Pe de o parte, având în vedere că sunt genul care traversează de fiecare dată când vede un câine, sunt pro eutanasiere. La câteva zile după ce m-am autodeclarat inclusă în tabăra “celor răi”, am început să văd pe stradă numai căţeluşi mici şi drăgălaşi. Începusem chiar să am remuşcări, imaginându-mi bietele animale fără suflare. Şi, având în vedere că acest animal are o relaţie aparte cu omul (câinele – cel mai bun prieten), gândul că greşesc mă mustra tot mai mult.
Pe de altă parte, nu sunt de acord cu eutanasierea. Şi cred că tot din cele câteva rânduri de mai sus se subînţelege şi asta. Într-adevăr, spun NU când e vorba de câini pe stradă, câini periculoşi (nu în procent de 100%, recunosc, dar fiţi şi voi la fel de oneşti şi admiteţi că nimic nu ne garantează că toţi câinii de pe stradă sunt inofensivi).
Sunt, ca o preconcluzie, pro adăposturi. Aşa împăcăm şi capra şi varza. Dar, cum fondurile şi spaţiul sunt limitate, că nimănui nu îi convine să cotizeze şi mai mult la stat (când unii abia reuşesc să îşi cumpere o pâine pentru ei), înţelegem că nu se pot construi şi, mai mult de atât, întreţine atât de multe adăposturi. Nu putem să transformăm “Ţara lui Dracula” în “Ţara adăposturilor pentru animale”. Este costisitor, realist vorbind.
Cred că dacă era comestibil în România, câinele era de mult omorât de oameni. Iubitorii de animale ar trebui să se gândească mai întâi la găinile care sfărşesc prin decapitare, porcii şi mieii drăguţi care mor înjunghiaţi, iepuraşii care ajung tot în farfurie… şi abia apoi la câinii care vor fi eutanasiaţi prin metode nedureroase.
În concluzie, sunt întru totul de acord cu declaraţia lui Mihai Morar (clik pe imaginea alăturată pentru mărire). Cine iubeşte animalele, adoptă! Dacă doar te sprijini de un steag cu o lăbuţă pentru câteva zile, asta nu înseamnă că salvezi. Dacă distribui lăbuţe pe Facebook, Twitter, Reddit ş.a.m.d., nici asta nu înseamnă că salvezi. Iubeşti câinii, adopţi. Nu iubeşti, nu adopţi. Nu ai posibilitatea să adopţi, convingi pe altcineva să o facă.
Refuz să mai merg cu frică pe stradă.
Să iubeşti câinii nu înseamnă să te uiţi la ei iarna, cum tremură la colţurile străzilor şi printre blocuri. Să iubeşti câinii nu înseamnă să îi strigi să îi mângâi când ochii lor îţi spun că sunt flămânzi. Să iubeşti câinii nu înseamnă să te uiţi la ei cum se chinuie, cum sunt bătuţi de alţi câini, călcaţi de maşini sau răpuşi de foame şi/sau sete. Să vrei să îi laşi pe străzi mi se pare o decizie la fel de crudă precum eutanasierea.
Pro Adopţie!
Dacă nu vreţi asta, atunci Pro Eutanasiere!
“Tristeţea mea aude nenăscuţii câini pe nenăscuţii oameni cum îi latră” – Nichita Stănescu
Și eu sunt de aceeași părere cu tine în tot ce ai scris. Dar nu prea am încredere în adăposturi, deoarece timp de mai multi ani o organizație “binevoitoare” strângea mulți câini și în loc să îi îngrijească, îi elibera pe dealul din localitatea mea (ce face legatura cu un oraș). Cei care fac astfel ar trebui aspru pedepsiți, să se sature. Dacă toți cei din organizații ar fi oameni serioși, cu iubire față de animale și ar fi făcut lucruri concrete în acest sens, n-ar mai fi fost nevoie de legea eutanasierii pentru că lucrurile ar fi fost ținute sub control. Dar vorbim de România, unde totul se întâmplă anapoda căci mulți pun banii mai presus… Nu pot decât să sper că cei care își pot permite să adopte (fără a îi elibera pe străzi), să o facă (din păcate eu am deja 3 în curte și nu pot ține mai mulți…), și să fie eutanasiați doar cei periculoși…
Cam asta ziceam și eu într-un comentariu la articolul precedent. Întru totul de acord.
3 persoane iubitoare de animale strigau din tot sufletul impotriva eutanasierii câinilor comunitari la un miting organizat.
Dupa cateva ore de strigate si urlete pentru o cauza dreapta, li se face foame si se gandesc sa comande ceva.
