiu ca asta o sa faci. dar oare o so faci doar pentru tine ?
Nu stiu. Ramane de vazut…