Anul trecut a fost primul an “altfel”. Altfel față de cum știam cu toții timpul – care parcă s-a dilatat și ni s-a părut că am stat închiși în case o eternitate. Partea bună e că anul acesta n-am mai avut lock down, am învățat să facem față realității diferite, ne-am adaptat, ne-am redresat, ba chiar am început pe alocuri să apreciem altfel lucrurile.
De exemplu anul acesta eu am fost într-o drumeție, prin primăvară. Deși singurele drumeții pe care știam să le fac erau cele prin mall-uri (asta e, nu suntem toți perfecți ^_^), am ieșit din zona mea de confort și am mers cu alte 4 persoane într-o extrem de frumoasă drumeție.
M-am văitat din când în când, că mă dor picioarele, că “aoleu, cât mai e până ajungem?” și “stai că respir greu“. Dar m-am descurcat. Și a fost foarte frumos. O altă minune e că am avut și bocanci potriviți pentru drumeție. Să vezi și să nu crezi. Am o pereche de Terrex pe care i-am luat acum vreo 3 ani pentru că mi-a plăcut modelul, nu pentru că plănuiam vreo drumeție 😀 .
Drumețiile sunt potrivite și toamna, anotimp în care îcercăm din răsputeri să mai stăm un pic pe afară, înainte să pună gerul stăpânire pe tot și toate. Și nu e obligatoriu de rămas peste noapte la cabană sau la hotel, pentru că prin zona noastră se găsește relativ aproape câte o zonă de explorat la pas. Avantajul de a sta în zona de deal, îi muntele la o aruncătură de băț.
O altă idee de escapadă de toamnă este plimbarea cu bicicleta. Nu-i musai să fie un mountain bike, dar dacă vă prinde ploaia astea au aderență mai bună. Eu am un MTB pe care nu prea l-am mai scos din casă și cred că ar cam fi timpul. Oricum, toamna, mai ales că asta e destul de răcoroasă și nu prea plouă, e numai bună pentru pedalat. Cei care aveți copii puteți transforma biciclitul într-o activitate de familie. 😉
City break. Dacă aveți posibilitatea să plecați vreo 2 nopți pe undeva, nu stați pe gânduri. Nu trebuie să fie neapărat Roma, Paris sau Istanbul, mai ales că nu știți dacă prindeți ploaie non stop sau dacă aveți noroc de vreme de plimbat. Important e plecatul de acasă, a sparge rutina, a ne relaxa în locuri noi. Avem multe zone frumoase și pe meleagurile noastre, trebuie doar să fim dispuși să o luăm din loc.
Viața poate părea lungă, dar nu prea e. Și e de datoria fiecăruia dintre noi să o trăim. Pe bucăți, cum ne permitem, dar să o trăim. Pic cu pic, și trăirile astea se adună, ca-ntr-o tolbă cu povești, cu amintiri, cu bucurii, experiențe, cunoștințe.
Cheers! Pentru escapade de toamnă și nu numai!