Pe de o parte, având în vedere că sunt genul care traversează de fiecare dată când vede un câine, sunt pro eutanasiere. La câteva zile după ce m-am autodeclarat inclusă în tabăra “celor răi”, am început să văd pe stradă numai căţeluşi mici şi drăgălaşi. Începusem chiar să am remuşcări, imaginându-mi bietele animale fără suflare. Şi, având în vedere că acest animal are o relaţie aparte cu omul (câinele – cel mai bun prieten), gândul că greşesc mă mustra tot mai mult.

Pe de altă parte, nu sunt de acord cu eutanasierea. Şi cred că tot din cele câteva rânduri de mai sus se subînţelege şi asta. Într-adevăr, spun NU când e vorba de câini pe stradă, câini periculoşi (nu în procent de 100%, recunosc, dar fiţi şi voi la fel de oneşti şi admiteţi că nimic nu ne garantează că toţi câinii de pe stradă sunt inofensivi).

Sunt, ca o preconcluzie, pro adăposturi. Aşa împăcăm şi capra şi varza. Dar, cum fondurile şi spaţiul sunt limitate, că nimănui nu îi convine să cotizeze şi mai mult la stat (când unii abia reuşesc să îşi cumpere o pâine pentru ei), înţelegem că nu se pot construi şi, mai mult de atât, întreţine atât de multe adăposturi. Nu putem să transformăm “Ţara lui Dracula” în “Ţara adăposturilor pentru animale”. Este costisitor, realist vorbind.

Cred că dacă era comestibil în România, câinele era de mult omorât de oameni. Iubitorii de animale ar trebui să se gândească mai întâi la găinile care sfărşesc prin decapitare, porcii şi mieii drăguţi care mor înjunghiaţi, iepuraşii care ajung tot în farfurie… şi abia apoi la câinii care vor fi eutanasiaţi prin metode nedureroase.

În concluzie, sunt întru totul de acord cu declaraţia lui Mihai Morar (clik pe imaginea alăturată pentru mărire). Cine iubeşte animalele, adoptă! Dacă doar te sprijini de un steag cu o lăbuţă pentru câteva zile, asta nu înseamnă că salvezi. Dacă distribui lăbuţe pe Facebook, Twitter, Reddit ş.a.m.d., nici asta nu înseamnă că salvezi. Iubeşti câinii, adopţi. Nu iubeşti, nu adopţi. Nu ai posibilitatea să adopţi, convingi pe altcineva să o facă.

Refuz să mai merg cu frică pe stradă.
Să iubeşti câinii nu înseamnă să te uiţi la ei iarna, cum tremură la colţurile străzilor şi printre blocuri. Să iubeşti câinii nu înseamnă să îi strigi să îi mângâi când ochii lor îţi spun că sunt flămânzi. Să iubeşti câinii nu înseamnă să te uiţi la ei cum se chinuie, cum sunt bătuţi de alţi câini, călcaţi de maşini sau răpuşi de foame şi/sau sete. Să vrei să îi laşi pe străzi mi se pare o decizie la fel de crudă precum eutanasierea.

Pro Adopţie!
Dacă nu vreţi asta, atunci Pro Eutanasiere!

“Tristeţea mea aude nenăscuţii câini pe nenăscuţii oameni cum îi latră” – Nichita Stănescu