Furia – cea mai puternică emoţie

– Este îngrozitor acolo.
– Ai fost mereu aşa de iute la mânie?
– Ce vreţi să spuneţi?
– Adică, mocneşte undeva în subconştient? Fierbe şi dă în clocot când nu te aştepţi? Te trosneşte undeva în sânge? Simţi că ţi-ar exploda vreo venă?
– Da. Sunteţi în mintea mea în momentul ăsta.
– Nu. Dar am avut şi eu probleme cu furia. Şi am descoperit că o schimbare de perspectivă poate face diferenţa.
– Vă referiţi să mă uit în stânga în loc de dreapta?
– Exact aşa.

Dar niciodată nu a fost atât de simplu. Îi era uşor să-mi spună toate astea, să empatizeze sau să se prefacă. Dar absolut niciodată nu mi-a spus cum şi cât durează până o să reuşesc să privesc în direcţia opusă.

Furia este precum cancerul. Nu şti când se instalează şi o simţi doar atunci când îţi permite să o simţi. Apoi tot mai des şi mai profund, mai incontrolabil. Se extinde şi creşte o dată cu tine. Nu-ţi cere voie să fie acolo, nu te întreabă nimic, doar îţi acaparează unele celule şi te face să te comporţi de parcă eşti alt om. În timp, furia devine un monstru. Nu cred că scăpăm vreodată cu adevărat de ea, în totalitate. Când crezi că te-ai vindecat, ea este tot acolo, în “power saving mode”. Poţi să înveţi să trăieşti cu ea, să o controlezi uneori, să nu-i permiţi să te dea peste cap. Dar odată ce-ţi intră în sânge, acolo rămâne.

Şi simţi cum fierbe în vene, de parcă eşti într-un coşmar care nu se mai termină. Furia este o emoţie puternică. Se zice că iubirea, dintre toate emoţiile, este cea mai puternică, dar furia poate să existe şi acolo unde este iubirea. În schimb iubirea nu-şi croieşte drum printre maţele încurcate ale furiei. Un labirint întortocheat. În întuneric.

Am avut o perioadă în care am mers la psiholog. Nu e o ruşine. Este o dovadă de maturitate să ştii că ai probleme, să fii conştient de ele şi să vrei să le rezolvi pe calea cea mai benefică. Psihoterapia este… benefică. Nu mută munţii din loc, dar face puţină ordine la mansardă. Acolo de unde pleacă de fapt toate problemele.

Furia, e drept, are şi părţile ei bune. Puţine, admit, degetele de la o mână sunt deja prea multe, dar are şi părţi bune. Da, ştiu, cred în vechiul concept că există o picătură de lumină în fiecare întuneric. Furia e un bun combustibil pentru drumurile scurte, pentru planuri care necesită curaj amestecat cu nepăsare, pentru drumuri anevoioase, pentru luptă în general. Dar nu pentru lupta cu sine.

Furia distruge caractere. Furia macină, încet, fiecare celulă a corpului. Este un cancer al sufletului care are efecte şi asupra corpului nostru. Schimbările hormonale şi/sau lipsa anumitor minerale din organism sunt printre cele mai frecvente cauze ale furiei. Da, este şi o problemă biologică. Nu ţine exclusiv de psihic, deşi acesta este prima victimă asupra căreia furia se concentrează.

Este o emoţie puternică. Furia este un motor V10 FSI, direct de pe pista de curse. Chiar şi la turaţie medie, furia poate distruge oameni puternici. Aşa că, cel mai bine pentru toată lumea, este să stăm departe de ea şi, în cazul în care drumurile ni se intersectează, să o tratăm de la primele semne. O alimentaţie sănătoasă şi bogată în vitamine şi minerale, sport, psihoterapie şi chiar înscrierea într-o comunitate cu oameni care împărtăşesc aceeaşi emoţie (şi care se pot sprijini reciproc în lupta cu furia) sunt soluţii de luat în calcul.

Nu lăsaţi o astfel de emoţie să apese acceleraţia sau să vireze pe drumuri pe care nu vreţi să mergeţi cu adevărat. Furia distruge oamenii. Vorba lui Eminem, “you don’t get another chance, life is no Nintendo game!” Aveţi grijă de voi!

Vă îmbrăţişez!

Acest articol a fost scris pentru competiţia SuperBlog 2014.