Am o prietenă căreia i s-a luat de viaţa la birou şi care-mi spune că singurele motive pentru care nu părăseşte domeniul în care lucrează este că a făcut asta timp de 15 ani şi îi e teamă să o ia de la zero, dar şi pentru că ar fi greu să găsească alt job cu un salariu din care să-şi permită stilul de viaţă cu care s-a obişnuit. De obicei ne întâlnim la un cappuccino înainte de shopping (o altă activitate la care ne suportăm reciproc :D). Ultima oară când ne-am văzut şi trebuia să mergem să ne căutăm cizme şi nişte cosmetice, mi-a arătat fustele de aici şi aşa a pornit o întreagă discuţie, subiect pe care încă îl mai dezbatem. Nu prea reuşim să ne punem de acord în unele privinţe. Iată care sunt cele trei întrebări pe care le-am tot dezbătut în perioada asta:
1. De ce fuste office?
Pentru ea fustele astea sunt un fel de uniformă, câtă vreme ne referim la produsele de duzină. Ies din zona respectivă dacă sunt cumpărate din magazine unde se pune accentul pe calitate, aşa cum este cazul acesta. Pentru mine, fustele office sunt decente şi sexy ubicuu. Ea nu vede deloc partea sexy. Eu, pentru că privesc lucrurile din exterior, văd în primul rând aerul sexy pe care-l emană o fustă office croită corespunzător şi care să fie totodată din material bun.
2. De unde cumpărăm fuste office?
De oriunde ne împinge sufletul. Asta înseamnă că le cumpărăm doar din magazine (atât fizice cât şi online) unde calitatea corespunde cerinţelor noastre. Aici chiar am fost de acord amândouă. Viaţa e scurtă, n-ar trebui să purtăm haine în care nu ne simţim speciale. Deci ies din discuţie fustele office din materiale urâte şi/sau cu modele urâte (patern sau chiar şi croială).
3. Câte fuste office trebuie să am în garderobă?
Ea are “vreo” 14. Eu a doar două. Mă cam trage de mânecă de fiecare dată când suntem la shopping şi găseşte o fustă office mărimea mea, spunându-mi că ar trebui să o probez măcar de dragul ei. Crede că am mult prea puţine astfel de fuste şi că situaţia se cere a fi remediată. Pe de o parte sunt de acord cu ea, pe de altă parte ştiu deja cât de “mult” le port pe cele pe care le am deja. Motiv pentru care n-am încheiat încă discuţiile pe tema asta :D.
Tu câte fuste office ai în garderobă?
depinde de la femeie la femeie. Unele aleg fustele office strict pentru ca asa se cere la birou. Altele poarta fuste office chiar si in timpul liber pentru ca li se potriveste stilul asta si le da o stare de bine. La drept vobind, daca nu sunt lungi si au si o culoare placuta, de ce nu le-am purta mai des?
Cred ca e important sa avem macar doua fuste office in garderoba pentru ca ne scot din situatii neplacute si orice femeie se simte mai sigura pe ea cand e imbracata in stil office.