Dogville. Pune-l pe lista „must see”!

Toate preconcepţiile societăţii, toate bubele, toate neajunsurile într-un singur film. Toate astea şi ceva mai mult de atât.

Filmul acesta mi-a fost recomandat într-un moment de cumpănă, atunci când aveam nevoie să înţeleg că problema nu este neapărat la mine, cât şi la societate. Asta înseamnă că vina nu-mi aparţinea în totalitate, că de fiecare dată când simţeam că nu depun suficient efort sau că nu sunt suficient de bună pentru cineva… poate chiar nu era din pricina mea. Deşi mă mustram singură prin aspre cuvinte şi mă simţeam stângace sau chiar incompetentă. Filmul avea să-mi arate, am descoperit mai târziu, adevărata faţă a lucrurilor pentru momentele de cumpănă. Am dat play şi am văzut că era de fapt o piesă de teatru în 9 acte, dar am continuat să mă uit, în ciuda faptului că nu sunt o adeptă a acestei forme de artă. Am continuat să mă uit şi acum mă aflu în postura în care îl recomand mai departe.

Se numeşte „Dogville”. N-are nicio treabă cu câinii. Poate doar cu… oamenii ca nişte animale sociale.

„Din suferinţa ei s-a născut ceva de valoare. Pentru prima oară din copilărie… a plâns.”

Nu putem să-i mulţumim pe toţi din jurul nostru. Nici dacă muncim dublu, nici dacă plecăm capul, nici dacă ne supunem. Nu putem să mulţumim pe toată lumea. Niciodată.

Când oamenii trebuie să se confrunte cu propiile mizerii şi răutăţi… Ei preferă să se îmbrace în mantia aroganţei, să pozeze în fiinţe pline de integritate şi să arunce cu pietre în cei ce grăiesc adevărul. Ipocrizie fără bariere. Şi se întâmplă în fiecare zi pe toată planeta.

Şi când crezi că filmul nu poate deveni mai bun de atât, mai moralizator decât este deja, te loveşte cu un discurs demn de ultimul capitol.

„A fost ca şi cum amărăciunea şi durerea şi-au găsit locul.”

Un film cu Nicole Kidman în rolul principal. Give it a try! S-ar putea să te surprindă!