E timpul să ofer.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am oameni extraordinari în viaţa mea, oameni care îmi răspund la orice oră din zi şi din noapte, care îmi sunt alături aşa cum toţi avem nevoie în unele momente din viaţă, oameni care ar împărţi ultimul colţ de pâine cu mine. Ştiu că e târziu, e trecut de mult de miezul nopţii, şi poate o să regret când mă trezesc şi văd că am publicat rândurile astea. Mă simt binecuvântată. Dincolo de toate bunurile materiale care într-un fel n-au nicio valoare, mai ales atunci când n-ai cu cine să le împarţi, dincolo de toate astea am oameni de care sunt mândră. Şi, da, uneori mă mir că încă-mi sunt alături. Că, na, mai fac şi eu câte o boacănă. E uman.

Îi mulţumesc Celui de Sus şi fiecărui om în parte. Celor ce îmi sunt alături şi îmi îndulcesc viaţa. Mulţi dintre voi probabil aţi găsit deja mesajele cu mulţumiri, cele de pe privat. Alţii… mai aveţi un pic de răbdare, căci ajung şi la voi.

Mă simt alt om. Când mă doare, mă simt alt om. Şi încerc de fiecare dată să nu uit. Şi să mă uit către alţi oameni cu mai multă compasiune. Să îmi dau silinţa să îi înţeleg mai mult decât îi înţelegeam ieri sau săptămâna trecută. Să renunţ la a face ceva pentru mine şi să petrec timp cu ei. Să-i văd zâmbind, cu riscul de a fi eu clovnul grupului.

De ceva vreme nu mă mai interesează ego-ul meu şi toate chestiile care se risipesc la prima adiere. Vreau să investesc în oameni aşa cum şi alţi oameni au investit în mine. Timp, emoţii şi gânduri bune. Eu am primit. Acum e timpul să ofer.