Pe reţeaua asta de socializare, mai toată lumea suferă. Nu ştiu încă dacă sindromul este unul social, dar înclin mai mult către un răspuns negativ.
Unii suferă de singurătate, alţii de lipsa ei. Pe principiul “ce frumoşi şi deştepţi suntem noi, ce de prieteni avem şi ce de like-uri primim” (de multe ori la postări care n-au nicio noimă).
Unii suferă de dragul artei; se transformă o ditai gloata în mari artişti, mari cunoscători, mari boemi în viaţă… De fapt, ei sunt doar nişte căcăcioşi. Excuse my french! Să fii un munte de calmitate (alias falsă eleganţă) şi să cunoşti câteva cuvinte pompoase nu te transformă într-un om respectabil, ci mai degrabă într-un papiţoi. Da, cunoaştem mulţi ca ei. Da, mai toţi seamănă cu tanti din filmarea… vezi link.
Alţii suferă de ei. Pare simplu dar cred totuşi că-i destul de complicat. Am încercat şi eu şi nu-mi iese :). Mă uitam ultima oară în albumele mele. N-am şi eu o poză mai despuiată, nici măcar de la mare, să-mi fie ruşine că nu sunt în rând cu majoritatea restului lumii. E că e şmecherie? Nu v-am băgat pe toţi în aceeaşi oală; cunosc şi contraexemple.
Unii suferă de check-in-uri (inclusiv foto). Unii mai mulţi la număr. Muritori de foame, de obicei. Oameni care chiar vizitează locuri frumoase, mai rar. Adică văd o poză într-un cadru frumos şi poate vreau să merg şi eu acolo. Scrie că e făcută la cetatea X din judeţul Y. Păi, coane, poate merită vizitat locul. Alteori văd poză plus descriere “La Mec”, obligatoriu cu link către pagina oficială McDonald’s. Pff, coae, şi eu care mă gândeam că ai făcut poza aia în Afganistan, nici nu îmi dădeam seama că eşti la Mec. Ce frumos…
Aş putea să continui lista, dar m-au înjurat destui azi. Poate mâine.
Don’t hate the player, hate the game!
La multi vad statusuri triste din diferite motive. La unele vad poze cu mancarea de la restaurant, sau poze cu niste bunaciuni, dar nu sunt ele, sunt altele… Vad lume plangacioasa, suparacioasa, chiar si statusuri de sinucigasi.
Eu unul nu imi pun semtimentele pe FB, pentru ca nu im place sa pozez in victima.
Zambetele si lacrimile sunt doar ale mele.
Dacă nu trăiesc cu adevărat în realitate, îi omoară pe alții pe facebook.
Contează foarte mult ce prieteni ai în listă. Eu nu distribui niciodată o fotografie sau o melodie care nu îmi place, vreau să cred că promovez lucrurile de calitate, astfel că „prietenii” mei virtuali nu au nici o problemă cu mine. Facebook-ul nu e neaparat un loc rău, poate fi folosit într-un scop pozitiv.