Chiar dacă eu merg din când în când cu bicicleta, chiar dacă folosesc autobuzul, trenul şi alte mijloace de transport în comun, chiar dacă susţin (inclusiv cu sufletul) proiectul Do The Right Mix… inima îmi tresare de bucurie când văd oameni care scriu şi vorbesc despre Do The Right Mix România. E o bucurie greu de explicat. Este ideea aia că “uite, putem şi chiar o facem” sau “uite, băi, se poate şi la noi”. Da, noi ştim că se poate fluidiza traficul şi mai ştim că putem reduce consumul de combustibil dacă alegem să-l sunăm pe Cristi, Matei, Ionuţ, Alina, Carmela, Maria, Petre ş.a.m.d. … să ne ia din faţă de la aprozarul de pe bulevardul cutare, şi astfel mergem împreună la serviciu. Noi cotizăm la benzină sau dăm o bere, iar el/ea se bucură că cineva îi ţine de urât în trafic.
Alege. Schimă. Combină.
Acestea sunt ideile de bază ale proiectului Do The Right Mix. Ai putea crede că sunt foarte curajoşi cei care au îndrăznit să încerce implementarea acestui proiect şi în România, dar lucrurile chiar se schimbă. Sunt oameni care au început să meargă împreună la serviciu. Din diverse motive, de la împărţirea banilor pentru combustibil, până la atmosfera prietenoasă de pe drum. Sunt alţi oameni care au ales să meargă cu bicicleta mai des decât cu automobilul. Alţii merg pe jos. Fie tot drumul până la serviciu, fie doar jumătate din drum (restul parcurs cu un mijloc de transport în comun. Ideea, dincolo de mixul perfect, este să fluidizăm traficul, să gândim practic, să încercăm să ne schimbăm în bine. Da, să vină străinii la noi şi să dea cu căciula de pământ zicând „Good job, Romania, you are on the right path!”
Intru din când în când pe pagina de Facebook a proiectului Do The Right Mix România şi găsesc tot felul de chestii interesante. Dar la fel de mişto mi se pare atunci când mă trezesc şi văd în feed „@Do the right mix cu vecina” (atunci când, desigur, vecina merge în aceeaşi direcţie) 😀 . Sau „Do the right mix cu Mihai şi Andrei”. Mă bucur că folosirea tag-urilor pe facebook este utilizată şi în astfel de scopuri, adică pentru a face cât mai populară o astfel de acţiune, precum Do The Right Mix.
Mi-ar plăcea să ştiu că te-am convinssă faci şi tu un pas mic către o mai bună organizare a traficului şi a ocrotirii planetei totodată (folosirea mai rară a automobilelor înseamnă şi mai puţin dioxid de carbon). E o chestie foarte fun pe care mulţi oameni au pus-o în practică. Fie că alegi să mergi cu vecinii spre serviciu, folosind toţi aceeaşi maşină, fie că optezi pentru bicicletă din când în când, important este să fii interesat de acest program. Schimbarea începe cu noi!
Dă like paginii de facebook a acestui proiect şi fii totodată la curent cu o grămadă de chestii interesante!
FB: facebook.com/DoTheRightMixRomania
Bine ar fi să luăm atitudine referitor la acest proiect. SSă schimbăm totul în jurul nostru. Eu unul am făcut naveta 5 ani pe bicicletă. Şi aş mai face acest lucru şi acum.
Eu multă vreme am făcut naveta cu trenul şi era aproape gol. Nu puteam înţelege de ce oamenii se înghesuiau la autobuz, când trenul costa la fel şi ajungea la fel de repede. Iar confortul este mai ridicat în cazul trenului, fiind libertatea de mişcare, căldura pe timp de iarnă, spaţiul etc. Din punctul meu de vedere, ar trebui utilizate la capacitate peste medie toate mijloacele de transport în comun. Dar, da, sunt şi pro bicicletă, însă de multe ori e complicat că nu avem unde să o lăsăm pe tot parcursul programului şi riscăm să ne fie furată.
Asta e o idee foarte buna, mai ales pentru traficul de la noi. E ok ca putem scadea numarul masinilor din trafic, dar si costurile aferente parcurgerii drumului catre munca. Mi-ar placea tare mult sa prinda. In Bucuresti, totusi, ar cam fi nevoie de suplimentarea numarului de autobuze.
Sunt convinsa ca in Bucuresti se simte cel mai tare problema traficului. E pacat, pentru ca este un oras frumos cu exceptia traficului infernal.