“Dragostea durează 3 ani” de Frederic Beigbeder

Un roman… Magnifique, Subtile, Seduissante! Este o lectură care a urcat cu paşi mărunţi dar fermi către topul piramidei cărţilor pe care le apreciez. Plictiseala n-are loc aici. Nici măcar nu trebuia să scriu acest cuvânt, nici măcar în descrierea cărţii nu trebuie să apară.
La o primă vedere te duce cu gândul către o lectură aproximativ lungă, având peste 200 de pagini, însă scrisul măricel şi spaţierea dintre rânduri mă face să cred că o rescriere a acestei cărţi cu Times New Roman de mărimea 12… nu ar ocupa peste 100 de pagini. Sincer vorbind, n-ar fi fost rău nici de-ar fi avut 1000 de pagini. M-a făcut lacomă de lectură.
Fiecare capitol se întinde pe două-trei pagini, deci poate fi citită şi de cei mai ocupaţi (un capitol la publicitate, 3-4 capitole la o cafea…). Deşi nu cred că o să tragă nimeni de timp cu cartea asta, din contră, vor fi ceva de genul 9-10 capitole la o cafea, 3-4 capitole în autobuz, 4-5 capitole pe o bancă…

Obişnuiesc să subliniez în cărţi anumite expresii, câteva rânduri sau paragrafe întregi care îmi atrag atenţia în mod special. Mă tem că în această carte am subliniat mai mult de un sfert din ea.
Pentru că nu pot să scriu aici toate sublinierile, am să vă dau doar câteva.

pag. 16

“Am crezut că eram în căutarea dragostei, până într-o zi, când am înţeles că tot ce voiam era să fug de ea.”

pag. 29

“De ce 3 ani şi nu 2 sau 4 sau 600? După mintea mea, asta confirmă existenţa celor trei etape pe care le-au evidenţiat atât de des Stendhal, Barthes şi Barbara Cartland: Pasiune – Tandreţe – Plictiseală, ciclu cu trei faze ce durează, fiecare, un an.
În primul an, cumperi mobila.
În al doilea an, muţi mobila.
În al treilea an, împarţi mobila.”

pag. 51

“La 20 de ani, credeam că ştiu totul despre viaţă. La 30 de ani, am aflat că nu ştiam nimic.”

pag. 59

“În dragoste există o singură întrebare:
Când încep minciunile?”

pag. 80

“Ce e mai rău: să faci dragoste fără să iubeşti sau să iubeşti fără să faci dragoste?”

pag. 96

“Oare poţi să fii fericit şi, dacă da, la ce oră?”

pag. 162

“Au unele fete o asemenea privire de vacă, încât ai impresia, deodată, că eşti un tren de ţară.”

Sfârşitul romanului mi-a displăcut. Mi-am imaginat că e altfel iar intuiţia feminină, cu părere de rău, a dat greş. Protagonistul nostru e bine. Eu mă gândeam şi chiar voiam cu toată tăria să sfârşească rău. Acum doar dacă citiţi cartea veţi afla în ce fel de “bine” a sfârşit personajul principal. Poate binele pe care îl percep eu este diferit de cel pe care îl percepeţi voi.