Primul vrea niste pulpa de miel, al doilea niste ceafa de porc si al treilea niste pui de la restaurantul chinezesc…
Eu sunt contra cainilor pe strada. Ca sunt eutanasiati, ca sunt dusi in adapost, ca ii baga pe o insula… sa nu mai dau de ei noaptea, sa nu ma mai alerge. Sa nu mai alerge masinile, bicicletele…etc!
Da, ma dispera faptul ca si daca sunt cu bicicleta tot nu scap de ei, parca mai rau vin dupa mine…
Pro-eutansiere!Eu sunt muscata de caini de 10 ani si tot nu mi a trecut frica.Am ajuns sa aiba niste potai mai multe drepturi decat noi oamenii.Cati oameni mai trebuie sa fie ucisi ca sa fie stranse aceste “pericole publice” de pe strada?Cati copii trebuie sa mai moara?Mie nu mi se pare normal sa ies cu frica din scara blocului,sa merg cu frica pe strada si asa mai departe.Sa ii stranga odata pe toti,care isi permit sa ii adopte si sa se ocupe de ei si de restul sa ne scape odata!
probabil e un ritual al lor…cand implinesc 10 ani, te pandesc si te musca pt. a-si demonstra barbatia :))
Toate tarile civilizate eutansiaza animalele fara stapan. Daca ne uita pe net descoperim ca exista rate anuale de abandon/eutanasiere a animalelor fara stapan. Anuale, adica an de an. An dupa an. De zeci de ani. Asta pentru ca toate tarile in corpore n-au descoperit inca solutia magica prin care sa poti opri abandonul. Daca ar fi descoperit-o probabil ca ne-ar fi dezvaluit-o si noua. Cu toata sterilizarea, cu toate pedepsele aspre (care la ei chiar se aplica) abandonul a continuat. Faptul ca nu gasesti caini in jurul Big Ben-ului sau in jurul Arcului de Triumf francez nu inseamna ca aceste tari nu au animale abandonate. Au – cu cifre solide – dar nu le tin pe strazi. Le captureaza, le cazeaza temporar si in final ce nu se adopta se eutanasiaza. Legal vorbind aceste animale nu au sanse de supravietuire, pentru ca pe domeniul public nu se pun custi ilegale, castroane infecte sau peturi cu apa. Pur si simplu nu se pun. Sunt legi. Si la noi sunt, dar noi suntem mai mioritici. Acum s-ar putea sa nu mai fim.
Exista totusi orase si in Romania unde problema cainilor comunitari a fost rezolvata de cativa ani. Cum este, de exemplu, Brasov. Un oras european in toata regula. Si fara caini, si curat, si mai civilizat decat multe alte orase.
Oricum, daca ar fi sa facem adaposturi pentru cati caini avem… am ajunge sa dam faliment. Stiu ca inclusiv in State este regula cu eutanasierea. Toti cainii care-s gasiti pe strazi sau in alte locuri publice sunt dusi la un adapost, tinuti nu-stiu-cate-zile si, daca nu exista nimeni care sa vina sa-i ia si sa plateasca amenda pentru abandon, ajung sa fie eutanasiati. Exista tari in care viata oamenilor chiar conteaza mai mult decat o haita de caini. Noi suntem inca departe.
Necazul este ca orasele nu seamana intre ele, iar ceea ce se aplica unui oras nu se poate aplica altuia. E vorba de numarul de locuitori, e vorba si de calitatea acestor oameni. In anii 60 testatura de civilizatie a Bucurestiului a fost grav afectata. Valuri de persoane din mediul rural au fost mutate fortat in capitala, unde au format o serie de cetateni ciudati, cu un picior la tara si cu unul la oras. Cainele la bloc si porcul in balcon au fost o realitate. Brasovul n-a suferit asemenea mutatii. Problemele unui oras se pot rezolva daca exista organizatii private care se ingrijesc de acesti caini. Franta este o tara care eutanasiaza de zeci de ani animalele abandonate, dar este si tara cu cele mai eficiente organizatii private. Ai nostrii stau mai mult pe la mitinguri decat sa apuce sapa si lopata, ori cutia milelor pentru aceste animale.
Intr-adevar e vorba de multe criterii. Dar partea cu numarul de locuitorii nu e general valabila. Cunosc orase, chiar municipii de judet, care sunt mai mici decat Brasovul dar, totodata, pline de caini. Targovistea, spre exemplu, este unul dintre aceste cazuri. Ai mare dreptate cand spui ca e vorba de calitatea oamenilor. Cred ca e cel mai important aspect.